„Divina” spune bye-bye. Jucătoarea cu cele mai frumoase picioare din tenisul feminin și-a anunțat retragerea: „Știu că le-am făcut pe toate. Simt același entuziasm, acum, ca atunci când debutam în tenis, neștiind ce mă așteaptă pe mai departe”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Fost număr cinci mondial atât la simplu (2003), cât și la dublu (2002). Dublă campioană la Indian Wells. Câștigătoare de Fed Cup (2002). Deținătoarea unui career Grand Slam rar în proba de dublu mixt (a câștigat o dată fiecare dintre cele patru titluri de Mare Șlem în proba în care un jucător și o jucătoare de tenis fac pereche pe teren). Model cu lipici la cameră, care nu s-a sfiit niciodată să arate tot pentru fanii ei. Dar nici să spună exact cum percepe sportul său. Pe scurt, Daniela Hantuchova.

La 34 de ani, Daniela Hantuchova încă își tachina fanii cu fotografii incendiare. Cea mai recentă sesiune foto a lui Femme Fatale de Slovacia a venit cu câteva zilei înainte de ediția 2017 a Wimbledonului: nud, etalându-și din nou celebrele picioare de 110 centimetri și folosindu-se doar de o rochie albastră drept perdea.

Aflată pe locul 317 WTA la simplu – o poziție care îi permitea cu greu să se mai înscrie în turnee, Daniela Hantuchova și-a anunțat decizia de a pune punct carierei de jucătoare profesionistă.

Sunt foarte fericită în acest moment. Mă simt și ușurată, pentru că nu a fost o decizie ușor de luat. Dar, o dată ce am luat-o, în urmă cu câteva săptămâni, am început să mă simt excelent. Este o decizie pe care am luat-o eu sută la sută, singură, pentru că mi-am dorit enorm de mult ca această hotărâre să o iau eu cu mine, să nu implic pe nimeni. Și sunt mândră că am luat această decizie. Simt că este momentul potrivit pentru a face acest pas, categoric. Nu m-am gândit niciodată cum îmi voi lua La revedere de la tenis. Este o decizie uriașă pe care o ai de luat, dar știu că le-am făcut pe toate. Am dat tot ce am avut și acum este momentul să încep un nou capitol al vieții mele. Simt același entuziasm, acum, ca atunci când debutam în tenis, neștiind ce mă așteaptă pe mai departe„, a explicat Hantuchova într-un interviu special realizat de announcer-ul Rob Walker.

15 ani în Top 100. Apoi – declin pentru „Divina” tenisului

Daniela Hantuchova părăsea la 17 ani circuitul ITF pentru a se afirma pe scena mare a tenisului. După 15 ani de prezență neîntreruptă în Top 100 WTA, Hantuchova afla ce înseamnă declinul abrupt. În martie 2016, sportiva din Slovacia se vedea nevoită să revină în tenisul mic, unde banii sunt insuficienți și condițiile departe de tratamentele de star avute la marile competiții. La 16 ani distanță, juca din nou turnee ITF, încercând să revină în prima sută mondială. Și nu mai vedea tenisul cu ochi buni.

Noile tehnologii creează atleți mai buni, dar îndemânarea și rafinamentul lipsesc. Toate jucătoarele urmează un model stereotip. La viteza asta, este greu să implementezi o strategie. În Top 150, valorile sunt foarte apropiate. Astăzi, este mult mai greu să câștigi un meci, deși cred că nivelul jucătoarelor de Top 10 a scăzut, comparativ cu anii 2002, 2003. Jucătoarele de astăzi nu arată caracter, personalitate și, de aceea, nu știu cine le va putea înlocui pe Șarapova sau Serena, când ele se vor retrage. Inteligența în jocul de tenis dispare„, ataca Daniela Hantuchova.

La 1,81 metri, cu o preferință clară pentru jocul clasic de iarbă, membre lungi și o eleganță în joc care i-au adus porecla de „Divina”, Hantuchova a simți că jocul de tenis o depășește, o ia înaintea ei. Ea își explica declinul, la 32 de ani, astfel: „Din punct de vedere al stimei de sine, actuala mea poziție în clasament nu îmi face bine, dar încă am ambiția de a învăța, pentru a deveni o jucătoare mai bună. Pentru că inteligența în joc dispare, mie îmi este mai greu să obțin rezultate„.

Divina nu a reușit însă o revenire. A jucat dublu în 2016, la Miami, cu Simona Halep. Și s-au distrat de minune. dar momentele de glorie se consumau doar în afara terenului.

Fără victorie pe un taclou principal de nivel WTA în 2017, Daniela Hantuchova rămâne cu un ultim meci al carierei disputat în calificările întrecerii de la Rabat (Maroc) și pierdut la reprezentanta Canadei, Gabriela Dabrowski.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele