Gest incredibil făcut de unul dintre cei mai buni jucători din lume. Credea că nu e văzut, dar o cameră a surprins asta. VIDEO

Gest incredibil făcut de unul dintre cei mai buni jucători din lume. Credea că nu e văzut, dar o cameră a surprins asta. VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fabio Fognini, „nebunul frumos” al circuitului masculin care în 2014 a ajuns în premieră în Top 15 mondial a avut o nouă repriză a răfuielii sale cu arbitrii și cu spectatorii. Tenismenul care se plângea că el și Gulbis sunt vânați în mod special de arbitri și oficiali  le-a arătat și chinezilor ce îi poate pielea. Învins de Chuhan Wang (6-7, 4-6) la Mastersul de la Shanghai, Fognini și-a vărsat nervii pe spectatori.

La capătul unui meci în care italianului nu i-a mers nimic, Fognini a trimis un „mesaj de rămas-bun” care i-ar putea aduce o nouă amendă record sau chiar o suspendare, având în vedere faptul că este recidivist.  In timp ce mergea spre vestiare, crezând că nu mai este filmat, Fognini a făcut un semn obscen spre fanii din tribune, iar acum imaginile fac înconjului internetului.


Cu privirea în pământ, Fabio Fognini a arătat degetul întregii tribune

Fognini, al cincilea meci consecutiv pierdut

În primul tur al turneului de 1.000 de puncte de la Shanghai, „Fogna” a fost depășit surprinzător de chinezul Chuhan Whan (22 de ani), aflat în premieră într-un turneu al circuitului ATP, scor 7-6(5) 6-4, chiar dacă în primul set, italianul a câștigat două puncte în plus față de adversarul său, ceea ce, ținând cont de diferența de nivel dintre cei doi, ar fi trebuit să îi asigure victoria, jucătorii de top fiind cei care de regulă se impun în momentele decisive.

 

 

Asiaticul, care nu a intrat niciodată între primii 500 de jucători ai lumii, cea mai bună clasare a sa fiind un loc 544 ocupat la începutul lunii trecute, a terminat meciul cu o lovitură câștigătoare, însă imediat, Fognini a atras atenția asupra sa, cu un gest catalogat instantaneu drept obscen.


Fognini a fost ironic și pe rețelele de socializare la finalul aventurii în China, acolo unde a disputat două turnee și a avut tot atâtea meciuri pierdute în primul tur.

Două încidente în această vară

La Wimbledon, Fabio Fognini a primit trei amenzi la finalul partidei din primul tur, câștigate, la capătul a cinci seturi cu 9-7 în decisiv în fața americanului Alex Kuznetsov. Italianul a scăpat de o descalificare, după ce l-a amenințat pe supervisorul turneului că îi rupe racheta în cap,  dar a avut de plătit, în total, 27.500 de dolari, aproximativ o jumătate din premiul rezervat accederii în turul secund. Pedepsit cu a treia cea mai mare sumă din istoria tenisului, Fognini a fost pedepsit de trei ori, pentru datul cu racheta de pământ, pentru o discuție aprinsă în contradictoriu cu oficialii, care i-au atras amenzi de 20.000 și 5.000 de dolari, în timp ce alte gesturi, catalogate drept „explicit obscene” i-au reținut alți 2.500 de dolari din premiul în bani.

 

 

La câteva zile distanță, la finalul lunii iulie, Fognini s-a aflat în mijlocul unui scandal de rasism la Hamburg, în Germnania, după ce a folosit apelativul „zingaro di merda”, în traducere „țigan de rahat”, la adresa adversarului său, sârbul Filip Krajinovic (149 ATP). 

În 2008, chinezii au avut parte de un alt incident cu gesturi obscene, într-un alt sport individual. Protagonist a fost atunci „Racheta” Ronnie O’Sullivan, superstarul snookerului, cel care, în timpul unei conferințe de presă de la Openul Chinei,  a avut remarci cu tentă sexuală.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
MAGHIARII dau în clocot în TRANSIILVANIA. Abia acum s-a aflat ce sentimente au: Există o diferență clară
MAGHIARII dau în clocot în TRANSIILVANIA. Abia acum s-a aflat ce sentimente au: Există o diferență clară
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…