Simona n-a stat la taifas și a încheiat cu un AS meciul cu Navarro. Halep s-a calificat în semifinale la Indian Wells, după ce a învins-o pe Navarro în 3 seturi. Urmează un meci de foc cu Serena Williams | VIDEO

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep s-a calificat în semifinale la Indian Wells, după ce a învins-o cu 5-7, 6-1, 6-1 pe Carla Suarez Navarro.
  • În penultimul act, românca o va întâlni pe Serena Williams, care a trecut în două seturi de Timea Bacsinszky, 7-5, 6-3

UPDATE: Simona Halep n-a scăpat de Serena Williams. Americanca s-a calificat în semifinalele turneului, după ce a trecut în două seturi de Timea Bacsinszky. Halep și Williams s-au întâlnit ultima dată, în octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca fiind învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit și în Grupa Roșie a competiției, când Halep a câștigat cu 6-0, 6-2. Serena și Simona s-au întâlnit de cinci ori în carieră, iar jucătoarea din SUA conduce la victorii cu 4-1.


Simona și-a egalat cea mai bună performanță la Indian Wells, după o partidă în care, timp de o oră, și-a ținut fanii cu sufletul la gură. Suarez Navarro a profitat la maximum de nerăbdarea româncei, care și-a dorit să încheie rapid punctele, dar a adunat în schimb 26 de greșeli neforțate. Spaniola a câștigat cu 7-5, dar scorul a avut darul de a „trezi” adevărata Simona Halep.

Agresivă, determinată, inspirată, românca a reintrat rapid în joc și nu i-a mai lăsat nicio șansă adversarei până la final. A câștigat următoarele două seturi cu un simetric 6-1, 6-1, fiindu-i superioară ibericei la toate capitolele. Astfel, Simona a ajuns în penultimul act la Indian Wells, reușind să repete evoluția de anul trecut. Simona a ajuns și la un palmares excelent pentru primele trei luni din sezon, adică 18 victorii și 1 înfrângere, în sfertul de finală de la Australian Open (excluzând partidele din Fed Cup, încă o victorie și o înfrângere).

23:58 Halep s-a desprins decisiv, la 5-1, spre satisfacția magnatului Ion Țiriac, aflat în tribune la acest meci. Simona se îndreaptă cu pași grăbiți spre a treia semifinală a sezonului. Și victorieeeeeee! 6-1 și în setul decisiv!


23:40 Simona are o evoluție superbă la începutul setului 3 și se desprinde la 2-0. Din ultimele nouă game-uri românca a câștigat opt, lucru care spune multe despre raportul de forțe din teren.


23:29 De 31 de minute a avut nevoie Simona pentru a restabili egalitatea în partida cu Suarez Navarro: 6-1 în setul secund. Superioritatea româncei a fost din toate punctele de vedere. 


 23:27 Secretul revenirii Simonei este vizibil și la statistică: primul serviciu a ajuns la 77%, erori neforțate – 4, puncte câștigate cu serviciul doi – 75%. Halep este la un game distanță de a câștiga setul 2: scor 5-1.


23:20 Simona reușeșete un dublu break în setul secund (scor 4-1) și se îndreaptă cu pași repezi către câștigarea setului doi. În aceste momente, Simona a preluat controlul total al jocului.


23:11 După o oră și 3 minute de joc, Simona Halep este pentru prima dată în avantaj. Românca a făcut primul break al setului doi și conduce cu 2-1. Pașii Simonei sunt tot mai hotărâți, iar loviturile tot mai consistente.


23:04 Simona a început cursa de recuperare, dar Suarez este în acest moment o atletă desăvârșită. Ajunge la toate mingile, le returnează și o forțează pe Halep să-și înmulțească greșelile, după ce în primul set a ajuns la o cifră neobișnuită: 26 de erori neforțate. Setul doi începe tot cu un game câștigat de iberică.


23:00 Într-o perioadă în care dădea senzația că dictează ritmul, în jocul Simonei a apărut un nou scurtcircuit. Suarez a ajuns la minge de set la 6-5 și cu a doua minge avută la dispoziție a închis primul „act”. Halep are mai multă forță, dar acest lucru nu contează până în prezent. Primul set s-a încheiat după 53 de minute.


22:50 Primul set intră în „prelungiri”: scor 5-5. Simona a scăpat dintr-o situație dificilă după ce a fost condusă cu 4-0. Până în prezent, eleva lui Victor Ioniță este deficitară pe al doilea serviciu, a câștigat doar 23% din punctele jucate.


22:30 În mai puțin de 10 minute, Simona revine în joc (scor 3-4). Halep a lansat atacuri furibunde, cu care și-a recuperat break-urile pierdute în primele 20 de minute. Reveirea româncei a fost în stil de mare campioană, cu gamă variată de lovituri câștigătoare. Suarez a rămas pentru moment fără replică. Ce va urma?


22.30 Românca a început prost, cu 0-4, dar nu se predă. Simona a trecut la atac, a devenit mai agresivă cu returul și a reușit un prim break. Mai are nevoie de unul pentru a reveni în primul set. S-au scurs 22 de minute de joc până când Simona spart gheața.


22:20 Ne așteaptă, foarte probabil, un joc de anduranță la disputa Simona Halep – Carla Suarez Navarro. Spaniola a început foarte bine jocul în defensivă și a forțat-o pe Simona să facă mai multe greșeli. Românca și-a cedat primul serviciu, după ce i-a oferit ibericei cinci șanse de break. După 15 minute de joc, Suarez conduce cu 3-0, îi merge perfect și serviciul pentru un debut de joc cu numărul 3 mondial.


22:07 Așa cum ne-a obișnuit, Simona Halep a ales să primească în primul game al meciului. Partida începe cu Carla Suarez Navarro la serviciu. Hai, Simona!


22:00 În cazul în care sunteți interesați și de puțină statistică înaintea meciului Simonei. Roger Federer, lider detașat la numărul de victorii all-time, în raport cu ceilalți jucători aflați în activitate:


21:52 Andy Murray se află într-o dispoziție de joc foarte bună la turneul american. Scoțianul a reușit o nouă calificare la pas, în sferturile de finală, după 6-3, 6-3 cu francezul Mannarino.


21:47 Ziua de la Indian Wells a debutat cu o surpriză, Feliciano Lopez a reușit să-l elimine din competiție pe Kei Nishikori. Spaniolul a câștigat cu 6-4, 7-6. Așadar, partida Simona Halep – Carla Suarez Navarro va începe în aproximativ 20-25 de minute. Rămâneți pe recepție.


21:35 Distribuție de gală pe Arena Centrală. Simona Halep face parte dintr-un club select al celor care vor evolua miercuri pe principala arenă la Indian Wells. După evoluția româncei, americanii îi vor urmări la lucru, pe rând, Rafael Nadal, Roger Federer, Serena Williams, Novak Djokovic. Așadar, o distribuțier care merită toți banii.


21:30 Partida dintre Feliciano Lopez și Kei Nishikori s-a relansat, după ce japonezul a egalat la 4-4 în setul secund. Așadar, mai așteptăm puțin până la partida Simonei.


21:25 Ca între campioane! Simona Halep este susținută la Indian Wells de Nadia Comăneci, unul dintre cei mai buni ambasadori ai României în străinătate. Cele două au avut timp să se și întâlnească și chiar s-au pozat împreună.


21:20 Toată lumea vorbește despre o nouă partidă între Simona Halep și Serena Williams, care ar fi posibilă în semifinalele competiției, în cazul în care cele două favorite vor câștiga în această noapte. Până la partida cu  numărul 1 mondial, n-ar trebui omis însă un alt aspect: cu o calificare, românca își egalează cea mai bună performanță la Indian Wells. În 2014, Simona a fost eliminată în semifinale de Agnieszka Radwanska, poloneza fiind atunci numărul 3 mondial. Între timp, poloneza a dispărut din Top 5, în timp ce Halep își consolidează locul 3 cu un succes în fața spaniolei Carla Suarez Navarro.

21:15 Bun găsit vă spune Marius Huțu. Ne apropiem cu pași repezi către meciul Simonei Halep, astfel că vă invităm să urmărim împreună evoluția ei din partida cu Carla Suarez Navarro. Întâlnirea va începe după jocul dintre Feliciano Lopez și Kei Nishikori, în acest momentul scorul fiind 6-4, 4-1 pentru spaniol.


Cu un joc mai degrabă inconstant în primele tururi, Simona a învins-o, marți noapte, cu scorul de 6-4, 6-4, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 15 WTA și cap de serie numărul 14. Halep a etalat din nou, după destul de mult timp, un joc fără greșeală, fiind agresivă și plină de încredere de la un cap la altul al disputei, chiar dacă în față avea o adversară în mare formă.

  • INFO – Meciul Halep – Suarez Navaro, din sferturile Indian Wells va începe după ora 22:00 și poate fi urmărit LIVE BLOG pe ProSport

Premisele sunt favorabile pentru campioana noastră, care în această seară (nu înainte de ora 22:00) va da piept cu o adversară care, pe hard, nu „sperie”. Carla Suarez Navarro a reușit să o elimine pe Heather Watson, după un meci extrem de disputat, 7-6, 3-6, 6-1, dar nu pare capabilă să pătrundă în careul de ași, cel puțin pe hârtie neavând suficiente argumente să treacă de compatrioata noastră.

Dacă până acum Halep a avut noroc cu țintarul – a întâlnit-o în optimi pe Pliskova, nu pe Muguruza, o adversară mult mai incomodă ca urmare a stilului de joc, iar în sferturi are un alt adversar destul de comod (beneficiind de faptul că „Aga” Radwanska a fost eliminată prematur) -, un eventual succes cu jucătoarea  din Spania i-o va aduce, aproape sigur, în față, pe Serena Williams, locul 1 mondial. În optimi, jucătoarea din SUA a trecut cu destule emoții de compatrioata sa, Sloane Stephens, scor 6-7, 6-2, 6-2, dar este greu de crezut că va avea probleme cu Timea Bacsinszky, adversara din sferturi. În măsura în care în penultimul act vom avea de-a face cu un duel Serena – Simona, acesta ar fi primul de după finala Turneului Campionilor, câștigată de sportiva de culoare.


INDIAN WELLS, MECIURILE DIN SFERTURI

Simona Halep – Carla Suarez Navarro
Serena Williams – Timea Bacsinszky
Lesia Tsurenko – Jelena Jankovic
Sabine Lisicki – Flavia Pennetta


  • Calificarea în sferturi este recompensată la Indian Wells cu un premiu de 112.270 de dolari și cu 215 de puncte WTA.
  • Pe cealaltă parte de tablou au mai rămas doar trei capi de serie în cursă: Jankovic (18), Lisicki (18) și Pennetta (15, cea care a eliminat-o total neașteptat pe Șarapova).

Sferturi Indian Wells: Simona Halep – Carla Suarez Navarro. Cotele la pariuri

1,33 e cota oferită de cotele de pariuri pentru o victorie a Simonei în fața lui Carla Suarez Navarro

4,33 e cota pe care bookmakerii i-o oferă Simonei pentru un succes la Indian Wells. Halep e a doua favorită, după Serena (1,57/1)


Carla Suarez Navarro nu a fost în februarie la Galați, în confruntarea din Fed Cup

Carla Suarez Navarro, o adversară la îndemână pentru Simona Halep

În vârstă de 26 de ani, jucătoarea din Spania este în cea mai bună formă a carierei, dacă este să judecăm după poziția din clasament. Iberica ocupă în acest moment locul 13, fiind la cea mai bună clasare de când se află în circuit.

Totuși, stilul ei de joc o face să se încadreze în tipologia de jucătoare pe care Halep preferă să le întâlnească. La doar 162 cm înălțime, Carla Suarez este cea mai scundă jucătoare din top 20 și, ca atare, nu posedă un serviciu prea bun. Ea încearcă să compenseze serviciul nu foarte puternic cu mult efect și, de multe ori, cu kick pe a doua minge.

Este mai degrabă o jucătoare de regularitate, preferând în general să aștepte greșeala adversarelor. Această tactică vine, probabil, din faptul că a fost crescută pe zgură, dar, spre deosebire de cele mai multe dintre jucătoarele din Spania, se descurcă destul de bine și pe hard, știind când să accelereze. E foarte rapidă, dând de multe ori senzația adversarelor că întâlnesc un „perete”.

E ceva în stilul ei ce îmi aduce aminte de Justine Henin. Are o mare varietate de lovituri„, spunea Frew McMillan, fostul mare jucător de dublu sud-african, într-o descriere a lui Navarro. Și, într-adevăr, există multe similitudini între cele două, chiar dacă jocul fostei mari campioane era mult mai complet. Pe lângă viteza de deplasare în teren și înălțime (belgianca are 168 cm), sportiva din Spania execută reverul tot cu o mână, lucru din ce în ce mai rar în tenisul mondial, mai ales în circuitul feminin.

4 sferturi de finală are Carla Suarez Navarro în turneele de Grand Slam, două fintre ele fiind bifate la Roland Garros.

1 titlu a câștigat iberica în carieră, la Openul Portugaliei, în 2014. Ea a bătut-o în finală pe Svetlana Kuznețova, scor 6-4, 3-6, 6-4. A mai jucat alte șase finale (5 pe zgură), toate pierdute

Sferturi Indian Wells – Simona Halep – Carla Suarez Navarro, meciurile directe

4-4 e scorul partidelor directe Halep – Carla Suarez Navarro. Ultima lor întâlnire a avut loc în 2013, în optimile de finală de la New Haven, meci câștigat de româncă în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-1. De altfel, Simona Halep a pierdut o singură partidă din cele cinci jucate pe suprafețe rapide, cu Suarez Navarro. În schimb, sportiva spaniolă, în vârstă de 26 de ani, stă foarte bine la întâlnirile jucate pe suprafața ei favorită, zgura, scor 3-0.

Simona Halep, înainte de meciul cu Suarez Navaro din sferturile Indian Wells: „Mi-am regăsit stilul și sunt mai încrezătoare”

Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, marți, după ce s-a calificat în sferturile turneului de la Indian Wells, că s-a luptat pentru fiecare minge în fața Karolinei Pliskova și că este încrezătoare, ea menționând că simte că și-a regăsit stilul, informează wtatennis.com.

Cred că am un retur bun. De aceea pot să mă impun în fața ei (n.r. – în fața Karolinei Pliskova). Însă am încercat doar să îmi fac jocul, să fie agresivă și să stau foarte aproape de linia de fund. Uneori am făcut un pas în urmă pentru că adversara mea lovea foarte puternic, dar am încredere în mine, ceea ce este cel mai important. Am intrat pe teren și m-am luptat pentru fiecare minge, iar cred că acesta este stilul meu. Simt că mi-am regăsit stilul de a lupta pentru fiecare minge și fiecare meci. Am pierdut în această privință la Australian Open. Împotriva Ekaterinei Makarova nu m-am luptat din toate puterile și asta este cel mai rău. Apoi mi-am spus că nu vreau să încetez să lupt. Mă simt mai bine acum. Sunt mai încrezătoare. Intru pe teren și mă lupt pentru fiecare punct„, a spus Halep.

Halep – Suarez Navarro – GALERIE FOTO | Cele mai importante imagini din victoria Simonei Halep împotriva Karolinei Pliskova

 

Editor Video: Andrei Boruzescu, Producator:  Cezar Helmis

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup