INTERVIU EVENIMENT | Cătălina Cristea: „Mă rugam ca, atunci când mă las, să merg în vacanță unde am ajuns cu circuitul. Acum, nici la Grand Slam-uri nu am vrut să merg”. Cum vine mingea de la Serena și un episod cu frații Bryan: știa că joacă alături de Mike, dar la meci s-a prezentat Bob!

INTERVIU EVENIMENT | Cătălina Cristea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu două luni, Cătălina Cristea mi-a arătat trofeul și mă întreba dacă îmi place. Nu îmi imaginam că l-aș putea câștiga„. Cu această poveste și-a început Irina Begu discursul de campioană la simplu, în cadrul ceremoniei de premiere de la BRD Bucharest Open.

Cătălina Cristea (42 de ani), cea de-a treia componentă a unei generații care se evidențiază frumos în tenisul românesc feminin, alături de Irina Spîrlea și de Ruxandra Dragomir, este o prezență discretă: nu apare în ceremonia principală, se ferește de interviuri și de camere de luat vederi. Dar silueta ei de invidiat chiar și pentru o sportivă activă, s-a distins clar de-a lungul celor nouă zile de întrecere de la Arenele BNR. De dimineață și până dincolo de înserat.

A adunat deja șapte ani de muncă în cadrul Federației Române de Tenis. Șapte ani care s-au scurs „foarte repede! Nici nu mi-am dat seama cum au trecut”, după cum ne mărturisește.

  • În ziua finalelor, Cătălina Cristea a vorbit pentru ProSport, despre un turneu care, atunci când tragi linie, „a fost unul foarte bun„, pentru că visul oricărui organizator este să aibă în ultima zi reprezentanți ai țării gazdă și în finala de simplu și în cea de dublu. „Ne-am bucurat enorm. Ieri am și reușit să ajung la meci! Am încurajat-o pe Irina. M-am bucurat foarte mult pentru ea”, a recunoscut Cătălina Cristea. Iar BRD Bucharest Open a avut parte de un final epic: Irina Begu s-a  impus mai întâi la simplu, iar mai apoi la dublu, alături de Raluca Olaru.


Trofeul ei iubit. Irina Begu a câștigat, la București, al patrulea titlu WTA la simplu Foto: Cezara Paraschiv

„Acum, nu aș mai avea puterea să călătoresc”

De dimineață pănă seara, la terenuri. Cum e BRD Bucharest Open trăit din interior, din postura de organizator?
Este și greu, dar în același timp – și foarte frumos. Toate acțiunile de genul acesta sunt plăcute pentru noi. Și sunt o provocare. Sunt și emoții până când dai drumul și toate lucrurile sunt puse pe picioare, dar, în general, e frumos. Mai ales când lucrurile merg bine – ai satisfacții. E super.

De ce a ales Cătălina Cristea drumul acesta – munca în Federație, și nu mersul pe circuit, din postura de antrenoare, poate?
Mă pasionează mult mai mult partea aceasta, de organizare. Probabil, alegerea s-a datorat și faptului că mi-am dorit foarte mult să fac altceva, în loc să continui să stau pe teren. Nu mă văd în postura antrenorului care să stea după un sportiv.  Știu ce înseamnă, pentru că știu cum am fost eu, și nu este ușor. Iar acum, nu aș mai avea puterea să călătoresc. (n.r. – zâmbește) Mi-a fost absolut suficient.  Pe de altă parte, sunt ok să am câteva evenimente pe an, să mă duc în țară, așa cum am făcut-o și anul trecut – cu patru acțiuni: am fost în Cluj, am fost la Mamaia, la Arad, dar și la toate partidele de Cupa Davis, Cupa Federației.


Munca de organizator este cât se poate de variată. Pentru un decor cât mai plăcut, se muncește mult. În septembria 2011, oaspete era echipa de Cupa Davis a Cehiei. Foto: arhivă personală

În ce constă mai exact activitatea – este mai mult o muncă de birou, o muncă de teren?
În general, munca de zi cu zi este una de birou.  Și, îmi place. Mă pasionează. Mă ocup de legătura cu Tennis Europe, ITF – pe partea de juniori, mă ocup și de competițiile de juniori din țara noastră. De asemena – de relațiile cu organizatorii. Iar la turnee, precum acesta, s-a perpetuat un lucru care a început din primul an în care am venit în Federație – mai exact, am început să mă ocup de zona VIP, care mai apoi s-a extins la tot ceea ce înseamnă parte de catering. Restaurantul jucătorilor, staff-ul FRT, organizatori, iar la Cupa Davis și Cupa Federației – mă ocup de dineul oficial. Dar, sunt și multe alte mărunțișuri care apar și pe care trebuie să le rezolvi. Diferă de la turneu la turneu ceea ce se adaugă. Aici, de exemplu, trofeele au fost sarcina mea. Nu le-am ales eu, dar am făcut legătura între cei care au decis și furnizor.

„În general, fetele sunt foarte stresate. Trebuie să fie totul la fix – să nu cumva să întârzii cinci minute cu masa, sau cu transportul, pentru că apoi, le scoți din ritmul lor”

Cătălina Cristea este, totodată, director de turneu la Dr. Oetker Junior Trophy, organizat în ultima săptămână a lunii mai. „Pentru acest turneu trebuie să mă pregătesc cu ceva vreme înainte, pentru că acolo chiar am toată organizarea, totul depinde de mine – de la cazare, la transport, masă, premii – tot, tot! Player”s party, ceremonie de deschidere, ceremonie de premiere. În general, pregătirea unui astfel de eveniment începe cu o lună înainte. Și, se adună. Pauză nu prea ai. Doar luna august este un pic mai lejeră.  Dar, în rest, sunt înscrieri la Campionate Europene, pe echipe, individuale. Apoi, la sfârșitul anului trebuie să începi bugetările pentru anul viitor, să faci calendarul. În luna septembrie, încep discuțiile cu organizatorii turneelor internaționale de la noi – pentru licențe, pentru condițiile în vederea ediției următoare. Încerc să le îndeplinesc dorințele – totul în funcție de calendarul nostru„, povestește Cătălina Cristea.


Cătălina Cristea, la una dintre competițiile juniorilor. Foto: Victor Ciupuligă / Mediafax

  • Dr. Oetker Trophy un turneu de cel mai înalt nivel la juniori, categoria 14 ani – competiție de categorie 1. Și este singurul din Europa de Est din perioada de primăvară. De aceea, trebuie să iasă foarte bine. Dar, am avut întotdeauna feedback  foarte bun, și de la sportivii noștri, care spun de fiecare dată că este cel mai frumos turneu, și de la străini – mulți mi-au scris în caiet că este cel mai frumos turneu la care au participat în Europa„, Cătălina Cristea

Tenisul este un sport care oferă multe satisfacții. Ai șansa de a câștiga un meci, de a trăi emoții extrem de intense, săptămână de săptămână.  Ca organizator, unde se găsesc aceste satisfacții? Și unde este stresul mai mare – la turneele de nivel mare, WTA, ATP unde vin jucătoare și jucători cu nume, iar sponsorii sunt mai ușor de atras, sau la un turneu care nu atrage aceeași atenție?
Satisfacțiile se găsesc în aceste evenimente, care nu sunt însă multe pe parcursul anului. Ca stres, sigur – unde ai jucători mari, pretențiile sunt altele și totul trebuie să iasă perfect. Și la Cupa Federației, și la Cupa Davis. Având de a face cu nume mari, nu îți poți permite să faci greșeli. Depinde mult și de personalitatea fiecărui sportiv în parte: unii sunt mai relaxați, alții mai stresați. În general, fetele sunt foarte stresate. Trebuie să fie totul la fix – să nu cumva să întârzii cinci minute cu masa, sau cu transportul, pentru că (n.r. – râde) apoi, le scoți din ritmul lor. Dar…


Cătălina Cristea i-a însoțit pe juniorii României la turneu Nike Junior Tour, din Florida (2012). Foto: arhivă personală

