Irina-Camelia Begu a detonat bomba la U.S. Open!** Românca a eliminat-o pe Wozniacki

Irina-Camelia Begu a detonat bomba la U.S. Open!** Românca a eliminat-o pe Wozniacki
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima mare surpriză de la US Open a produs-o Irina-Camelia Begu, care a învins-o pe Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 8 al competiției.

Jucătoarea noastră a învins-o categoric pe daneză, scor 6-2, 6-2, la capătul unui meci în care a greșit extrem de puțin.

Acum doar un an Wozniacki era numărul unu mondial, însă a avut un an de coșmar, în care a căzut până pe locul 9 mondial, după ce a eșuat în tentativa de a câștiga vreun turneu în 2012. Fostă finalistă la US Open (2009), daneza a fost sâcâită în partida cu Begu de o accidentare la genunchi, care a forțat-o să se retragă din semifinala de săptămâna trecută de la New Haven. Este al doilea Grand Slam consecutiv când fostul număr unu mondial părăsește competiția din primul tur, același lucru pățind și la Wimbledon.

Am simțit că nu pot să lovesc cum trebuie, cred că e o problemă temporară și sper să revin cât mai repede în circuit. E frustrant să fiu sâcâită de atâtea accidentări, însă asta este viața de sportiv”, a declarat sportiva, conform site-ului oficial al competiției.

De partea cealaltă, Begu, care a fost desemnată revelația anului 2011 în clasamentul WTA, nu câștigase niciun meci la US Open și avusese un an similar cu Caroline, căzând de pe locul 38 până pe locul 96.

În turul următor, Irina va da piept cu o jucătoare accesibilă, Silvia Soler-Espinosa, locul 62 WTA, dar care a reușit un tur III la US Open-ul de anul trecut. În cazul în care va trece de jucătoarea din Spania, jucătoarea noastră va avea o altă dispută aparent ușoară, în compania învingătoarei din disputa Pironkova-Morita.

0 break-uri din 4 oportunități a reușit Wozniacki să obțină

4 lovituri direct câștigătoare a avut daneza

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen