LIVE BLOG Australian Open, ziua a 8-a | Duel Mergea – Tecău în „sferturi”, la dublu. Echipa Mergea-Inglot, surpriza zilei: victorie împotriva liderilor mondiali. „Dominic este primul partener cu care pot să comunic cu adevărat”. România are trei reprezentanți în „sferturi”: Halep, Mergea, Tecău

Redactor:
Marius Hutu
LIVE BLOG Australian Open, ziua a 8-a | Duel Mergea - Tecău în „sferturi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Horia Tecău și Jean Julien Rojer s-au calificat luni dimineață în sferturile de finală ale Australian Open după ce au câștigat cu 3-6, 7-5, 7-6 (5) partida cu perechea Eric Butorac (SUA) /  Sam Groth (Australia).

Florin Mergea și Dominic Inglot i-au eliminat pe principalii favoriți, Bob și Mike Bryan, scor 7-6 (4), 6-3. Vom avea, așadar, duel românesc în sferturi la dublu: Tecău vs Mergea.

15:05 În final de ziua a opta, avem tabloul complet al sferturilor masculine: șapte dintre primii opt capi de serie s-au calificat în sferturi. Marele absent: Roger Federer. Pentru publicul australian însă sunt multe motive de bucurie. În locul elvețianului apare o speranță locală, Nick Kyrgios.


15:00 Novak Djokovic pune punct meciului după două ore și opt minute de joc… cu două minute înainte de miezul nopții, la Melbourne! Liderul mondial câștigă 6-4, 7-5, 7-5 meciul împotriva lui Gilles Muller, completând tabloul sferturilor de finală.


14:55 Iată o miză în plus pentru Novak Djokovic în meciul cu Muller: sârbul pe este pe urmele lui Roger Federer.


14:08 Ce îl oprește pe Djokovic pe Rod Laver Arena? Cu siguranță nu o simplă julitură la mână. Liderul mondial trece cu bine peste un incident care a oprit partida, pentru un time-out medical. Și pentru că adversarul de dincolo de fileu are un record perfect la Australian Open, 5 tie-break-uri câștigate din 5 jucate, „Nole” își cruță fanii de emoții: convertește a treia oportunitate de break, pe o eroare de rever a lui Muller și confirmă break-ul 7-5, 46 de minute.


13:35 Să aruncăm o privire asupra tabloului complet al sferturilor de finală, în proba feminină. Dominica Cibulkova (Slovacia) este „intrusa” pe o jumătate cu trei americance, în timp ce pe jumătatea inferioară se întrevede un duel Șarapova-Halep.


13:25 Game-ul șapte al primului set i-a fost fatal lui Muller. Djokovic este în pas de croazieră, jocul de pe linia de fund a terneului este la cote optime: 15-5 puncte câștigate.


12:50 Arena centrală îl așteaptă pe cvadruplul campion al probei masculine, Novak Djokovic, cu un meci care pare foarte dezechilibrat, împotriva lui Gilles Muller (42 ATP, 31 ani). Luxemburghezul are un serviciu impunător, cu un procentaj fabulos de puncte câștigate cu prima minge: 86%, al doilea cel mai bun procentaj al turneului, după Ivo Karlovic.


12:40 Venus a obținut al doilea succes consecutiv în trei seturi la Melbourne, cu un ultim set încheiat cu 6-1, sub privirile surorii sale mai mici, Serena. „În setul trei, cred că am fost în transă! Sora mea, Serena, este inspirația mea. Este Campioana Supremă. Madison Keys a început să îmi urmărească meciurile când era în scutece. Este o jucătoare foarte bună, dar îmi doresc să câștig!„, a punctat Venus chiar pe Rod Laver Arena.


12:30 Venus Williams este a treia americancă în sferturile de finală ale ediției din 2015 a Open-ului Australian. N-a fost „bagel” în decisiv, chiar dacă americanca a reușit seria de șase game-uri consecutive.


12:05 Prelungiri pe Rod Laver Arena, cu set decisiv. Radwanska întoarce cursul meciului și răspunde seriei de cinci game-uri pentru Venus Williams, cu propriul cvintet.


11:55 Sărbătoritul zilei, Florin „Merge Mai Departe” Mergea, star la BBC: „Ne știm de doi ani, (n.r. – Dominic) este o persoană cu care chiar pot să comunic. Este un element care mi-a lipsit în relația cu toți ceilalți parteneri. Avem discuțiile sănătoase pe care trebuie să le ai în interiorul oricărei echipe bune de dublu, pe teren, dar și înafara acestuia„.


11:45 Mergea, pus pe piedestal de coechipierul său!!! Curg reacțiile după succesul lui Florin Mergea împotriva fraților Bryan: „Este un imbold imens! Este genul de loc în care îți dorești să obții o astfel de victorie, pe o arenă imensă, precum Hisense. Când intri pe teren, announcer-ul enumeră toate titlurile obținute de frații Bryan! Este intimidant! Ne-am antrenat din greu, Florin m-a ajutat să am acum această mentalitate de învingător!” , a declarat Dominic Inglot, pentru BBC


11:35 Kyrgios detronat. Cele 30 de servicii care l-au lăsat complet fără replică pe Feliciano Lopez, trecute în statistică la rubrica ași în dreptul lui Raonic l-au urcat pe canadian pe prima poziție a clasamentului așilor serviți în această ediție a Australian Open-ului. Kyrgios, poziționat pe jumătatea secundă a tabloului, are primul oportunitatea de a depăși bariera de 100 de servicii nereturnate. În faza sferturilor, dincolo de miza calificării pe tabloul de patru, cei doi vor purta și un duel indirect, de la distanță, pentru acest trofeu neoficial.


11:25 Game, set, meci Milos Raonic.  Canadianul  nu mai are milă de Lopez și se impune cu 6-3 în decisiv. 3 ore și 5 minute nu este deloc mult pentru un meci de cinci seturi, cu doi jucători cu servicii impunătoare de o parte și de alta a fileului. Pe de altă parte, Raonic nu poate fi prea fericit de ezitările avute, chiar înaintea unui predictibil duel cu liderul mondial, Novak Djokovic.


11:18 Tenis de pe planeta Venus.  Veterana familiei Williams câștigă primul set al optimii de finală împotriva Agniezskăi Radwanska, 6-3, în 51 de minute. Setul maraton s-a rupt la 3-3, într-un game maraton cu 11 egalități. Cum a câștigat Venus un set în care primul serviciu a trădat-o, americanca având un procentaj de doar 47%? Cu 20 de lovituri câștigătoare și 17 veniri la fileu!


11:10 Dominic Inglot ia cuvântul: „Frații Bryan sunt ultimii adversari pe care ți-i dorești în apropiere, pe tablou. Chiar nu vrei să joci împotriva lor. Știu să pună presiune. Trebuie să fii agresiv și să forțezi împotriva lor – asta am făcut astăzi. Dacă lași ușa cât de puțin deschisă, ei își vor face loc, se vor strecura pe lângă tine. Antrenorul nostru, Nick, este însă foarte atent la detalii și am fost foarte bine pregătiți. Știam că au anumite locuri favorite la retur și am avut grijă să nu le întindem pe tavă pâinea și untul„, a comentat partenerul de 28 de ani al lui Florin Mergea, pentru Dialy Mail.


11:00 Ovații în presa britanică după super-victoria perechii Mergea / Inglot în fața liderilor mondiali la zi ai probei de dublu: „Frații Bryan, care s-au impus de șase ori la Australian Open, nu au putut combate combinația jocului în forță al lui Inglot și abilităților solide de a susține un raliu de pe fundul terenului al minionului român, Mergea„, scrie Daily Mail. 


10:50 Câte vieți are Feliciano Lopez la această ediție de Australian Open?! Ibericul, favorit 12 a salvat din nou mingi de meci, în tie-break-ul setului patru, împotriva gigantului Raonic. De la 6-7, Lopez a făcut trei puncte consecutive și s-a impus 9-7. În primul tur, Lopez s-a aflat la retur în game-ul în care Kudla a servit pentru meci, apoi a fost condus 2-0 la seturi de francezul Mannarino, a avut și acolo de salvat minge de meci, înainte ca francezul să abandoneze la jumătatea celui de-al patrulea set! În total, 3 din 4 partide au fost la un punct distanță de buzunarul adversarului. La 33 de ani, este o performanță remarcabilă pentru cel mai bătrân jucător rămas pe tabloul masculin de simplu de la Melbourne.

 

 

 


10:15 Venus încearcă să obțină a doua victorie împotriva unei jucătoare de Top 10 a anului, după succesul din finala turneului de la Auckland, împotriva Carolinei Wozniacki. Serena Williams a primit ajutor, în meciul din sesiunea de dimineață cu Muguruza, de la un fan: „cineva din tribună mi-a strigat >. În ziua de azi, ai antrenori peste tot”,a declarat Serena, potrivit New York Times . Pe Venus, cine o ajută?


10:00 Start în sesiunea de seară pe Rod Laver Arena: meci de pe tabloul feminin, deci, ca în alte două partide de astăzi, SUA are emoții. Venus Williams revine după o pauză de 4 ani în săptămâna a doua a unui turneu de Mare Șlem. Aga Radwanska, favorită 6, a punctat puternic în întâlnirile directe cu Venus, în ultimii ani. Cea mai recentă victorie a americancei a venit în 2010. Interesant este că un singur meci a ajuns în decisiv între cele două, restul fiind defilări categorice, cu seturi fără prelungiri.


09:55 Milos Raonic închide la fileu setul doi, preluând din nou conducerea în duelul de pe Hisense Arena, cu spaniolul Feliciano Lopez, 6-4, 4-6, 6-3. Meciul are deja 28 de ași și este departe de a fi încheiat.


09:46 Marion Bartoli ne prezintă vestiarele Australian Open-ului! Campioana din 2013, de la Wimbledon revine la Melbourne pentru meciurile legendelor, comentează meciuri și ne arată cât de specială este atmosfera de ziua națională a Australiei, dincolo de vestitele artificii care întrerup meciurile din sesiunea de seară.


09:25 Samuraiul Kei, față în față în sferturile de finală cu Stan Wawrinka. Nishikori nu i-a dat nici o șansă lui David Ferrer, câștigând cu un triplu 6-3. „Sunt mereu pregătit să joc 5 seturi împotriva lui David. Sunt chiar surprins că am terminat în 3 seturi. Am foarte multă încredere„, a explicat Kei la finalul partidei.


09:10  Surpriză la orizont? Brad Gilbert pariază pe Kei. Super-antrenorul american este total impresionat de jocul finalistului de la US Open, care îl domină net pe Ferrer, 6-3, 6-3, 4-3, cu break. Gilbert vede deja un meci greu pentru campionul în exercițiu, Stan Wawrinka, în sferturi.


09:00 38 la 3! Nu este o greșeală, ci raportul loviturilor direct câștigătoare în partida de pe Margaret Court Arena. Keys câștigă duelul M&M „all-american” și „all-Madison”: 6-2, 6-4 cu Brengle. Cu asemenea cifre, Keys scapă ușor cu cele 33 de greșeli directe, într-o oră și un minut. Ben Rothenberg, important jurnalist specializat pe sportul alb, anunță viitorul strălucit al tenisului american, pentru jucătoarea de 19 ani cu servicii de 190 km/h.


08:50 Iat-o pe viitoarea adversară a Simonei Halep, în ziua liberă dinaintea duelului din sferturile de finală: Ekaterina Makarova a pus ochii pe caruselul din Melbourne, de ziua Australiei. Sperăm că este ultima amintire plăcută a rusoaicei de la Australian Open 2015. Favoritele 3 și 10 vor deschide programul zilei a 9-a, pe Rod laver Arena.


08:45 Kei(a) împotriva lui Ferrer. Favoritul cinci de pe tabloul masculin, Kei Nishikori s-a desprins 6-3, 6-3 împotriva lui Ferrer. 33 de lovituri câștigătoare, dar mai ales cele 26 de erori neforțate pe care niponul șle-a primit din partea constantului Ferrer, arată clar că deocamdată, este ziua lui Kei, nu a lui David. 


08:37 Madison Keys nu are milă de tenismena cu cea mai impresonată poveste de la Australian Open. Set câștigat în 23 de minue, apoi break în setul doi, 2-1.


08:20 Dacă nu ați aflat povestea, Madison Brengle a trecut deja, la 24 de ani, peste două obstacole imense: cancer de piele descoperit cu două zile înainte de startul US Open 2014, operație de înlăturare a tumorii, apoi o nouă sperietură, din cauza unei mase în zona maxilarului. „Nu a fost canceroasă de data aceasta, dar am avut nevoie de o operație parțială de reconstrucție„.


08:00 Salut, sunt Cezara Paraschiv, vom urmări îmrepună deznodământul zilei cu numărul opt din totalul de 14 de la Australian Open. Mult tenis în față, dar începem cu o declarație de dragoste marca Bethanie Mattek-Sands pentru… Horia Tecău! Partnerul de dublu mixt ideal? Roger Federer ar fi o posibilitate, dar Horia, cel alături de care americanca triumfa în 2012, rămâne Number 1.


07:45 Nu, campionatele naționale de tenis ale Statelor Unite nu s-au mutat la Mrelbourne. Dar, în ziua optimilor cu 4 din 8 jucătoare pe tablou reprezentând SUA, meciul de pe Margaret Court Arena dintre Madison Keys și Madison Brendle este un deliciu pentru super-națiunea care în ultimii ani a trăit în special prin performanțele Serenei Wlliams.


07:40 Stan „10-Man”. Povestea de succes a lui Stanislas Wawrinka continuă la Melbourne: cu ceva emoții, campionul în exercițiu rămâne în cursa pentru apărarea titlului. După cinci mingi de set salvate în tie-break-ul setului 4, împotriva surprinzătorului spaniol Garcia-Lopez, Wawrinka câștigă al zecelea meci consecutiv pe hard-ul australian. Ne amintim, în 2014, în drumul spre trofeu, Wawrinka a sărit meciul din turul trei, din cauza abandonuli lui Vasek Pospisil.


07:32 Florin Mergea și Dominic Inglot au obținut un succes uriaș, i-au eliminat din competiția de dublu pe principalii favoriți, Bob și Mike Bryan: 7-6, 6-3. În sferturi vom avea, așadar, un duel românesc, Tecău – Rojer vs Mergea – Inglot. Una din cele două perechi are șanse mari să joace finala la Australian Open, în condițiile în care pe acaestă jumătate de tablou n-a mai rămas nicio echipă favorită.


07:05 Evoluție remarcabilă a dublului Mergea – Inglot. Perechea româno-britanică are 1-0 la seturi cu frații Bryan: 7-6 (4). Mergea și partenerul său au revenit de la 1-4.


06:53 Istoria de la Roland Garros nu s-a repetat. Serena Williams a revenit de la 0-1 la seturi și s-a calificat în sferturi la Melbourne. În setul decisiv s-a confirmat pronosticul lui Brad Gilbert: 6-2. În acest meci, numărul 1 s-a scos în special cu ajutorul serviciului: 17 ași!


06:45 Principala favorită a turneului feminin a servit ca un bărbat: nu mai puțin de 16 ași până în acest moment. Serena conduce cu 4-2 în setul decisiv și se apropie de o calificare în sferturi după o partidă în care a făcut și multe greșeli neforțate: 33


06:38 Serena Williams se desprinde la 3-1 în setul decisiv. Primele două game-uri au durat 24 de minute! Mai ceva ca la un meci între Rafael Nadal și Novak Djokovic…


06:22 Numărul 1 mondial nu se simte prea mine în această perioadă, chiar a dat senzația că se sufocă. Muguriza nu profită însă și ratează câteva șanse bune de break, una după ce a ratat un volley. În câteva momente începe și partida lui Florin Mergea și Dominic Inglot cu frații Bryan.


06:07 Serena Williams egalează situația la seturi (6-3 în setul doi) după ce Muguruza a scăzut ca nivel de joc, iar numărul 1 mondial a început să servească din ce în ce mai bine.


06:00 Alize Cornet, tristă că părăsește Australia. Eliminată din competiție, jucătoarea din Franța regretă că nu prinde jocul de artificii de Ziua Australiei, unul care se anunță grandios. Poate îl va prinde în 2016…


05:46 Christopher Clarey, jurnalist New York Times: „Nu e sigur că o cafea ar putea schimba jocul Serenei azi”.


05:39 Deși este condusă cu 1-0 la seturi, istoria ne spune că nimic nu este terminat pentru Serena. Williams are un palmares de 11-7 (victorii – înfrângeri) la Australian Open, după ce a pierdut primul set. Este și singurul Grand Slam în care se află în avantaj la acest capitol.


05:32 Set Garbine Muguruza. Numărul 1 mondial este într-o mare încurcătură, după ce a pierdut cu 6-2 primul set cu jucătoarea spaniolă. Serena nu reușește să o pună în dificultate pe Muguruza. În primul set, Williams a câștigat doar 8% din punctele cu serviciul doi!


05:26 Se repetă istoria de la Roland Garros? Garbine Muguruza o ține la respect pe Serena Williams, are dublu-break în primul set: scor 5-2. Spaniola ține pasul și chiar dictează ritmul. Pe Margaret Court, Stan Wawrinka a câștigat la tiebrek primul set cu Garcia Lopez.


05:00 Margaret Court și Rod Laver, două nume de legendă care dau și numele principalelor două arene de la Melbourne Park. Așa arată acum cei doi jucători de legendă ai tenisului mondial:


04:50 Organizatorii au anunțat programul zilei a 9-a, una care ne interesează în mod direct. Simona Halep va deschide ziua pe Rod Laver Arena, în sfertul de finală cu Ekaterina Makarova. Românca va susține a patra partidă pe arena centrală la ediția din acest an. Doar partida cu Bethanie Mattek-Sands, din turul 3, a disputat-o pe o altă arenă, pe Margaret Court.


04:27 Victorie de zile mari obținută de Cibulkova. Finalista de anul trecut a făcut o partidă de excepție în fața Viktoriei Azarenka, pe care a eliminat-o în optimi cu 6-2, 3-6, 6-3. A fost una dintre cele mai bune partide din turneul feminin pe care le-am văzut în ultima vreme.  Un meci cu 76 de mingi câștigătoare. Cibulkova a reușit 44 dintre acestea.


04:20 Meci Horia Tecău. Tenismenul român s-a calificat în sferturile de finală la Melbourne, după ce a câștigat, alături de partenerul său, Jean Julien Rojer, partida cu perechea Butorac / Groth. Setul decisiv s-a decis la tiebreak, 7-5. Dublul româno-olandez putea închide meciul și la 6-5 la game-uri, când au avut o șansă de break.


03:44 Marea înghesuială. La antrenamentele lui Rafael Nadal nu ai loc să arunci un ac. Număr impresionant de spectatori la ședințele de pregătire ale lui Rafa. Este drept, nici nu costă nimic. În plus, în acest caz, este mai ușor să prinzi un cadru de aproape cu deținătorul titlului de la Roland Garros.


03:33 Partidă fascinantă pe Rod Laver Arena. Viktoria Azarenka și Dominika Cibulkova oferă una dintre cel mai frumoase partide de la această ediție a turneului de Grand Slam. Ambele jucătoare joacă un tenis de foarte bună calitate. Fostul număr unu mondial a egalat situația la seturi, după 6-3 în manșa secundă.


03:24 Set Tecău și Rojer. Horia și Julien au restabilit egalitatea la seturi după ce au câștigat actul secund cu 7-5. Dublul româno-olandez a fructificat a patra minge de set, pe serviciul lui Butorac. Americanul este un jucător excepțional la fileu, dar atunci când este la serviciu Tecău și Rojer au o șansă în plus. Groth nu are aceleași reacții la fileu, precum Butorac.


02:56 Back to business. Perechea româno-olandeză a reușit rebreak-ul, scor 2-2, și a revenit astfel în meci.


02:53 Impresionantă! De la 0-2, Cibulkova a câștigat șase game-uri consecutive. Slovaca are o evoluție entuziasmantă, îi intră absolut orice minge. Azarenka va avea dificultăți să revină în joc. Între timp, Tecău și Rojer și-au cedat serviciul și în setul doi, la 1-1. Ei au avut șansa unui 2-0, dar au ratat trei mingi de break!


02:41 Set Butorac și Groth. Perechea australiano-americană s-a impus în prima „manșă” cu 6-3, în 28 de minute. A fost suficient un scurtcircuit pe propriul serviciu, iar Horia și Rojer se văd conduși.


02:37 Sărbătoare umbrită de … nori! Darren Cahill, care a stat și în loja Simonei la Australian Open, ne arată o imagine „întunecată” din Melbourne, deși este abia ora prânzului.


02:32 Tecău și Rojer sunt în dificultate. Adversarii lor sunt primii care au reușit break-ul în meci. Butorac și Groth s-au desprins la 4-2 și la cum servesc au toate șansele să câștige și primul set.


02:25 Aussie! Aussie! Australienii sunt în sărbătoare. Foarte mulți fani ai tenisului au venit în Melbourne Park cu steagurile naționale. Niciun reprezentant nu evoluează însă astăzi la simplu.


02:02 La Melbourne sunt șanse de ploaie, astfel că partida lui Tecău și Rojer se va disputa cu acoperișul tras pe Hisense Arena. Sunt condiții de sală. Acum, în localitate sunt numai 14 grade.


01:55 Ne pregătim de meciul lui Horia Tecău, care încearcă să ajungă în sferturile de finală de la Melbourne pentru a doua oară în carieră, după ce în 2012 a jucat și semifinale. Tenismenul român se află la a 7-a prezență consecutivă la Australian Open, iar la ultimele două ediții s-a oprit în turul secund.


01:40 Irina Begu a oferit un interviu pentru ProSport după ce și-a încheiat evoluția la Australian Open cu cel mai bun rezultat al carierei, o calificare în optimile de finală ale unui turneu de Grand Slam. „Am învățat foarte multe din acest turneu. Am depășit anumite bariere pe care le aveam”, a declarat Irina. Întregul interviu oferit corespondentului nostru de la Melbourne, Mihai Vasiliu, îl puteți citi aici.


01:15 Să arătăm o scurtă privire și asupra tabloului feminin, înaintea jocurilor din această noapte. Două meciuri se anunță cu adevărat extraordinare Cibulkova – Azarenka și Serena Williams – Garbine Muguruza. Dacă reprezentanta Statelor Unite pierde cu spaniola, la fel cum s-a întâmplat și la Roland Garros în 2014, atunci Simona Halep are șanse de a deveni numărul 1 mondial de săptămâna viitoare. Prietenul nostru, Robert K. ne-a atras atenția că prima întâlnire dintre Garbine și Serena a avut loc la Australian Open, în 2013, iar atunci Williams a câștigat lejer, cu 6-2, 6-2.


01:00 26 ianuarie, zi importantă în Australia. Este Ziua Națională! Pe rețelele de socializare „curg” felicitările. Cu această ocazie, transmitem și noi cetățenilor australieni tradiționalul „LA MULȚI ANI!”.


00:45 Schimbare bruscă pentru Ana. Ivanovic a dat cădura australiană pentru zăpadă. Eliminată devreme de la Australian Open, jucătoarea din Serbia nu are regrete, se bucură de o experiență inedită în ultimii 10 ani.


00:30 Bun găsit vă spune Marius Huțu. în această noapte îi urmărim împreună pe Horia Tecău și Florin Mergea, dar și câteva meciuri interesante din turneele de simplu: Cibulkova – Aazarenka, Serena – Muguruza, Keys – Brengle (turneul feminin); Ferrer – Nishikori, Wawrinka – Garcia Lopez (masculin).


Turneul din acest an de la Australian Open are șanse mari să rămână „marcat” în istoria tenisului românesc. Simona Halep are o prestație convingătoare, care îi dă dreptul să viseze la câștigarea trofeului. Deocamdată, românca a ajuns în sferturile de finală, fază în care o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Makarova, favorită numărul 10. Până la finala de sâmbătă, Halep mai are nevoie de două victorii, cu Makarova și cu învingătoarea dintre Eugenie Bouchard și Maria Șarapova.

România mai are încă două „cartușe” pentru săptămâna a doua la Australian Open, băieții Horia Tecău și Florin Mergea, care sunt calificați în turul 3 în turneul de dublu. Ambii vor juca pentru calificarea în sferturi în sesiunea de luni. Horia Tecău și partenerul său Jean Julien Rojer vor evolua de la ora 2:00 cu perechea Eric Butorac (SUA) /  Sam Groth (Australia). Pe hârtie, dublul româno-olandez este favorit pentru accederea în turul următor. În jurul orei 5:00, Florin Mergea și britanicul Dominic Inglot vor avea un meci de gală, cu favoriții principali, Mike și Bob Bryan. Interesant este faptul că Horia Tecău și Florin Mergea pot fi adversari în sferturi dacă își vor câștiga jocurile.

Ziua a 8-a scoate în prim-plan câteva nume mari, Serena Williams, Novak Djokovic, Viktoria Azarenka, Kei Nishikori. Interesant este duelul dintre Serena și Garbine Muguruza, o reediatre a duelului de la Roland Garros, când spaniola a câștigat surprinzător. Dacă Muguruza va repeta isprava, atunci pentru Simona Halep se deschide o șansă imensă de a deveni numărul 1 mondial chiar după Australian Open. Serena Williams și Muguruza vor juca pe Rod Laver, în jurul orei 4:00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen