Derby în turul 3 la US Open: Serena și Venus Williams se vor înfrunta pentru a 30-a oară în 20 de ani. Cele două domină topul celor mai rapide servicii înregistrate în competiția feminină și și-au spulberat adversarele în runda a doua

  • Publicat:
  • Actualizat:

Surorile Williams vor juca meciul direct cu numărul 30, vineri, în turul trei la US Open 2018.

Serena a câștigat 17 dintre partidele fratricide, iar Venus – 12. Doar șase dintre partidele monopolizate de familia Williams în circuitul feminin s-au consumat însă înainte de faza sferturilor de finală, sora mai mare, Venus, având mai mult succes în aceste înfruntări din primele tururi ale turneelor (4-2 scorul general).

Venus Williams (cap de serie 16) a fost prima care a depășit turul doi, înregistrând pe arena Louis Armstrong victoria cu numărul 775 în circuit, la capătul unui meci de mai puțin de două ore, împotriva Camilei Giorgi (40 WTA), scor 6-4, 7-5. Italianca învinsă cu emoții de Serena Williams în sferturile turneului de la Wimbledon a deschis perfect confruntarea cu dubla câștigătoare la New York, anulând mai întâi trei șanse de break și reușind apoi, imediat, să se impună cu returul. Venus a răspuns prompt cu rebreak, egalând scorul la 2, și a avut apoi ultimul cuvânt în manșă, reușind două break-uri în ultimele trei game-uri pentru un 6-4 liniștitor.

Camila Giorgi a condus și în setul doi, cu 2-0, însă americanca a revenit, a salvat apoi la limită un al nouălea game în care adversara sa a avut cinci mingi de break și a făcut din nou diferența în final de manșă.

Serena Williams (cap de serie 17) a răspuns, în deschiderea sesiunii de seară pe Arthur Ashe Stadium, cu o victorie și mai clară, într-o oră și 7 minute, în fața Carinei Whitthoeft (101 WTA). Sextupla campioană de la US Open a avut nevoie de doar trei game-uri pentru a declanșa ofensiva totală: a câștigat mai apoi trei break-uri consecutive și, deși a cedat la rândul său o tură pe lansare, a închis conturile în manșa inaugurală în 33 de minute. Scenariul setului doi a fost similar: start echilibrat și o evadare autoritară după primele patru game-uri, Serena câștigând ultimele patru jocuri ale meciului.

Mezina familiei Williams a încheiat meciul cu de trei ori mai multe lovituri câștigătoare decât Whitthoeft (30-10), 13 ași și 15 greșeli neforțate.

19 ași a servit Serena Williams în primele două meciuri la US Open 2018

195 km/h este cel mai rapid serviciu înregistrat în competiția feminină în primele trei zile la US Open 2018. I-a aparținut Serenei Williams, locul doi în topul celor mai rapide servicii fiind adjudecat de Venus Williams, cu o servă de 193 km/h

13 break-uri a reușit Venus Williams în primele două meciuri

20 ani au trecut de la primul duel direct al surorilor Williams (1998)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×