Invincibilitatea #1: a 15-a victorie consecutivă pe hard pentru Nadal. 2017 duce la rang de artă rivalitatea lui Rafa cu „Baby Fed”: liderul mondial l-a învins pentru a treia oară pe Dimitrov și este în semifinalele Masters-ului de la Shanghai

Invincibilitatea #1: a 15-a victorie consecutivă pe hard pentru Nadal. 2017 duce la rang de artă rivalitatea lui Rafa cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal își menține seria de invincibilitate pe hard, demonstrând o dată în plus că este omul momentului în tenisul masculin și un jucător complet. Vineri, liderul mondial s-a calificat în semifinalele turneului Masters 1000 de la Shanghai, pe hard, indoor, învingându-l la capătul unui meci cu tenis de cel mai înalt nivel pe bulgarul Grigor Dimitrov (9 ATP), scor 6-4, 6-7(4), 6-3, în două ore și 35 de minute.

  • Ibericul a înregistrat astfel a 15-a victorie la rând, fiind la două victorii distanță de egalarea celei mai bune perioade a sezonului său, cu 17 succese la rând obținute pe zgură, de la Monte Carlo până în sferturile de la Roma. Nadal nu a mai pierdut în circuit de când și-a recâștigat prima poziție ATP și s-a impus între timp la US Open și la turneul ATP 500 de la Beijing.
  • Nadal este invincibil în turneele ATP începând cu data de 19 august.
  • Ibericul l-a egalat pe Andre Agassi în topul celor mai multe victorii în carieră, cu succesul cu numărul 870, iar cei doi împart acum poziția a 6-a în clasamentul all-time.

26 victorii consecutive pe rapid este recordul carierei pentru Rafael Nadal, din 2013. Ibericul a câștigat meciuri atât în regim outdoor, cât și indoor – la Beijing, unde ploaia i-a forțat pe organizatori să închidă acoperișul, ca și la Shanghai.

Dacă rivalitatea cu Roger Federer este, de departe, numărul unu în cariera ibericului, în 2017 confruntările lui Rafa cu cel care până de curând s-a tot chinuit să scape „Baby Fed” sunt demne de a primi aceeași ‘etichetă’, de ‘rivalitate’. Pentru a treia oară, după semifinalele jucate la Australian Open și Beijing, partida celor doi a avut nevoie de set decisiv pentru stabilirea învingătorului, la Shanghai.

Super-tenis și a zecea victorie a lui Nadal în fața lui „Grisha”

Cei doi au alternat momentele de sclipire: în primul set, Nadal a făcut diferența în game-ul cu numărul nouă, prin passinguri fantastice de pe rever. Deși a ratat inițial trei oportunități consecutive de break, ibericul a schimbat lovitura de atac, spre forehand, pentru a se impune și a obține break-ul decisiv.

Dimitrov și-a asumat venirile la fileu chiar dacă s-a trezit cu trasoare gonind pe lângă el, nu a renunțat la punct nici măcar când mingea lui Nadal l-a pus la propriu la pământ, iar bulgarul a speculat perfect momentul de cădere al liderului mondial din tiebreak-ul setului doi: Rafa a câștigat primele trei puncte, dar la 4-2 a forțat deplasarea spre forehand în zona destinată reverului, ratând mai apoi atacul. De aici, erorile s-au ținut lanț pentru Nadal, iar Dimitrov a păstrat tonul agresiv, punând presiune.

„Grisha” a avut prima oportunitate de break a setului decisiv, în game-ul cinci, câștigând trei puncte la rând, supunându-l pe iberic acelorași lovituri de trecere pe care le simțise pe propria piele. Nadal a fost însă de neclintit, a simțit pericolul și a ridicat nivelul de joc, reușind nu numai să își apere lansarea, ci să ia imediat și break-ul decisiv, în game-ul imediat următor. Apoi, cu mână fermă, a închis meciul cu serviciul, cu 32 de lovituri câștigătoare în cont și doar 24 de erori neforțate.

  • În semifinale, Nadal va evolua împotriva croatului Marin Cilic (5 ATP), Liderul mondial a câștigat patru din cinci meciuri directe (ultimul meci în 2017, în semifinalele de la Acapulco – 6-1, 6-2 pentru Nadal)
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…