„Am suferit mereu pentru că familia mea nu mi-a permis să fac sport. Au fost tot timpul canalizați pe ideea de școală. Dar, acum mă bucur de sport prin tot ceea ce fac cu sportivii cu care lucrez, ca psiholog sportiv. În plus, am doi copii (20 și 15 ani) care au făcut sport de performanță (dans sportiv) și atunci am putut fi de ambele părți ale baricadei„, spune Mioara Șincan.
În Sala Polivalentă din Cluj, la Campionatele Europene de tenis de masă, Mioara Șincan a lucrat cu loturile României de cadeți și juniori (categroiile de vârstă 12-15 ani și, respectiv, 15-18 ani). 12 ore de alertă, pe zi. Minim. Fuga de la o masă la alta, cu ochii pe copii. Uneori, așezată într-un scaun de la perete, alterori mai aproape, pe un scaun tras special pentru se a putea roti cu lejeritate și a vedea ceea ce se întâmplă și la masa din față, și la masa din spate. Alteori, rămasă ghemuită – cu ochii la acțiunea din țarc, înainte de a ajunge la vreun scaun.
„Nu am timp să mă gândesc la propriile emoții. E nevoie de mine cu tot ce pot să ofer ca suport emoțional pentru ceilalți. Este, într-adevăr, o proovocare, faptul că la un Campionat European se poate juca pe mai multe mese, simultan. Sunt zile în care, datorită faptului că România este reprezentată și de juniori și de cadeți, sunt peste 30 de meciuri ale sportivilor noștri. Se intră în sală dimineața și se iese seara. Chiar dacă ei își derulează programul – vin, pleacă, revin la masă – noi rămânem aici”, spune pentru ProSport cea către care s-au îndreptat multe mulțumiri din partea antrenorilor și sportivilor, la finalul unei întreceri încheiate de România cu 11 medalii, dintre care două de aur – la ‘juniorii mici’.
Mini-delegația Constanței la CE de tenis de masă de la Cluj: Viorel Filimon, Liliana Sebe, Elena Zaharia, Mioara Șincan și Anamaria Sebe. Foto: Cezara Paraschiv / ProSport
Comparativ cu antrenorii, coechipierii – în timpul probelor pe echipe, ori cu părinții din tribune, pare că vorbește șoptit. Însă mesajul nu se pierde, iar palmele muncesc fără oprire. „Prima competiție a fost cea mai grea din punctul acesta de vedere, al palmelor. Am învățat să am cremă la mine și, cred, am deja palmele antrenate. Eu nu pot să spun că strig foarte mult, pentru că, efectiv, nu mă aud prea tare. Dar am grijă să transmit mesajul, iar colegii mei strigă și pentru mine. Eu nu reușesc ca volum„, mărturisește Mioara Șincan, care a acceptat dialogul cu ProSport, la finalul celor zece zile de întreceri.
Un Campionat European de tenis de masă, pentru juniori, cu atâtea medalii, atâtea emoții, atâta nevoie de încurajare… Cum au ajuns acești copii să obțină 11 medalii? E un răspuns pentru care ne-ar trebui multe ore de discuții! Vorbim despre sportivi care sunt foarte bine antrenați, nu doar tehnico-tactic, ci s-a înțeles de destul de mulți ani și nevoia unei pregătiri psihologice. Nu este vorba doar despre tenisul de masă. De câte ori am ocazia, spun lucrul acesta, pentru că, la un moment dat, ceva trebuie să facă diferența între concurenți. Pregătire fac toți, acces la condiții au toți componenții loturilor naționale, însă diferența o poate face inclusiv pregătirea psihologică, pe lângă tot ceea ce oferă antrenorii, ca informație și pregătire.
Mioara Șincan, în echipamentul echipei naționale. Foto: Cezara Paraschiv / ProSport
„Eu i-am spus de când am început colaborarea că nu am nevoie să știu ce vorbește cu fata, cu băiatul, cu familia, ci mă interesează să văd o îmbunătățire în partea care nu merge. Această împărțire a muncii te ajută foarte mult să treci peste niște etape și peste pierderile de timp” Viorel Filimon, antrenor federal, pentru ProSport
„Doamna psiholog a avut un mare, mare cuvânt de spus în câștigarea finalei contra Rusiei. A stat tot timpul în spatele fetelor. A intervenit ori de câte ori a fost nevoie. Lucrează cu mulți copii, cu tot lotul. Am încercat în permanență să îmbunătățim această echipă. Pregătirea unui sportiv pe parcursul unei săptămâni presupune foarte multe ore. De multe ori, acești copii stau mult mai puțin acasă decât la sală” Viorel Filimon, pentru ProSport
Din punct de vedere fizic, sportivii sunt supra-oameni: aleargă cum omul de rând nu o poate face, ridică atât cât omul de rând nu poate ridica, rezistă cât omul de rând nu rezistă. Din punct de vedere al psihicului, cum este cu acești supra-oameni? Acești supra-oameni sunt, înainte de toate, oameni. Care au la rândul lor emoții, au nevoie să învețe să le recunoască, să le accepte, să le gestioneze, să le folosească și așa mai departe. Suntem creați din emoții, nu putem nega emoțiile, avem nevoie de ele.
„Ei știu să se bucure. Asta românii știu să facă și sper să rămânem, în continuare, la fel de ok pe partea asta”
Lucrând cu juniori și cadeți – este vorba mai mult despre psihologie sportivă sau psihologia copilului? Sunt elemente diferite? Le-aș numi elemente complementare, mai degrabă. Principiile de psihologie sportivă sunt aceleași indiferent de categoria de vârstă. Într-adevăr, poate că este vorba mai mult de armonizarea acestor idei cu elemente de psihologie a vârstelor și pedagogie. Lucrurile devin foarte complexe, pentru că în fiecare lot sunt copii care intră în categoria respectivă, copii care se apropie de categoria următoare și, automat, apar tot felul de transformări și de provocări, nu doar pentru ei, ci și pentru antrenori. Acolo, la un moment dat, intervine psihologul sportiv pentru a armoniza și a găsi o punte de comunicare între cele două părți.
Tensiunea concursului se simte și pe margine. Foto: Cezara Paraschiv / ProSport
Când lucrează cel mai intens psihologul sportiv – victorie, înfrângere, pregătire, sau este tot timpul aceeași intensitate? Sunt obișnuită să fiu acolo și când câștigă, și când pierd. Este vorba despre ceea ce am de făcut cu ei în ședințele individuale și de grup, pentru a facilita tranziția între competiții și mobilizarea în momentul în care se face trecerea de la o etapă la alta, sau când este nevoie de ceva în plus pentru a atinge obiectivul. Când este vorba despre bucurie, ei știu să se bucure. Asta românii știu să facă și sper să rămânem, în continuare, la fel de ok pe partea asta.
Cum ați ajuns la psihologie sportivă? Este un drum care începe în urmă cu vreo 13 ani. Totul a demarat cu o propunere din partea unei echipe de handbal masculin, seniori. A fost un debut în forță. Din păcate, sistemul educațional din România nu oferă suficiente oportunități pentru o formare de specialitate. Mai mult, în Colegiul Psihologilor din România nu există o comisie de specialitate pentru psihologie sportivă. Lucrul acesta nu este tocmai ok, mai ales în condițiile în care există țări în care domeniul psihologiei sportive este extrem de dezvoltat. La noi, există o tradiție, dar, la un moment dat, din cauza conjucturii socio-politice, aceasta a fost întreruptă. În prezent, se încearcă revenirea la o stare de normalitate din acest punct de vedere, însă lucrurile nu sunt foarte ușoare. Psihologia sportivă este percepută ca fiind dificilă și pentru că presupune foarte multă mobilitate. Plecăm mult de acasă, în cantonamente, în competiții și nu multă lume este dispusă să renunțe la confortul practicii de cabinet. Per total, traseul meu include handbal, dans sportiv, înot, haltere, tenis de masă și tenis de câmp.
Reîntâlnire de suflet în Polivalenta din Cluj, între Eliza Samara și Mioara Șincan. Foto: Cezara Paraschiv / ProSport
De ce au nevoie sportivii și, în acest caz, juniorii? Au foarte multă nevoie de încurajare și suport. Se strigă foarte mult de pe margine – încredere și curaj, pentru că sunt două elemente definitorii pentru toată atitudinea pe care o au de exprimat la masa de joc. Există multe asemenea cuvinte. cuvinte-cheie, care conțin informația de care ei au nevoie. Ține de profilul fiecăruia, alegem împreună cuvintele care să aibă o anumită semnificație pentru ei, pe care le folosim în momentele oportune și ne asigurăm și că suntem auziți. Este foarte important.
Cât de ușor sau de greu se asimilează și se acceptă lucrul cu un psiholog sportiv? Am avut șansa să încep o colaborare cu tenisul de masă și să existe o astfel de deschidere. E important ca totul să plece de la antrenor, pentru că dacă există deschidere la acesta, apare și acceptarea sportivilor pe care îi antrenează. În rest, ține de competențele noastre de a relaționa cu sportivii.
În spatele campionilor stă o echipă întreagă. Foto: Cezara Paraschiv / ProSport
Munca Mioarei Șincan pe care o poți observa cu ochiul liber, în sală, continuă și după ce luminile se sting în zona țarcurilor. „În momentul în care se termină totul, mă retrag și îmi fac notițele despre tot ceea ce s-a întâmplat. Pentru că asta voi folosi apoi la ședințele individuale sau de grup, aspecte din realitatea sportivilor, pe care le constat în diferite momente și contexte. Mi se pare vital să existe notițele de mână, și ca formă de gimnastică a creierului nostru. Este o rutină necesară. Agenda este tot timpul cu mine, în timp ce laptopul – nu„, spune Mioara Șincan.
„Una dintre cele mai mari satisfacții pe care le poți avea ca psiholog sportiv apare atunci când un sportiv își atinge potențialul și performează în adevăratul sens al cuvântului, după multe provocări, cu sportivul sau cu cei implicați în pregătire. O astfel de bucurie am simțit-o acum, în cazul lui Cami Mitrofan, cadeta care a adus punctul decisiv în lupta împotriva echipei Rusiei. O sportivă interiorizată, timidă, însă cu o voință puternică și cu un spirit de luptă de care nu cred că era pe deplin conștientă. A putut demonstra că, dincolo de calitățile fizice și tehnice pe care le are, poate gestiona momente de stres accentuat, și că autodepășirea, un concept atât de prezent în sport, face parte din ea. Despre Elena Zaharia s-a scris, ea era deja capabilă de astfel de performanțe, însă modul în care a fost gândită foaia de meci a adus-o pe Cami în situația de a juca la scorul de 2-2. Și a reușit, a câștigat punctul de aur pentru România. Am câștigat cu toții”, Mioara Șincan, despre victoria unei zile de joi memorabile pentru tenisul de masă românesc, într-o finală pe echipe a cadetelor, contra Rusiei, trăită cu pulsul la 180 în Sala Polivalentă din Cluj
Citește și: „Cami, în finală, a fost o mare surpriză. După un astfel de moment, schimbi toate obiectivele. Elena este un dominator în familie”. Metamorfoză incredibilă pentru Mitrofan. Mentorul Elizei Samara face portretul noilor campioane europene de la juniori
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER