Halep plânge, Ivanovic râde după eliminarea Stelei din Liga Campionilor. Rivala Simonei din circuitul WTA este cea mai înfocată fană a lui Partizan

Halep plânge, Ivanovic râde după eliminarea Stelei din Liga Campionilor. Rivala Simonei din circuitul WTA este cea mai înfocată fană a lui Partizan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul disputat miercuri seară de Steaua București, pe terenul sârbilor de la Partizan Belgrad, nu a generat emoții mari doar în lumea fotbalului, ci și în rândul jucătoarelor de tenis. Campioana României a ratat calificarea în playoff-ul Ligii Campionilor, scor 2-4 (1-1 în tur), astfel că Simona Halep (3 WTA) suferă alături de echipa favorită.

Una dintre cele mai mari rivale ale constănțencei a deschis însă șampania după meciul de la Belgrad. Sârboaica Ana Ivanovic (6 WTA) ține cu Partizan încă de la vârsta de 5 ani, iar simpatia pentru „alb-negri” este tradiție de familie. Fratele mai mic al Anei, pe numele său Milos Ivanovic, face parte din galeria echipei de fotbal, fiind nelipsit de la meciurile importante.


Janko Tipsarevic, Ana Ivanovic și Novak Djokovic s-au întânit cu fanii lui Partizan în cadrul unui eveniment organizat de club. Chiar dacă ține cu Steaua Roșie, Novak a purtat fularul rivalilor.

Ana Ivanovic nu a fost singura tenismenă din Serbia care a sărbătorit eliminarea Stelei. Viktor Troicki (20 ATP) merge la jocurile lui Partizan, ori de câte ori are ocazia, în timp ce liderul mondial Novak Djokovic este fan Steaua Roșie Belgrad. Chiar și așa, „Nole” a declarat că se bucură pentru succesele europene ale rivalilor din capitala Serbiei, participând chiar la un eveniment organizat de Partizan și dedicat fanilor: „Am ținut toată viața cu Steaua Roșie, dar asta nu înseamnă că urăsc Partizan. Chiar îi simpatizez, cu excepția momentelor în care înfruntă Steaua Roșie. Înaintea derby-urilor îl tachinez pe Viktor Troicki. Obișnuim să facem pariuri, iar cel care pierde plătește nota la cină„, a spus Novak conform fan clubului său oficial.

Djokovic și Troicki au mers împreună la o partidă de baschet disputată de rivalele din Belgrad, iar fondul sonor asigurat de fani a fost comparabil cu atmosfera de la fotbal.

Simona Halep ține de mică cu Steaua București și a dat lovitura de începere la meciul cu Dinamo București, desfășurat pe 1 martie 2014, scor 1-1. Cea mai bună jucătoare de tenis a României nu va putea participa însă și la derby-ul programat duminică, de la ora 21:00, ținând cont că săptămâna viitoare și-a anunțat prezența la turneul de la Toronto (Canada).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×