Darren Cahill, un nou gest emoţionant faţă de Simona Halep: "E ceva în Paris care o face mereu să zâmbească"

Miercuri, 19:32 5749 afişări Comentează şi tu Tenis
Darren Cahill, un nou gest emoţionant faţă de Simona Halep: "E ceva în Paris care o face mereu să zâmbească"

Antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, a realizat o galerie foto cu zece imagini în care se află românca, prin care marchează triumful acesteia de la Roland Garros. Australianul a ataşat de asemenea un mesaj emoţionant pe contul său de Instagram.

"E ceva în Paris care o face mereu să zâmbească pe Simona Halep. O parte dintre cele pozele mele favorite din timpul pe care l-am petrecut împreună la Roland Garros, de la săptămâna de antrenamente până ziua finalei. <<Singura cale să fii cu totul satisfăcut este să faci ceea ce crezi că este o treabă extraordinară, iar singurul mod în care poţi face o treabă extraordinară... este să iubeşti ceea ce faci>>", a scris Cahill pe pagina sa de Instagram.

După două finale pierdute la Roland Garros şi una la Australian Open, Simona a triumfat în cele din urmă în ultimul act al unui turneu de Mare Şlem. Liderul mondial a început slab meciul cu Sloane Stephens, a cedat primul set, dar apoi a revenit şi a împins finala în decisiv. Sportiva nord-americană nu i-a mai putut ţine piept româncei în ultimul set, pe care Halep şi l-a adjudecat cu un categoric 6-1.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.