Antrenorul Serenei Williams dă de pământ cu Maria Șarapova: „N-ar fi trebuit ajutată să revină în elita tenisului!” Caroline Wozniacki a fost și ea enervată de rusoaică: „E inacceptabil așa ceva”

Antrenorul Serenei Williams dă de pământ cu Maria Șarapova:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maria Șarapova a reușit să se califice în turul III la US Open, după ce a trecut și de Timea Babos, dar nu se bucură de liniște. Rusoaica în vârstă de 30 de ani este criticată vehement după ce a fost suspendată pentru dopaj.

Șarapova este în formă, la primul Grand Slam pe care-l joacă de la expirarea suspendării pentru dopaj – aprilie 2017. Însă multe voci din tenis îi critică pe organizatori pentru faptul că i-au oferit rusoaicei un wild card. Printre ele, și cea a lui Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams. Acesta consideră că organizatorii au oferit un exemplu prost atunci când au decis să o invite pe Șarapova la US Open:

„Dacă cineva este prins dopat, acea persoană nu trebuie ajutată să revină în sportul de elită. O parte din pedeapsă este să înceapă de la zeor, să construiască, să mearga la turneele mai mici și să aibă un drum greu”, a declarat Patrick Mouratoglou, potrivit independent.co.uk.

Caroline Wozniacki nu o menajează nici ea pe Șarapova, dar nici pe organizatori. Sportiva daneză a fost mulțumită că a fost obligată să joace pe terenul 5, deși este mult mai bine clasată decât Șarapova – care a fost programată pe terenul central:

„E inaccteptabil ca numărul cinci mondial să trebuiască să evolueze pe terenul cu numărul cinci. Înțeleg rațiunea organizatorilor, dar să pui o jucătoare care tocmai s-a întors după o suspendare pentru dopaj mereu pe terenurile centrale nu e în regulă. Nu se dă un exemplu bun. Să desconsideri favorita 5 în asemenea mod…”, a spus Wozniacki.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×