„I-aș spune să nu facă tenis, e un chin și o viață foarte dură!” Sinceritate, aroganță și declarații șocante marca Bernard Tomic: „Este incredibil ce am reușit să fac, fără să mă străduiesc”

  • Publicat:
  • Actualizat:

La 24 de ani, Bernard Tomic continuă seria declarațiilor șocante despre cariera sa în tenis. „Este incredibil ce am reușit să fac, fără să mă străduiesc cu adevărat. Am dat și 100%, am dat și 30% pe teren. Dacă privim per ansamblu, de-a lungul carierei am dat cam 50%„, a declarat Tomic într-un interviu acordat televiziunii australiene Seven Network.

Sfertfinalist în 2011 la Wimbledon, cu o ascensiune formidabilă în clasamentul mondial, până pe poziția 17 ATP în 2016, Bernard Tomic este un jucător în derivă: se află în prezent doar pe poziția 73 ATP, iar la Wimbledon a declarat că s-a simțit  „plictisit pe teren”. Aceste comentarii i-au determinat pe reprezentanții producătorului de echipament sportiv HEAD să rupă contractul de sponsorizzare cu australianul văzut în urmă cu șase ani drept un candidat cert pentru viitoarele turnee de Mare Șlem.

Întrebat dacă în acest moment consideră că va iubi vreodată tenisul, Tomic a fost și mai tranșant. „Nu. Voi lua teisul ca pe un job. Dacă aș putea să îi transmit un mesaj puștiului Bernie, de 14 ani, i-aș spune să nu facă tenis. Să facă ceva ce îi place, pentru că altfel este un chin și o viață foarte, foarte, foarte dură„, a declarat australianul care a fost supus și unei duble operații la șold.

„Nu trântesc meciuri”

Un adevărat rebel care pare că vrea să atragă atenția prin orice mijloc, Tomic susține totuși, că nu trântește meciuri – așa cum a fost acuzat. „Nu fac asta. Pur și simplu devin foarte, foarte dezamăgit de mine și nervos. Uit de scor, uit de meci și de adversar și încep să mă gândesc la alte lucruri, chiar pe teren„, a mai spus Tomic, care l-a atacat pe legendarul jucător australian Pat Rafter – pentru „că pozează pentru lume, dar nu este un tip de treabă” și a mai afirmat că a refuzat sume „colosale” de bani pentru a reprezenta alte țări, din patriotism.

  • Din 2014, Bernard Tomic deține recordul pentru cea mai rapidă înfrângere în circuit – în condiții de meci dus până la capăt: a cedat în 28 de minute, la Jarkko Nieminen (0-6, 1-6), la Miami.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup