Noua regină a tenisului!** Azarenka a învins-o pe Șarapova în finala de la Australian Open

Noua regină a tenisului!** Azarenka a învins-o pe Șarapova în finala de la Australian Open
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea bielorusă de tenis Victoria Azarenka a învins-o pe rusoaica Maria Șarapova, scor 6-3, 6-0, și a câștigat, pentru prima oară în carieră, turneul Australian Open, urmând să devină, tot în premieră, noul număr 1 mondial în ierarhia WTA.

Șarapova a mai fost numărul 1 mondial, ultima oară în iulie 2008, în timp ce Azarenka nu a urcat niciodată mai sus de locul trei, pe care îl ocupa din septembrie 2011.

Victoria Azarenka, în vârstă de 22 e ani, îi va succede începând de luni Carolinei Wozniacki pe primul loc în ierarhia WTA.

Sursa: Mediafax


Rusoaica Maria Șarapova (4 WTA, foto) s-a calificat în cea de-a șasea finală a unui turneu de Grand Slam, după ce în semifinalele Australian Open a îngenuncheat-o pe Petra Kvitova (Ceh, 2 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-4. Azi (ora 10:30, Eurosport) în drumul spre titlu îi va sta în cale Victoria Azarenka (Blr, 3 WTA), câștigătoare în fața belgiencei Kim Clijsters, cu 6-4, 1-6, 6-3. Cine va săruta trofeul, va ocupa de luni și fotoliul de lider WTA.

Șarapova a intrat pe teren alimentată cu o ambiție uriașă. Pierduse ultimele două întâlniri directe (una în finala de la Wimbledon 2011), iar o nouă înfrângere o propulsa pe Kvitova pe primul loc al clasamentului feminin, în cazul în care oponentă i-ar fi fost Clijsters. Extra-doza de motivare a făcut-o însă pe Maria să-și clădească o victorie oarecum ciudată. Dacă la capitolul șanse de break valorificate procentajul a fost maxim 5 din 5, serviciul, altădată punct forte, s-a dovedit modest: zece duble greșeli și niciun as. „Uneori, când nu te exprimi pe teren la cel mai înalt nivel, tot găsești o cale spre victorie. Așa s-a întâmplat și în meciul cu Petra. M-am agățat de fiecare punct, deși am fost condusă de câteva ori”, a sintetizat rusoaica.

ª 3-3 e scorul întâlnirilor directe dintre Maria Șarapova și Victoria Azarenka ª 3-2 e bilanțul Șarapovei în finalele de Grand Slam.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…