Dar, ce?
Tu spuneai că tenisul este un sport frumos și că în fiecare săptămână ai posibilitatea să câștigi. Așa este. Dar, în același timp, poți să și pierzi în fiecare săptămână. Atunci devine foarte greu. Este un sport dificil. Este o viață frumoasă, dar depinde și de cât știi să te bucuri de viața pe care ți-o oferă tenisul. Pentru că, cred eu, fetele sunt foarte concentrate pe carieră și uită să se bucure de faptul că te duci la Paris – poți să vizitezi Turnul Eiffel, poți să te duci la Luvru. În Canada – poți merge la cascadă. Sunt o grămadă de locuri frumoase, pe  care merită să le vezi dacă ajungi acolo. Dar, eu nu am făcut asta. Din exterior,  toți consideră că tenisul este foarte frumos și este glamour, dar nu este chiar așa.  Te duci de la aeroport la hotel, de la hotel la teren, înapoi… și cam asta este. Eu mă rugam, pe vremea aceea, ca, atunci când mă las de tenis, să o iau de la început, să merg în aceleași locuri, ca să le văd efectiv și să nu mai fie stresul acela. Să merg în vacanță acolo unde am ajuns cu circuitul. Să pot să mă trezesc când vreau, să nu am niciun program.

Și, ați ajuns să faceți asta?
Sincer, între timp mi-a trecut (n.r. – zâmbește). Acum, chiar nu mai simt nevoia să mă urc într-un avion. Așa, dacă mă duc cu mașina, este mai bine. Îmi amintesc de un turneu pe care l-am jucat în Puerto Rico. Am venit din calificări, am ajuns în sferturi – la un turneu de 150.000 sau 170.000. Și se juca, la fel ca la turneul nostru – sesiune de după-amiază. Terminam meciurile de fiecare dată pe la 8, 9, 10 seara – chiar și 11 noaptea. După aceea, mă duceam la hotel, comandam room-service, trăgeam draperiile și mă trezeam doar a doua zi, la 12. Dacă termini meciul, nu ai cum să adormi imediat. Cam asta am făcut eu la acel turneu… în condițiile în care complexul era pe plajă! Dar nici măcar pe plajă nu am ajuns!


O fotografie de suflet, alături de fetele din echipa de Fed Cup a României, realizată în februarie 2012, în Israel. Căpitanul-nejucător Cătălina Cristea se baza pe Irina Begu, Simona Halep și Mihaela Buzărnescu. Foto: arhivă personală

„Cred că m-a sunat antrenorul lor. Îmi spune – joci cu Mike Bryan. Dar când intru pe teren, el îmi spune: salut, sunt Bob Bryan!”

După o carieră în tenis, închieată în trepte, în 2005 – cu un ultim meci la București, într-un tunreu ITF, dar cu un ultim sezon consistent lăsat în urmă încă din 2001, „sunt multe de povestit”, admite Cătălina Cristea.

Dacă tot suntem la capitolul amintiri… 1995 – Roland Garros, cea mai bună performanță într-un turneu de Mare Șlem. Ce vă amintiți de la acel turneu?
Am ajuns în turul 3, am bătut-o pe Zvereva (n.r. – Natasha Zvereva, favorită 10, învinsă în primul tur de Cătălina Cristea, ajunsă via calificări pe main draw – 1-6, 7-5, 6-3), care era numărul 9 și o jucătoare de Top 30 – Joannette Kruger (Africa de Sud) – dacă îmi aduc bine aminte. Nu știu. A fost un super rezultat pentru mine. Am mai făcut acolo un sfert de finală în proba de dublu mixt, cu Bob Bryan.

Legendarul Bob Bryan…
Da. A fost o chestie foarte haioasă. Eu căutam pe cineva cu care să joc. De obicei, se procedează așa: îți treci numele pe o foaie, lași numărul de telefon și cine este interesat, sună.  Cred că m-a sunat antrenorul lor. Îmi spune – joci cu Mike Bryan. Ei abia apăreau pe circuit, nu îi cunoștea nimeni, erau undeva – locul 80 în lume. S-a trecut Mike. Dar când intru pe teren – îmi spune – salut, sunt Bob Bryan! Eu nu mai înțelegeam! Nici nu îi deosebeam prea bine – știam doar că Mike era mai micuț. Bob – mai înalt. Semănau foarte bine. Și, a fost haios. A fost o super-experiență, pentru că în game-urile pe serviciul lui, se știa clar că sunt ale noastre. Eram foarte încântată de lucrul acesta, pentru că la mixt, dacă partenerul tău servește bine, poate veni un retur foarte tare al băiatului, către tine, la fileu. Așa că mai stai cu un pic de teamă.  Dar cu Bob, stăteam liniștită. Știam că nu poate veni niciun retur! Și deci nu sunt în pericol să mă lovească mingea.

