LIVE BLOG | Halep se va confrunta cu o adversară surpriză în finala de la Shenzhen, după ce Șarapova a fost eliminată! Simona nu a avut milă de Irina Begu în penultimul act

LIVE BLOG | Halep se va confrunta cu o adversară surpriză în finala de la Shenzhen, după ce Șarapova a fost eliminată! Simona nu a avut milă de Irina Begu în penultimul act
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (1 WTA) a învins-o vineri pe Irina Begu (43 WTA), scor 6-1, 6-4, calificându-se pentru a doua oară în carieră în finala turneului International de la Shenzhen (China).
  • Katerina Siniakova (Cehia, 47 WTA) este jucătoarea cu care Halep se va lupta sâmbătă, de la ora 08:00, pentru al 16-lea titlu al carierei! Cehoaica a produs surpriza în semifinale, eliminând-o pe Maria Șarapova (Rusia, 59 WTA) cu 6-2, 3-6, 6-3.

UPDATE Simona Halep o va întâlni pe Katerina Siniakova în finala primului turneu din 2018! Siniakova a trecut de Maria Șarapova în trei seturi, scor 6-2, 3-6, 6-3, astfel că dorința rusoaicei de a juca împotriva liderului mondial a fost spulberată! Halep va înfrunta o adversară mai accesibilă, dar trebuie să fie atentă cu agila cehoaică! Deși este slab clasată, Siniakova intră în transă atunci când evoluează pe terenul de la Shenzhen – ea este campioana en-titre a turneului de 750.000 de dolari.

Halep va disputa sâmbătă, de la ora 08:00, în direct la Digisport, a 28-a finală a carierei! Românca țintește al 16-lea trofeu WTA, dar luptă totodată și pentru revanșă. Siniakova a învins-o pe eleva lui Darren Cahill la ediția din 2017 a competiției din China, scor 6-3, 4-6, 7-5 în cadrul optimilor de finală. La început de 2018, Simona și-a adjudecat fără emoții semifinala cu Irina Begu, Katerina a făcut un meci uriaș în fața Mariei Șarapova, iar cele două și-au asigurat biletele pentru finala a cărei câștigătoare va pleca acasă cu 164.000 de dolari.


VICTORIE convingătoare pentru Halep în semifinala românească de la Shenzhen, scor 6-1, 6-4 cu Begu, după o oră și 28 de minute! Simona se califică pentru a doua oară în ultimul act al turneului din China, după ce la ediția din 2015 a pus mâna pe trofeu. Șarapova sau Siniakova, cine va fi adversara pe care Halep o va întâlni în finala primului turneu din 2018?

Irina nu a jucat rău în fața Simonei, dar liderul mondial a reușit să-și ridice nivelul astfel încât să-și adjudece peste 70 de puncte. În total, Begu a câștigat doar 54 de mingi, neputând să-și impună jocul în fața unei adversare mult mai valoroase. Halep a dominat semifinala românească, învingând-o pe Begu pentru a 6-a oară din tot atâtea întâlniri.

Simona a avut o viteză în plus, iar acesta a fost atuul ei principal în fața jucătoarei cu care face tandem în proba de dublu. Obligată de multe ori să lovească în criză de timp, Irina a ajuns la un număr considerabil de greșeli neforțate – 23, în timp ce Halep a comis numai 15 erori neprovocate. Victorie meritată pentru Simona, care încasează un cec de 80.000 de dolari și 180 de puncte WTA!


11:25 Maria Șarapova a luat-o pe sus pe Katerina Siniakova în setul secund, iar rusoaica s-a impus cu 6-3!  După două manșe total opuse, avem decisiv în a doua semifinală de la Shenzhen.


10:46 Șarapova e de nerecunoscut în meciul cu Siniakova! Maria joacă previzibil și cedează primul act cu 6-2! Halep ar putea avea o adversară surpriză în ultimul act.


10:10 A început a doua semifinală de la Shenzhen! Pe cine ați vrea în finală cu Halep? Pe marea rivală Șarapova, sportivă care are o foame teribilă de victorii, sau pe campioana en-titre Siniakova?


09:33 Begu își controlează emoțiile și se apropie la 4-5 în manșa secundă! Irina își cheamă antrenorul pe teren înaintea unui moment crucial: Simona servește cu mingi noi pentru victorie!


09:30 Halep – Begu 6-1, 5-3! Simona, mult mai determinată, își trece în cont un game uriaș, iar Irina este obligată să servească pentru a rămâne în meci.


09:23 Irina nu mai are forța să își câștige serviciul! Simona reușește un break alb și este tot mai aproape de finală la Shenzhen: 6-1, 4-3!


09:20 Halep – Begu 6-1, 3-3! Tot Irina o readuce în meci pe Simona, greșind neforțat la minge de game.


09:15 Irina renaște din propria cenușă și câștigă două game-uri la rând în fața liderului WTA: 6-1, 2-3 după un rever imparabil.


09:12 Begu, primul game adjudecat pe serviciul lui Halep: 6-1, 2-2! Irina culege roadele după ce a returnat formidabil la 30-40.


09:07 Halep – Begu 6-1, 2-1 cu break! Simona dă recital la Shenzhen, câștigând încă o dată pe serviciul adversarei: Irina a atacat cu reverul, dar a fost inexactă.


08:59 Halep reușește un nou game solid pe propriul serviciu, Begu rămâne fără minge de break în semifinala de la Shenzhen: 6-1, 1-1.


08:56 Begu se dezmeticește în debutul actului secund, schimbă bine direcțiile, iar Halep lovește în criză de timp: 6-1, 0-1!


08:49 SET Halep, scor 6-1, după 39 de minute de joc!!! Simona se impune la 0 în game-ul în care a servit pentru set, iar Irina arată de parcă nu știe ce a lovit-o!


08:45 Simona câștigă un game maraton, de 12 minute, impresionând printr-o agresivitate controlată căreia Irina nu-i face față: 5-1!


08:31 Halep menține ritmul și spune ‘mulțumesc’ după ce Begu îi oferă câteva cadouri: 4-1!


08:28 Irina este crispată pe propriul serviciu, face și o dublă greșeală, iar Simona o pedepsește: 3-1!


08:23 Simona trece din nou în față, ajutată fiind de un prim serviciu foarte bun: 2-1!


08:19 Begu își face și ea serviciul, cu emoții, dar fără să înfrunte vreo minge de break: 1-1!


08:13 Halep câștigă relativ lejer primul game al semifinalei, cedând un singur punct pe propriul serviciu: 1-0!


08:05 Bună dimineața! Sunteți pregătiți pentru prima semifinală de la Shenzhen! Simona și Irina au intrat la încălzire, nu înainte de a participa la tragerea la sorți câștigată de Begu, care a ales să înceapă meciul la primire.


Halep și Begu, adversare pentru a 6-a oară

Simona Halep și Irina Begu se află în relații bune înaintea duelului de la Shenzhen, joacă împreună și la dublu, dar orgoliul primează atunci când sunt adversare. Simona s-a confruntat de cinci ori cu Irina în circuitul WTA, liderul mondial a câștigat de fiecare dată, iar ultimele două partide s-au lăsat cu scântei.

La Madrid 2016, în sferturi, Simona s-a plâns în timpul meciului că membrii staff-ului Irinei încalcă regulamentul, comunicând cu jucătoarea înaintea punctelor. Spiritele s-au încins și mai tare după o declarație făcută de Halep: câștigătoare cu 6-3, 0-6, 6-1, constănțeanca a spus că setul cedat a fost un cadou de Paști pentru Begu.

Șarapova, o posibilă adversară în finala de la Shenzhen

Atipic a fost și ultimul duel dintre cele două românce, care a durat foarte puțin! În turul secund la Wuhan 2016, Begu a abandonat la scorul de 6-3, 2-0 pentru Halep. Motivul retragerii a fost reprezentat de o problemă pe care Irina a resimțit-o la spate. De această dată, Simona a reacționat cu compasiune, declarând că îi pare rău pentru că adversara ei s-a accidentat.

Meciul de la Shenzhen este poate cel mai important pe care Halep și Begu îl vor juca una împotriva celeilalte, câștigătoarea asigurându-și un cec de 80.000 de dolari și 180 de puncte WTA. În cealaltă semifinală, Maria Șarapova (Rusia, 59 WTA) o înfruntă pe campioana en-titre Katerina Siniakova (Cehia, 47 WTA).

După ce vor fi adversare, Halep și Begu își vor uni forțele pentru semifinala de dublu contra echipei Anna Blinkova/Nicola Geuer (Rusia/Germania), programată în jurul orei 11:30.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani