Eliminat de FedEX! Federer – Ungur 6-3, 6-2, 6-7 (6), 6-3!

Redactor:
Marius Hutu
Eliminat de FedEX! Federer - Ungur 6-3, 6-2, 6-7 (6), 6-3!
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Adrian Ungur n-a reușit imposibilul în fața lui Roger Federer, fiind eliminat de elvețian în turul doi al Roland Garros-ului (6-3, 6-2. 6-7(6), 6-3). Totuși tenismanul nostru a reușit un meci bun în fața favoritului numărul trei al turneului și i-a luat acestuia un set la tie-break.

Adrian Ungur, calificat în premieră în turul doi al unui turneu de Grand Slam, a început partida disputată pe arena principală, Philippe Chatrier, destul de timorat, reușind să își câștige primul serviciu abia la scorul de 0-3. Apoi cei doi jucători și-au adjudecat până la finalul setului serviciul, iar Federer s-a impus cu scorul de 6-3, la capătul a 29 de minute de joc.

Federer a continuat să rămână la conducerea jocului, a reușit două break-uri ce i-au asigurat și câștigarea setului doi cu scorul de 6-2, după alte 34 de minute.

În cel de-al treilea set, sportivul român a reușit să conducă pentru prima oară, reușind chiar să-și păstreze serviciul până în tie-break. Ungur a avut două mingi de break la scorul de 3-2 în favoarea sa, dar și două mingi de set la scorul de 5-4 și 40-15 pe serviciul lui Federer, care a revenit de fiecare dată.

În tie-break, Ungur a salvat două mingi de meci la scorul de 6-4, reușind să egaleze la 6, și a valorificat cea de-a treia minge de set. Setul trei a durat 49 de minute.

Ungur și-a continuat seria bună în debutul setului patru, reușind ca pe serviciul lui Federer să aibă două mingi de break, ratate din păcate, ceea ce a dus la o scădere a nivelului său de joc, fostul lider ATP distanțându-se imediat la 2-0. Apoi cei doi jucători și-au păstrat serviciile, Federer impunându-se în setul patru cu scorul de 6-3.

Pentru participarea la Roland Garros, Ungur, aflat pentru prima oară pe tabloul principal la un turneu de Grand Slam, va primi 28.000 de euro, cel mai mare premiu din carieră, și 45 de puncte ATP.

MEDIAFAX


Adrian Ungur (27 de ani) a dat lovitura la prima apariție pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Românul, clasat pe locul 92 în ATP, l-a învins pe David Nalbandian (nr. 40 ATP), cu 6-3, 5-7, 6-4, 7-5. El nu a putut să savureze prea mult succesul întrucât astăzi dă piept cu Roger Federer.

Ungur, magic

Victor Hănescu, Edina Gallovits, Sorana Cîrstea ori Simona Halep n-au zăbovit prea mult în acest an la Roland Garros, cel puțin în turneele de simplu, fiind eliminați încă din primul tur. Toți reprezentanții noștri au plecat cu șansa a doua în meciurile pe care le-au disputat și n-au reușit să răstoarne calculele hârtiei.

Înaintea partidei cu Nalbandian și Ungur era privit ca o «victimă» sigură. Argumente? Valoarea și experiența adversarului în turneele de Grand Slam (n.r. argentinianul a fost numărul 3 mondial), dar și rezultatul din singura partidă directă, jucată în Cupa Davis în 2011, când Nalbandian s-a impus în patru seturi.

Primul serviciu, punct forte

La pariuri, Adrian Ungur a avut o cotă de 15.00 la victorie (!), dar acest lucru i-a oferit o motivație în plus. Românul și-a anunțat intențiile de a merge mai departe încă din primul set, când a făcut rapid un break. De altfel, ginerele lui Ilie Balaci a jonglat cu mingile ca și „Marele Blond” în vremurile lui bune, iar primul set și l-a adjudecat fără probleme: 6-3. Nalbandian a avut o sclipire în actul secund, pe care și l-a câștigat în prelungiri, cu 7-5, însă românul a reușit să-și stăpânească emoțiile și nervii și a continuat să joace un tenis de bună calitate. Cu un prim serviciu care l-a ajutat în multe situații (n.r. a câștigat 79% din punctele jucate), Ungur l-a pus în dese rânduri în dificultate pe argentinian. Adversarul a avut scurtcircuite atât în setul trei, cât și patru, concretizate de fiecare dată de Adrian cu câte un break (scor 6-4, 7-5). După aproximativ trei ore de joc, tenismenul numărul unu al României la simplu în acest moment și-a trecut în cont cel mai important succes al carierei. Nalbandian a fost primul jucător din Top 40 învins de Ungur.

Va înfrunta o legendă în turul doi

Premiera lui Adrian Ungur de la Roland Garros nu s-a încheiat la meciul cu David Nalbandian. Prin succesul de ieri, românul și-a netezit drumul către o partidă de vis cu Roger Federer, un duel pe care și l-a dorit, probabil, dintotdeauna. Elvețianul va juca împotriva reprezentantului nostru după ce a obținut a 233-a victorie într-un turneu de Grand Slam, bornă atinsă doar de legendarul Jimmy Connors.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri