Cel mai înalt jucător din Top 10, americanul John Isner, vorbește în premieră despre cea mai grea încercare a vieții sale, într-un proiect inedit lansat, joi, de site-ul ATP: cu două săptămâni înainte de a împlini 19 ani, mama sa – Karen, a primit un diagnostic dur – cancer la colon.
Uriașul de 2,08 m și-a spus povestea într-un text cu iz de pagină de jurnal, în cadrul rubricii My Point. Confesiunea americanului a fost primită cu multă căldură și sute de încurajări de către oameni de pretutindeni.
„Privind înapoi, a fost ciudat că nu mai primisem vreun telefon de la mama în ultimele zile. De obicei, vorbeam zilnic sau chiar mai des.
În februarie 2004, începeam sezonul de primăvară, tocmai încheiasem un weekend cu meciuri, iar jocul meu se așeza bine de tot. Viața era bună.
Când m-am trezit, la opt dimineața, cu două apeluri pierdute, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Poate se întâmplase ceva cu bunicii? Dar cu siguranță nu cu mama, care supraviețuise crescându-i pe cei doi frați ai mei și pe mine. Era sănătoasă, juca tenis și era și tânără – avea 50 de ani. Eram singur când am sunat-o.
>
>„
Textul lui Isner se frânge, firul este tăiat și în scris. Exact cum s-a întâmplat și în sufletul său.
Americanul relatează mai departe ceea ce a urmat. „Până în momentul în care am vorbit cu mama, cancerul îmi afectase deja familia. Mama nu vorbise cu mine, pentru că fusese trimisă de urgență în operație. Mama mersese la spital pentru că era bolnavă – aproape de moarte – dar crezând că are apendicită. Când s-a trezit, a aflat că are cancer la colon, stagiul patru – foarte avansat. Era o tumoare, care a trebuit scoasă.
Nu mi-a spus în weekend, pentru că a vrut ca eu să mă concentrez la meciurile mele. Am vorbit câteva minute. Mi-a spus de chimioterapie și de drumul greu ce i se așternea în față„, relatează Isner.
„Am închis telefonul. Am rămas cu posterul meu cu Carolina Panthers și am plâns. Și am plâns. Și am plâns. Mintea mea era goală. Cu șase săptămâni înainte eram acasă, în familie, sărbătoream Crăciunul – toți eram bine. Acum, mă temeam că îmi voi pierde mama„, derulează filmul uriașul John, care se simțea mic și, întrucâtva, vinovat. „Îmi dorisem să plec de lângă părinți” – în momentul alegerii Colegiului. ‘University of Georgia era la patru ore de mers cu mașina de casa părinților. Suficient de aproape cât să pot să ajung acolo dacă aveam nevoie, dar și suficient de departe pentru ca ei să nu poată să mă viziteze la fiecare sfârșit de săptămână. Ironia sorții, nu?‘
Pentru Karen Isner au urmat șase luni de chimioterapie, cu ședinte de luni până miercuri, în care unul dintre cei trei copii, sau cineva din familie i-au fost mereu alături, pentru a o ține de mână sau pentru a o ține de vorbă. „Am rămas cam o săptămână, apoi am revenit în campus. Sincer, mă durea sufletul că îmi las familia, dar, în același timp, era ușor să mă întorc și să joc tenis. Mama își dorea asta și, într-un fel – simțeam că așa fac și eu ceva pentru ea. Și mama era și ea alături de mine, pentru că a mers la fiecare meci al meu pe teren propriu din acea primăvară. Între ședințele de chimioterapie și weekendurile cu ore nesfârșite de somn, se uita la tenis„.
„Șase luni de chimioterapie au eliminat cancerul. Mama scăpase – ne-am spus. Dar mergea regulat la controale și am primit OK-ul medicilor de fiecare dată, până în 2007, când sângele ne-a spus că revenise cancerul. De data aceasta, o abordare mai agresivă. Tumoarea a fost micșorată, apoi a urmat operația. Au urmat alte verificări, din ce în ce mai rare, până când mama mea nu a mai avut nevoie să revină la spital. Ea și tatăl meu au putut veni să mă vadă după pofta inimii – la Indian Wells, Miami, US Open, Cincinnati, Winston-Salem și Atlanta. În 12 ani de carieră, am avut multe meciuri intense, însă nu am simțit niciodată durerea pe care a trebuit să o îndure mama mea. Ce am simțit când eram la 68-68 împotriva lui Nicolas Mahut, în 2010, la Wimbledon? Nu se compară! Epuizarea pe care am simțit-o după primul set al finalei împotriva lui Alexander Zverev, înainte de a câștiga primul meu titlu Masters 1000 al carierei? Nici pe departe!”
Sursă: captură www.atpworldtour.com
200.000 de dolari a strâns John Isner în meciuri caritabile pentru UNC Lineberger. La Wimbledon, își propune să organizeze o nouă strângere de fonduri, banii urmând să ajungă la medicii și la spitalul care i-au salvat viața mamei sale.
„Când sunt pe punctul de a mă plânge din cauza căldurii, sau a programării meciurilor mele, mă gândesc la curajul de care a dat dovadă mama de-a lungul anilor și asta îmi pune lucrurile în perspectivă. Eu sunt unul dintre norocoși. Joc pentru a-mi câștiga existența și, fie că e în tribune sau acasă, o am pe mama lângă mine„, își încheie povestea John Isner.
John Isner va împlini 33 de ani pe 26 aprilie. Are 2,08 m, 13 titluri ATP câștigate – dintre care 11 pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Cinci sezoane consecutive, între 2012 și 2016, a fost cel mai bun jucător de tenis al Americii, iar opt sezoane consecutive a fost în Top 20 (între 2010 și 2017). Locul nouă, pe care se află în prezent, reprezintă cea mai bună clasare ATP a carierei. Isner va rămâne în istoria tenisului drept câștigătorul celui mai lung meci jucat vreodată, încheiat cu scorul de 70-68 în setul cinci, în fața francezului Nicolas Mahut – un meci din turul 1 al ediției 2010 a Wimbledonului. Partida s-a disputat pe durata a trei zile, timpul efectiv de joc fiind de 11 ore și 5 minute.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER