SPRINT PENTRU AUR | Eliza Samara este CAMPIOANĂ‚ EUROPEANĂ‚ LA TENIS DE MASĂ‚! Victorie în decisiv, 4-3, cu olandeza-chinezoaică Jie Li (11-6, 9-11, 3-11, 11-7, 12-14, 11-4, 11-4)

SPRINT PENTRU AUR | Eliza Samara este CAMPIOANĂ‚ EUROPEANĂ‚ LA TENIS DE MASĂ‚! Victorie în decisiv, 4-3, cu olandeza-chinezoaică Jie Li (11-6, 9-11, 3-11, 11-7, 12-14, 11-4, 11-4)
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Eliza Samara (26 ani) este performera ediției 2015 a Campionatului European de tenis de masă: constănțeanca este campioană europeană la tenis de masă, pentru România, în proba individuală și dublă medaliată cu argint, la dublu feminin și în concursul pe echipe.
  • Sportiva pregătită de Viorel Filimon a întors soarta finalei de simplu, asigurându-și aurul, după ce a întors-o pe olandeza cu origini asiatice, Li, de la 2-3 la seturi, pentru a se impune cu 4-3 (11-6, 9-11, 3-11, 11-7, 12-14, 11-4, 11-4)
  • Eliza Samara obține al doilea argint european la ediția din 2015, după ce a pierdut finala de dublu feminin, alături de unguroaica Georgina Pota, în fața cuplului turco-iberic, Hu / Shen, scor  1:4 (4-11, 7-11, 9-11, 13-11, 4-11).

 

Eliza Samara s-a încoronat regină a Europei în proba de tenis de masă, la capătul unui duel extrem de spectaculos, cu multe răsturnări de situație, în fața olandezei de origine chineză, Jie Li. După două medalii de argint, câștigate cu echipa României și la dublu feminin, alături de unguroaica Georgine Pota, a treia oară a fost cu și mai mult noroc și argintul s-a preschimbat în aur.

Intrată excelent în partidă, cu execuții în forță, sigure, Samara s-a desprins la conducere, 1-0 la seturi, însă mai experimentata sa adversară a schimbat tactic și a reușit ca, preț de două seturi, să impună ea ritmul de joc. Cu excepția actului secund, Samara a avut șansele sale atât în al treilea, cât și în al patrulea set, având tăria de a recupera ecartul inițial al adversrei, lipsindu-i însă finalizarea. Îndrumată de pe margine să atace pe rever, mai mult și mai mult, Eliza a jucat două seturi incredibile, la 2-3, în ciuda presiunii imense a scorului. Atacurile în forță i-au pavat drumul spre titlu jucătoarei aflate pe poziția a treia a clasamentului european.

 


18:15 Trei campioane europene ale României: Samara le calcă pe urme Otiliei Bădescu, campioană europeană la tenis de masă în 2003, tot în proba de simplu și Mariei Alexandru, încoronată regină a probei în 1966. România are alte trei medalii de aur în concursul pe echipe, la feminin (1992, 2002, 2005) și două titluri la mixt (2011, 2012 – aduse de Eliza Samara, alături de Andrei Filimon).


18:10 Parcursul complet al Elizei Samara, la Ekaterinburg, la simplu și dublu feminin.


18:00 Europa și-a încoronat campioană sută-la-sută europeană în proba feminină de simplu, într-un sport strivit pe bătrânul continent de naturalizări ale sportivilor cu ochii oblici. Eliza Samara a câștigat, la 26 de ani, cel mai important concurs al carierei, perfect ghidată de pe margine, cu indicații și încurajări.


17:45 AUR PENTRU ROMÂNIA: ELIZA SAMARA ESTE CAMPIOANĂ‚ EUROPEANĂ‚ LA TENIS DE MASĂ‚, ÎN PROBA DE SIMPLU. Time-out-ul vine perfect, tăind din fașă o mini-revenire a olandezei, care anulase două mingi consecutive de meci. Samara câștigă următoarele două puncte, meciul cu 4-3 și scorul, în seturi, 11-6, 9-11, 3-11, 11-7, 12-14, 11-4, 11-4


17:40 La 2 puncte de aur!!!! Time-out cerut de Samara, la indicația expresă la antrenorului, la 9-4 în setul decisiv pentru  tricoloră.


17:33 DECISIV: titlul european din proba feminină de simplu se decide în setul șapte. Samara plusează pe atac și își oferă sprintul pentru aur, după un set domoinat și adjudecat la 4. Este 3-3 la general și cine câștigă următorul set este campioană europeană.


17:25 Spectacol la masă oferit de cele două finaliste, dramatism și un deznodământ deloc fericit pentru Samara în setul cinci: tricolora a făcut din nou o cursă incompletă de urmărire, împingând setul în prelungiri, cu un smash fabulos, stabilind egalitatea la 10-10, în condițiile în care Li se văzuse învingătoare, la 8-5. Pe serviciu, Samara are minge de 3-2, dar forehandul o trădează la 12-11 și  erorile consecutive o pun în dificila misiune de a trebui să câștige următoarele două seturi, fără plasă de siguranță, pentru aur.


17:10 Revenire în set și revenire în partidă pentru Eliza Samara. Este 2-2 la seturi, după ce Eliza construiește bine punctele, pentru a se impune de la 2-4, cu 10-7. Prinsă din urmă, olandeza Li a cerut time-out la 5-6, pentru a-și regăsi cadența și a-i întrerupe seria tricolorei, însă atacurile jucătoarei legitimate de Fenerbahce cresc în precizie. Meciul se joacă după sistemul cel mai bun din 7 și este redus acum la un best-of-3.


17:00 Olandeza preia conducerea, 2-1, după un set în care Samara a câștigat doar trei puncte spectaculoase. Chinezoaica a schimbat puțin tactica, lucrează pe centrul terenului, iar Elizei i se cere la pauză să trimită mai des pe reverul adversarei, înainte de a căuta lovitura decisivă.


16:55 Set spectaculos adjudecat de olandeza Li, 11-9: jucătoarea mai experimentată pornește ca din tun, pune patru lungimi distanță în fața Elizei, pe care constănțeanca reușește să le recupereze, cu atacuri puternice care o frustrează pe Jie Li. La 9-9 însă, forehandul sportivei antrenate de Viorel Filimon dă rateu, în lung de linie și o nouă minge trimisă prea tare, care nu prinde masa, o duce pe Li la egalitate la seturi.


16:45 Start ideal pentru tricoloră, cu prim set adjudecat 11-6 de Eliza Samara: constănțeanca a preluat rapid conducerea pe tabelă, a avut constant avantaj de minim două lungimi și a închis fără emoții manșa. La pauza dintre seturi, seria de indicații tehnice a antrenorului român se încheie cu acest îndemn „Curaj!”


16:35 Samara și Li termină încălzirea. Tricolora are primul serviciu al finalei.


UPDATE 16:30 Lupta Elizei Samara pentru aur, în proba de simplu: este România versus Olanda – oficial, România versus China, în fapt. A treia oară poate fi cu noroc pentru constănțeancă la această ediție a Campionatului European.


UPDATE 16:25 Manșa decisivă a finalei de dublu masculin a amânat startul finalei Elizei Samara. Știm și cu cine ține delegația tricoloră: Joao Monteiro este soțul Danielei Dodean. Și portughezul este campion european, în proba de dublu, alături de Stefan Fegerl, 12-10 rezultatul setului decisiv, care a pus punct unei victorii cu 4-3 a favoriților nouă.


UPDATE 15:55 Așteptând finala de simplu, să vedem ce au declarat campioanele de la dublu. „Suntem foarte fericite. Au fost doar două momente în care am resimțit presiune: în manșa a patra, când am avut mingi de meci la 10-6, dar am ratat și am pierdut. Apoi imediat, Samara și Pota s-au desprins la 3-1. Dar nu am intrat în panică. Am rămas concentrate„, a explicat Yanfei Shen. „Shen este ca o soră mai mare pentru mine. Am crescut mult ca joc de când jucăm împreună. Mi-aș dori să ne antrenăm împreună – acum ne întâlnim doar la turnee„, a completat Melek Hu. Finala tabloului de dublui masculin s-a prelungit, înregistrând acum pe tabelă scorul de 3-2 în favoarea perechii cap de serie numărul 1, Robert Gardos / Daniel Habesohn, în duelul cu Stefan Fegerl și Joao Monteiro.


UPDATE 14:40 Este argint pentru Eliza Samara în proba de dublu, feminin, din cadrul Campionatului European de tenis de masă. Prima finală a zilei se termină cu același rezultat ca și finala pe echipe, Hu și Shen cedând o singură mansă, a patra, în fața cuplului româno-ungar. Scorul finalei este Samara / Pota – Hu / Shen 1:4 (4-11, 7-11, 9-11, 13-11, 4-11).


UPDATE 14:35 Fabulos efortul Elizei Samara și a partenerei sale, Georgine Pota: Hu și Shen ajung la un punct de victorie, dar vecinele din estul Europei se mobilizează exemplar și recuperează de la 6-10 în manșa a patra, pentru a se impune, 13-11, în ciuda unui time-out tehnic cerut la disperare de antrenorii turco-iberici. Samara trimite un forehand devastator, pe mingea de punct virtual jucată cu serviciul de partenera sa și finala este relansată. 1-3


UPDATE 14:23 Situație complicată pentru Samara și Pota: sunt și mai aproape în setul trei, reușind să pună pe tabelă scor egal la 4-4, 5-5, apoi preluând chiar conducerea, 7-6 și 8-7. Hu și Shen rezolvă însă și această ecuație dificilă, anihilând forehand-ul Elizei și câștigând patru din următoarele cinci puncte, pentru a se desprinde la 3-0, cu un 11-9 în manșa a treia.


UPDATE 14:15 2-0 pentru Hu și Shen. Samara și Pota au reușit să opună rezistență mai mare, au echilibrat setul după startul care din nou le-a aparținut adversarelor, dar finișul le-a revenit jucătoarelor de origine asiatică, 11-7


UPDATE 14:07 Eliza Samara și Georgina Pota au început finala de dublu cu set pierdut, în fața unui cuplu care reprezintă invazia jucătoarelor asiatice în tenisul de masă european. 4-11 este scorul care le-a dat avantaj de 1-0 jucătoarelor care reprezintă Spania și Turcia.


Eliza Samara (26 ani) este performera ediției 2015 a Campionatului European de tenis de masă: duminică dimineață, sportiva născută la Constanța s-a calificat, la capătul unui meci extrem de disputat, adjudecat în cinci seturi, în finala de simplu a competiției. Deja calificată de sâmbătă în ultimul act al competiției de dublu feminin, Samara va juca în orele următoare pentru două medalii de aur: mai întâi la dublu feminin, alături de unguroaica Georgina Pota, în fața cuplului turco-iberic, Hu / Shen (de la ora 14:00 – ora României), apoi la simplu, împotriva olandezei Jie Li (de la ora 16:00), având asigurate două medalii de argint pentru România.

Samara a avut permanent inițiativa în semifinala în care a avut de înfruntat și adversara, și publicul care a susținut-o masiv pe jucătoarea din Rusia, conducând cu 1-0, apoi 2-1 la seturi, pentru a se impune în final, 4-1. Eleva lui Viorel Filimon a declarat după terminarea semifinalei: „Mi-a fost teamă, la început de partidă. Polina a jucat tenis mult peste nivelul său obișnuit, în ultimele șase luni. Și-a îmbunătățit enrom jocul. A demonstrat că poate juca sub presiune. Cu sala plină și toți spectatorii care au încurajat-o pe ea, m-am simțit singură acolo. Și nu uitați că ea este cea care a eliminat-o pe principala favorită, Ying Han„, potrivit site-ului oficial al forului mondial din tenisul de masă.

Samara și-a luat revanșa în fața Polinei Mihailova, pentru înfrângerea din acest an de la Baku, de la concursul NN Table Tennis Club Top 16, acolo unde rusoaica o învinsese, echilibrând palmaresul direct la unu. 

Adversara Elizei Samara din finală, Jie Li, a trecut de portugheza Fu Yu, a noua favorită a tabloului de simplu, cu același scor, 4-1. „Startul meu a fost unul puțin ezitant, am fost puțin lentă, în fața unei adversare care joacă foarte bine în fața unei adversare defensive. Am început să mă mișc mai bine, să joc mai repede și așa am obținut un rezultat favorabil. În fazele finale, am fost mai puternică din punct de vedere mental”, a punctat olandeza naturalizată.

14 medalii are Eliza Samara la Campionatele Europene rezervate juniorilor, potrivit ettu.org. La seniori, constănțeanca a atins de două ori faza sferturilor de finală la simplu, la Campionatul European (2007 – Belgrad și 2011 – Sopot).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele