„Prima dată când ProSport a scris de mine cred că aveam vreo 13 ani. Câștigasem Junior Orange Bowl-ul și îmi aduc aminte că au venit la Târgoviște… A doua zi m-am dus cu mama și am cumpărat toate ziarele de la chioșc! După aceea, normal, ani buni – colecționam fiecare articol care era în ProSport. A fost alături de mine și mă bucur că am putut avea un astfel de ziar de sport, care să prezinte lucrurile așa cum sunt„. Sorana Cîrstea începe povestea cu un zâmbet pe chip, însă până la final, nu mai zâmbește – ci râde de-a dreptul. Și adaugă o urare de „la mulți ani” peste cei 20 aniversați de ProSport la începutul acestei luni.
În 2003, anul în care ProSport mergea la Târgoviște după puștoaica de senzație care răsărea cu multă îndrăzneală în sportul lui Năstase, în sportul pe care Irina Spîrlea abia îl lăsase în urmă și în sportul din care Ruxandra Dragomir dispărea ușor-ușor, Sorana visa mult. O face și acum, în a doua jumătate a unui sezon în care și-a trecut în palmares un nou personal-best în turneele de Mare Șlem disputate pe suprafață rapidă, cu o optime la Australian Open. Visează cu maturitate.
Sâmbătă, după o sesiune de antrenament zdravănă, de mai bine de două ore, începută cu un mic masaj în zona genunchiului și continuată cu schimburi tari de mingi împotriva lui Andrei Cociașu, presărată cu multe indicații din partea antrenorului Marius Comănescu, dar și laude – pentru „un atac foarte bun, cu umărul înainte, exact cât trebuie„, sau pentru o poziționare perfectă la retur, Sorana Cîrstea a mai zăbovit vreo zece minute pe teren, pentru a PROvesti. Despre sezonul 2017 și Sorana anului 2017.
A trecut mai bine de o săptămână de la meciul Soranei de la Wimbledon cu Bethanie Mattek-Sands, încheiat cu urletele de durere ale americancei. Acestea rămân cele mai puternice imagini de la această ediție. „Am reușit să trec peste acele imagini, dar nu a fost ușor. Încă țin legătura cu ea. S-a operat marți și se pare că totul este în ordine, a început recuperarea. Normal că am trecut peste, dar îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Așa îți dai seama cât de repede se pot schimba lucrurile: acum ești la Wimbledon, joci super-bine și dintr-o dată ești în spital și stai pe bară șase-opt luni. Ă‚sta este sportul„, sparge gheața Sorana Cîrstea.
Te frământă acel moment, te gândești dacă nu cumva este și vina ta sau dai vina doar pe teren? Normal că pe moment te gândești la ceea ce s-a întâmplat. Dar cred că a fost pur și simplu ghinion. Ă‚sta este sportul, astea sunt riscurile. Te doare sufletul, îți pare rău: A fost și mai greu, pentru că este o sportivă și o fată cu care mă înțeleg foarte bine. Dar asta e viața…
Cât de proaste au fost totuși terenurile de anul acesta la Wimbledon? Pentru că toți jucătorii s-au plâns… Clar mai proaste decât anii trecuți. Personal, cred că a fost din cauza vremii. Au fost temperaturi de peste 30 de grade, ori acolo nu prea sunt obișnuiți cu așa ceva. Terenurile încă din a doua zi erau numai pământ în spate. Și destul de denivelate. Sunt ani buni de când joc la Wimbledon, dar anul acesta au fost cele mai proaste terenuri. Nu atât de rele încât să nu te poți mișca, dar, natural, când știi că sunt anumite găuri, ești puțin mai atent atunci când alergi. Condițiile au fost egale pentru toată lumea și ne-am văzut de treabă cât de mult am putut. Dar în momentul în care terenul este puțin denivelat, îți este frică de accidentări și asta te afectează foarte mult.
„Un sezon decent. Cred că mi-am făcut treaba destul de bine. Dar, turneele în care am jucat bine simțeam că aș fi putut să le duc până la final”
Lăsând în urmă Wimbledon-ul, cât de mulțumită ești de jocul tău în acest sezon? Este un sezon bunicel până acum. Sincer, mi-aș fi dorit să meargă mult mai bine. Au fost momente în care crede că puteam mai mult, dar l-aș numi un sezon decent. Cred că mi-am făcut treaba destul de bine. Poate uneori, la meciuri, nu am reușit să respect tot ceea ce aveam în plan. Au fost și mici accidentări care m-au ținut câteva săptămâni. Per total, sunt acolo, la poziția 50, din nou, și sper ca a doua jumătate de an să fie cel puțin la fel de bună și sper să continui să urc.
Care ar fi meciurile acelea în care nu ai fost mulțumită de tine? Uitându-mă în urmă – prima care îmi vine în minte este poate chiar semifinala de la Nurnberg. Simțeam că aș putea să câștig acel turneu. Însă au fost împrejurări destul de dificile, am jucat două meciuri în aceeași zi. Ar mai fi sfertul de finală de la Madrid. Simțeam că puteam mai mult și acolo. În general, turneele în care am jucat bine simțeam că aș fi putut să le duc până la final. Asta îmi doresc acum, pentru a doua jumătate de an: vreau să reușesc să câștig un titlu – să reușesc să ajung până la final.
„Când ești tânăr ai adrenalină, ai multă dorință, însă nu ai experiență. Apoi începi să ai experiență, dar nu mai ai același curaj ca atunci când ești la început”
A fost sfertul de finală din 2009, de la Roland Garros, apoi ai așteptat 31 de turnee de Mare Șlem ca să revii într-o optime de finală. Cât de mult te-a surprins acel parcurs excelent de la Australian Open? Nu m-a surprins. Nu mă gândesc atât de mult la rezultate. Pur și simplu am avut o pregătire de iarnă bună. Asta s-a văzut. Am spus-o mereu: în momentul în care muncești, se văd și rezultatele. OK, nu se văd săptămâna asta, nu se văd săptămâna următoare – dar la un moment dat, trebuie să vină. Pentru mine, practic, a fost un rezultat normal în Australia. Apoi, am avut o mică problemă la încheietura stângă, care m-a tras puțin înapoi, dar după Miami mi-am revenit. A venit sezonul de zgură, unul bun. Accidentarea de la Roland Garros m-a demoralizat din nou, însă, acum, sunt fericită că sunt sănătoasă și pot fi sută la sută.
Se vorbește deja de mulți ani despre „New Sorana”. Dacă ar fi să privești înapoi la jocul tău și la schimbările majore făcute, cam la a câta versiune diferită crezi că ești acum? Nu știu. Eu consider că atât timp cât voi juca, mă voi schimba. Asta demonstrează că mă maturizez. Normal, mă uit înapoi și mă gândesc – ‘eram un copil” sau – ‘ce gândire puerilă”. Mă aștept ca peste câțiva ani să spun la fel despre momentul de acum. Cred că acesta este parcursul vieții. Când ești tânăr ai adrenalină, ai multă dorință, însă nu ai experiență. Apoi începi să ai experiență, dar nu mai ai același curaj ca atunci când ești la început. Eu sunt fericită că am reușit să mă maturizez foarte mult, să îmi clădesc un drum din ce în ce mai bun. În acest moment sunt liniștită, îmi fac treaba zi de zi și mai mult de atât nu am ce să fac.
Din 2014, Sorana Cîrstea a schimbat racheta, semnând cu Babolat. „Sunt foarte fericită cu această rachetă. Dar nu a fost simplă schimbarea. În momentul în care am ajuns la Babolat, am trecut – în primul rând din cauza problemelor la umăr – la o rachetă mai ușoară. Racheta pe care o am acum, am simțit-o bine în mână din prima zi și cred că au trecut doar două săptămâni până când m-am obișnuit cu ea„, explică jucătoarea de 1,76 metri.
„Am început să mă bucur mai mult de viață. Cei din echipă au reușit să mă facă să mă bucur și de acele momente care înainte nu erau tocmai plăcute”
Cum s-a schimbat modul în care percepi viața în circuit? S-a schimbat enorm. În primul rând am o echipă extraordinar de închegată și o consider ca și familia mea. Iar în momentul de față mă bucur enorm de prezența la fiecare turneu în parte. Mă bucur de fiecare lucru mărunt și am început să văd altfel și deplasările. Nu mi se mai par la fel de grele. Când eram mică, practic am fost aruncată la 17-18 ani în lumea asta – o lume destul de grea din punct de vedere al călătoriilor. Tot timpul ești singură în cameră, singură în hotel. Ai mei, din păcate, nu au putut să mă însoțească foarte mult la turnee în perioada aceea a adolescenței și mi-a fost greu. În primii ani am fost extraordinar de mult timp singură în circuit. Este greu, mai ales pentru un copil în formare. Nu știu cum pare din afară, dar nu este ușor. Este un sport destul de singuratic. Acum încep să mă și bucur mai mult de rezultat. Înainte nu realizam la fel de mult ceea ce însemna fiecare succes – acum mă bucur enorm pentru fiecare victorie și am început să mă bucur mai mult de viață. Pentru că mi-am dat seama că este extraordionar de scurtă și trece atât de repede!
Deci nu ai ajuns să te plictisești de călătorit, de drumuri, de hoteluri? Nu, nu mă plictisesc! Tot timpul am cărți, seriale după mine. Jucăm cărți, table. De aceea spun că acum am o echipă care mă ajută foarte mult și în afara terenului. Petrecem foarte mult timp împreună și ne ajutăm. Ei au reușit să mă facă să mă bucur și de aceste momente care înainte nu erau tocmai plăcute.
Din exterior, pare că în momentele cele mai grele te retragi puțin în carapace și ții pentru tine greutățile. Nu prea vorbești despre accidentări, ții totul în tine… Da, nu este niciun secret. Sunt o persoană destul de retrasă și de privată. Îmi place să vorbesc când am rezultate, când jocul îmi merge, însă când sunt perioade dificile nu îmi place să vorbesc foarte mult, nu îmi place să mă exteriorizez. Îmi place să fiu cu familia, cu echipa și prefer să țin lucrurile importante sau mai puțin bune în mine.
Sorana anului 2017 cum privește viața din afara terenului? Se gândește și la viața de după tenis, retragere, familie? Normal, sunt gânduri care îți vin natural în minte. Dar în acest moment, mă mai văd jucând ani buni. Într-un fel, acea accidentare la umăr m-a făcut să revin mai cu poftă. Am 27 de ani, dar nu mă simt de 27. Mă simt exact ca la 23-24 de ani. Asta este bine. Important este să mă țină corpul. Cred că am o genetică destul de bună și sunt motivată, am dorință. În momentul de față îmi doresc ca în anii care vin – și cred și sper că mai am ani buni în față – să fac sută la sută.
Să înțelegem că acele accidentări consideri că într-un fel ți-au dat niște ani în plus? Clar! Cred că acea accidentare, într-un fel, mi-a prelungit cariera. Mi-a mai dat niște ani buni, și din punct de vedere al motivației, și al gândirii. În momentul în care ai o accidentare și îți dai seama că nu ai dat tot ce ai avut pentru sportul ăla, simți o anumită frustrare. Iar când revii, îți dorești să dai tot, ca atunci când pui racheta în cui să fii liniștit, să știi că ai făcut tot ce ai putut.
Top 20 ți se pare de atins? Da. Chiar simt că pot. Către asta muncesc în fiecare zi și sper să ajung acolo cât mai rapid.
Sorana își continuă drumul în tenis. Drumul care o poate împlini pe deplin.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER