Ion Țiriac i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui WTA: „Cred că WTA ar trebui să își prezinte scuzele pentru comunicatul dumneavoastră”

 Ion Țiriac i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui WTA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ion Țiriac i-a răspuns, marți, prin intermediul unei scrisori, președintelui WTA, Steve Simon, care a calificat prezența lui Ilie Năstase în cadrul ceremoniei de premiere a turneului Premier Mandatory de la Madrid drept un „gest iresponsabil și innaceptabil”.

Deținătorul licenței Mutua Madrid Open a făcut precizări importante privind situația legală a lui Ilie Năstse, prezentând un extras din decizia ITF.

Stimate domnule Președinte, vă scriu această scrisoare în calitate de proprietar al turneului de tenis Madrid Open. Este întru totul adevărat că finala a fost spectaculoasă și vă mulțumesc pentru cuvintele de apreciere prin care punctați acest lucru.  Pe de altă parte, ați făcut o afirmație care, din punctul meu de vedere, este complet ruptă de context. (…) Domnul Năstase nu este suspendat de la turneele de Mare Șlem, cele din circuitul ATP sau WTA, ci este suspendat doar în cazul întrecerilor ITF„.

Senatorul Ilie Năstase este primul număr unu din istoria tenisului (1973), care a fost avertizat și suspendat provizoriu de ITF în timpul partidei de Fed Cup România – Anglia.

Spre marea surprindere a mea și a mai multor profesioniști din lumea tenisului, supervizorul acelei întâlniri a fost un nativ britanic, ceea ce este innaceptabil, având în vedere faptul că partida se juca între România și Marea Britanie. Oricum, ITF-ul a considerat că nu poate dicta o pedeapsă înainte de a judeca faptele și a decis, pe 12 mai, să transmită un comunicat oficial, prin care să facă lămuriri privitoare la suspendarea  lui Ilie Năstase. Citat: >. După cum vedeți, domnul Năstase nu este suspendat de la turneele de Mare Șlem, cele din circuitul ATP sau WTA, ci este suspendat doar în cazul întrecerilor ITF„, își argumentează poziția fostul partener de dublu al lui Ilei Năstase.

Cred că Ilie Năstase și-a plătit de mult obligațiile față de acest sport, dedicându-se tenisului în ultimii 50 de ani și aducându-și contribuția în ridicarea acestui sport de la pământ până la cel mai înalt nivel, care atrage milioane de spectatori. Să nu uităm faptul că a avut o personalitate curată și flamboiantă, din toate punctele de vedere. Cred că WTA ar trebui să își prezinte scuzele pentru comunicatul transmis public de dumneavoastră„, punctează Ion Țiriac.

„Dacă decizia ultimei instanțe este că cineva se face vinovat în vreun fel, atunci situația se va schimba„, a precizat Ion Țiriac.

„Între timp, aș dori să menționez faptul că trofeul turneului se numește Țiriac Trophy. I-am înștiințat pe organizatori cu mult timp înaintea începutului întrecerii că solicit în continuare ca domnul Năstase să ia parte la Ceremonia de Premiere și nu regret faptul că am făcut-o, luând în considerare faptul că inclusiv la turneul ATP 250 de la București, Ilie Năstase a fost personalitatea invitată să înmâneze câștigătorului trofeul (care ne poartă numele) de-a lungul a 23 de ani”, a precizat Ion Țiriac.

Comunicatul dumneavoastră m-a mâhnit teribil, acum, la o săptămână după ce ITF-ul și-a clarificat poziția. Sper că după această scrisoare am ajuns la un punct de vedere comun și că înțelegeți mai bine situația”, a conchis Ion Țiriac.

  • Ilie Năstase a fost una dintre personalitățile invitate pe podium pentru a-i oferi trofeul Simonei Halep la capătul finalei de sâmbătă de la Madrid. Președintele WTA, Steve Simon a reacționat prompt, printr-un comunicat în care a condamnat alegerea turneului de a-l introduce pe Năstase în calitate de reprezentant al unei competiții Premier, după scandalul de rasism din Fed Cup. Simon a descris decizia drept „un gest iresponsabil și innaceptabil” și a precizat o dată în plus că fostul număr unu are acreditările suspendate în turneele WTA, ca urmare a suspendării provizorii dictate de ITF.

„A fost o finală incredibilă și le felicit din tot sufletul pe Simona și Kristina pentru tenisul arătat în această zi. Singurul moment care a umbrit ziua a fost invitația către domnul Năstase de a participa la ceremonia de decernare a trofeului. Dumnealui este în prezent suspendat provizoriu de ITF pentru comportamentul său, iar noi i-am revocat toate drepturile până în momentul în care ancheta va fi finalizată. A fost un gest iresponsabil și inacceptabil din partea Madrid Open de a-i oferi domnului Năstase un rol oficial. Turneul de la Madrid este unul de nivel Premier, se desfășoară după cele mai înalte standarde atât la nivel sportiv, cât și la nivel organizatoric. Aceste standarde organizatorice nu au fost reflectate astăzi”, a fost comunicatul oficial trimis sâmbătă de Steve Simon, președintele forului tenisului feminin, publicat pe site-ul WTA și promovat pe toate canalele oficiale asociate.

  • Într-o primă fază, răspunsul turneului de la Madrid a venit prin intermediul imaginilor din timpul finalei masculine, Nadal – Thiem, programată duminică: Ilie Năstase a revenit în loja oficială, alături de Nadia Comăneci și Ion Țiriac,

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…