Australian Open LIVE BLOG, ziua a 13-a. Li Na e regină la Melbourne! Finala cu Cibulkova nu a avut istoric

Australian Open LIVE BLOG, ziua a 13-a. Li Na e regină la Melbourne! Finala cu Cibulkova nu a avut istoric
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • LI NA – CIBULKOVA 2-0 (7-6 (3), 6-0)
  • Na Li este noua regină de la Melbourne. Chinezoaica de 31 de ani s-a impus în ultimul act la Australian Open, după ce a trecut cu 7-6(3), 6-0 pe Cibulkova și și-a trecut în palmares cel de-al doilea turneu de Grand Slam al carierei, după cel cucerit în 2011, la Roland Garros.
  • Sportiva asiatică a demonstrat că se simte ca acasă la Antipozi, unde mai reușise în două rânduri să ajungă până în ultimul act. În 2011 fusese învinsă de Kim Clijsters, în set decisiv, pentru ca anul trecut Azarenka să aibă nevoie tot de trei seturi, înainte de a se impune în finală.
  • Cibulkova, care o învinsese pe Halep în sferturi (6-3, 6-0), pentru ca apoi să nu îi lase vreo șansă nici polonezei Radwanska (a cedat doar trei game-uri în semifinale) a bifat turneul carierei, trecându-și în palmares prima finală de Grand Slam. De luni, slovaca va urca până pe poziția a 13-a în ierarhia WTA. Altfel, Dominika Cibulkova, în vârstă de 24 de ani, este prima jucătoare din Slovacia care a ajuns în finala unui turneu de Grand Slam.
  • ROBERT LINDSTEDT și LUKASZ KUBOT s-au impus în finala de dublu masculin

UPDATE 12:33 „Am avut două săptămâni fantastice din viața mea și cred că voi plânge”, spune Dominika Cibulkova din centrul Arenei Rod Laver

CLICK PENTRU A M{RI IMAGINEA

UPDATE 12:17 Set perfect făcut de Li Na. Chinezoaica e acum la un singur game de marele trofeu.

UPDATE 12:05 Li Na începe excelent setul doi și se desprinde la 3-0 după doar un sfert de oră.

UPDATE 11:50 Li Na își adjudecă primul set, după tie-break.

UPDATE 11:42 Se intră în tie-break.

UPDATE 11:35 Break într-un moment decisiv pentru Li Na! Chinezoaica servește pentru câștigarea primului set! 6-5

UPDATE 11:15 Cibulkova revine în meci. E 3-3, slovaca servește și câștigă ușor și acest game.

 

 

 

UPDATE 10:55 Cibulkova reușește să-și adjudece primul game al confruntării, însă cu mare dificultate. Li Na – Cibulkova 2-1

UPDATE 10:46 Li Na începe perfect meciul și câștigă primul game pe serviciul Cibulkovăi. O dublă greșeală a sportivei din Slovacia a decis primul game al finalei.

UPDATE 10:40 A început finala feminină de la Australian Open. Amabile înainte de meci, cele două sportive sunt gata să-și arate „mușchii” pe Rod Laver Arena.

 


Li Na a ajuns în finală grație unui moment norocos: adversara ei din turul trei, Lucie Safarova, a trimis la punct de meci o minge cu cu doar 5 cm în out, moment de la care s-a întors jocul la 180 de grade. Un alt argument care ne demonstrează că în tenis pot exista atâtea lumi posibile. De cealaltă parte, pentru Dominika Cibulkova reprezintă o premieră absolută calificarea în finala unui turneu de Grand Slam, iar să fie încoronată și campionă ar reprezenta un bonus imens. Slovaca trebuie să creeze teamă în mentalul chinezoaicei, ținând cont că le-a eliminat atât pe Halep, cât și pe Radwanska, de o manieră impresionantă. Rămâne de văzut cine va avea câștig de cauză: Li Na, prin jocul experimentat și accelerările în lung de line sau cros, ori Cibulkova prin tenisul ei care în acest moment poate fi asemănat cu un uragan dezlănțuit la Antipozi.

Li Na (locul 4 WTA) vs Dominika Cibulkova (locul 24 WTA) – 4-0 la întâlniri directe

Li Na – China

  • Vârsta: 32 de ani.
  • Greutate și înălțime: 65 de kg și 1.72 m.
  • Stil de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și reverul cu două mâini.
  • Suprafața preferată: Toate
  • Antrenor: Carlos Rodriguez
  • Premii în bani în toată cariera: 13.410.352 de dolari.
  • Performanțe la Grand Slam-uri: finală la Australian Open (2011, 2013, 2014), campioană la Roland Garros (2011), sferturi la Wimbledon (2006, 2010, 2013) și semifinală la US Open (2013)
  • Meciurile de până acum: primul tur: 6-2, 6-0, cu Ana Konjuh (Croația), turul doi: 6-0, 7-6, cu Belinda Bencic (Elveția), turul trei: 1-6, 7-6, 6-3, cu Lucie Safarova (Cehia), optimi: 6-2, 6-0, cu Ekaterina Makarova (Rusia), sferturi: 6-2, 6-2, cu Flavia Pennetta (Italia), semifinale: 6-2, 6-4, cu Eugenie Bouchard (Canada).

Dominika Cibulkova – Slovacia

  • Vârsta: 24 de ani.
  • Greutate și înălțime: 55 de kg și 1.61 m.
  • Stil de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și reverul cu două mâini.
  • Suprafața preferată: Zgura și Hardul.
  • Antrenor: Matej Liptak.
  • Premii în bani în toată cariera: 4.291.411 de euro.
  • Performanțe la Grand Slam-uri: finala la Australian Open (2014), semifinală la Roland Garros (2009), sferturi la Wimbledon (2011) și sferturi la US Open (2010).
  • Meciurile de până acum: primul tur: 6-3, 6-4, cu Francesca Schiavone (Italia), turul doi: 6-0, 6-1, cu Stefanie Vogele (Elveția), turul trei: 6-1, 6-0, cu Carla Suarez-Navarro (Spania), optimi: 3-6, 6-4, 6-1, cu Maria Sharapova, sferturi: 6-3, 6-0, cu Simona Halep (România), semifinale: 6-1, 6-2, cu Agnieszka Radwanska (Polonia).
A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă mașinile la bord
Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă mașinile la bord
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…