  • Cătălina Cristea și Bob Bryan au jucat sferturi de finală în 2000, la Roland Garros: pentru Cătălina, era o nouă victorie în fața Zverevei, iar pentru american era primul dintre cele nouă parcursuri până în sferturi sau dincolo de această fază la mixt, pe zgura de la Roland Garros.

Singurul turneu de Mare Șlem pe care nu l-a iubit și de ce seamănă New York-ul cu Bucureștiul

Cătălina Cristea ia la rând turneele de Mare Șlem. Pe unul singur nu l-a iubit. „Open-ul Australian era foarte frumos. Dar Wimbledonul… nu mi-a plăcut niciodată. Nici iarba nu îmi plăcea de nicio culoare. Dar la All England Club, ploua încontinuu! Îmi amintesc de un an în care primul meci de dublu mixt am apucat să îl jucăm abia în săptămâna a doua, din cauza ploii. Stăteai în vestiar: așteptai, așteptai, așteptai și anunța la microfon – meteorologul a spus că în două ore se va juca. Toată lumea începea – antrenament, alergare. Vedeai oamenii de teren cum rulau prelatele – și când să intrăm la meciuri – iar începea ploaia. Iar rulau oamenii prelatele, înapoi. Iarăși te relaxai, iar stăteai. Nu se anulează meciurile decât seara. Astea erau zilele la Wimbledon. Nu aveai cum să pleci de acolo, pentru că erai foarte departe de orice„, povestește Cătălina Cristea, cu o licărire aparte în ochii albaștri care au fermecat mulți fani ai sportului alb.

Iar US Open-ul avea un farmec aparte, prin prisma faptului că era la New York, și, pentru mine, era singurul turneu acolo. Un oraș special. Nu îmi place neapărat, pentru că oamenii sunt puțin cam pe viteză, cam ca la București, foarte stresați, foarte agitați, supărați. Dar e frumos – pentru shopping. Și turneul era bine organizat„, încheie turul celor mai importante patru turnee din tenis.

O altă întâmplare cu „legende”, este povestită cu mare drag de Cătălina Cristea. „Cu Serena și cu Venus am jucat de două ori la dublu – într-o finală la Ocklahoma, la turneu de 150.000 și la Stanford – era turneu de 500.000 pe atunci. M-au impresionat, pentru că se întâmpla exact la fel ca la mixt. În momentul în care Serena era prin zona careului – de fapt, oricare dintre ele, nu prea mă mai simțeam în siguranță să fiu la fileu. Venea mingea atât de repede…


Cătălina Cristea este unul dintre oamenii care muncesc pentru ca turneele de tenis să se desfășoare cât mai lin. Victor Ciupuligă / Mediafax

„Sunt două meciuri care mă vor bântui. Nu le voi uita cât o să trăiesc”. Ce ar vrea să înțeleagă toți cei care îndreaptă privirea spre terenul de tenis: „Nimeni nu se poate transpune în pielea celui care este pe teren, și îi tremură mâna, și se roagă la Dumnezeu să greșească celălalt o minge”

Cătălina Cristea admite: „Sunt câteva meciuri pe care nu le voi uita cât o să trăiesc! Unul a fost cu Barbara Schett, care comentează acum la Eurosport. Unde am avut opt mingi de meci! Și am pierdut! Sunt două meciuri care mă vor bântui – am mai jucat un meci la Hamburg, la turneu de 500.000 unde am condus cu 5-1 și 40-15 în decisiv  – dar am pierdut„, spune Cătălina, care face o pauză, iar apoi duce mai departe ideea. Puțin, cu gândul la generațiile care vin din urmă.

„Încerc să le explic nu doar sportivilor, ci și oricărei persoane cu care mai stau de vorbă  pe partea  asta sportivă – sunt lucruri care se întâmplă și la nivel înalt, și la copii, peste tot. Pentru că cei care sunt la început de drum și nu au experiență, au impresia că – uite, copilul ce greșeală face! Și încerc să le spun că nu este chiar așa. Nimeni nu se poate transpune în pielea celui care este pe teren, și îi tremură mâna, și se roagă la Dumnezeu să greșească celălalt o minge! Este foarte greu sportul acesta, cel puțin din punct de vedere psihic – este foarte solicitant. Pentru că la un moment dat, toată lumea este super-antrenată, are tehnică bună, are tactică bună și este foarte bine pregătită fizic. Și diferența se face fix la cap. Care este mai puternic, cine rezistă mai mult, cine e mai ambițios și are putere să se mobilizeze„.


Cea mai aglomerată săptămână. Finalul meciurilor de la BRD Bucharest Open a depășit uneori și ora 23:00. Foto: Cezara Paraschiv

Și, ușor-ușor, discuția trebuie să revină în prezent.Am câștigat la dublu, cu Ruxandra, contra lui Steffi Graf. Am câștigat cu Stosur și este puțin ciudat – eu nu mai joc tenis de o grămadă de ani și, totuși, mai găsești o jucătoare – două de pe vremea mea, cum spun eu. Nu simt nevoia să mă duc la turnee, nici măcar la cele de Grand Slam. Cred că mi-a fost suficient. Probabil și pentru că am suferit destul de mult cât timp am fost plecată. Pentru mine a fost dificil să îmi iau un antrenor, din cauza faptului că nu erau bani la început. Și cred că lucrul acesta s-a simțit. Umbli în toată lumea, trebuie să fii și manager, și antrenor, și propriul stăpân. Când ai eșecuri – este greu să te reinventezi într-o săptămână, sau poate chiar în ziua respectivă. Dacă joci dublu – ai pauză o oră și apoi trebuie să te poți concentra. Am simțit nevoia să stau acasă, să vizitez puțin România„.

Ați avut la turneu, din postura de organizator, vreo jucătoare care v-a fost și adversară?
Hm… M-am întâlnit la Cupa Federației cu Barbara Rittner, pe care eu am bătut-o în primul an la Wimbledon, apoi cu Conchita Martinez. Și cu Dominique Mon Ami – căpitan la Belgia – contra căreia am câștigat, chiar la acest turneu, pe vremea când se ținea la Budapesta. Ea era numărul 13 pe atunci și am bătut-o într-un sfert de finală. A fost un meci foarte bun al meu, am câștigat destul de categoric – 6-2, 6-3. Foarte muncit, dar scorul clar. De aceea, la prima ediție de BRD Bucharest Open, eu îl știam pe  Jeno (n.r. – Marky, deținătorul licenței), de când jucam la turneul lui. Dar, nu, nu țin să fi venit să joace vreo fostă adversară…

„Vreau să fac lucruri simple, să mă bucur de lucruri simple. Fără acel stres de circuit”,
Cătălina Cristea


Cătălina Cristea, la un eveniment pentru promovarea unei variante inedite a tenisului, pe nisip:”beach tennis”. Foto: arhivă personală

„Eu sunt omul verii”

Sunteți de acord cu cei care spun că tenisul feminin a luat-o ușor în jos, în ultimii ani?
Este un fenomen ușor ciudat, pentru că nu știu dacă este normal ca locul 60 să bată jucătoare de top 10. Sau locul 150, 160. Mi se pare totul puțin haotic,  nu mai sunt niște valori clare. Se poate întâmpla orice.

Erau, deci, mai clare diferențele în perioada aceea?
Da. Erau generații clare, începând cu Chris Evert și Martina, Monica Seleș cu Steffi. Favoritele, la turneele mari – nu se întâmpla să piardă înainte de sferturi. Nu erau la fel de multe surprize, categoric.

Ce face Cătălina Cristea când nu muncește la turneele de tenis?
În general, vara mă bucur de soare, de vremea bună. Eu sunt omul verii. Nu îmi place frigul și, probabil pentru că am jucat foarte mult pe călduri ca aceasta, cum a fost și la București în săptămâna de concurs – nu sufăr deloc de căldură. Mă duc la piscină, merg cu băiatul meu la mare, la munte. În principal – ce îi place lui. Mă pliez după programul lui.


Cătălina Cristea, alături de băiatul său. Foto: arhiva personală

Cătălina Cristea are 42 de ani, iar în urmă cu 20 de ani, la o lună, o săptămână și o două zile de la apariția primului număr ProSport, își stabilea reperul carierei – cea mai bună clasare, pe poziția 62 WTA, potrivit site-ului ITF. Unicul triumf în circuit, la simplu, a venit la București, la un ITF 25K (1996). A preferat să facă un pas în spate din viața trepidantă. Însă tenisul, nu îl poate șterge nici din inimă, din program. Încă îi aduce strălucire în ochii albaștri.


Prezența distinsă din rândurile FRT. Foto: arhivă personală

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani