Irlanda a câștigat Turneul celor 6 Națiuni la punctaveraj. Anglia și Țara Galilor au jucat până în ultimul minut pentru câștigarea trofeului

Irlanda a câștigat Turneul celor 6 Națiuni la punctaveraj. Anglia și Țara Galilor au jucat până în ultimul minut pentru câștigarea trofeului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de rugby a Irlandei a câștigat pentru al doilea an consecutiv Turneul celor 6 Națiuni, după ce a învins sâmbătă, Scoția, cu 40-10. Reprezentativa „Trifoiului” a terminat cu același număr de puncte ca Anglia și Țara Galilor, 8, însă a avut un punctaveraj mai bun, +63, față de +57 al englezilor și +53 al galezilor. Este pentru a doua oară în istoria rugbyului irlandez când echipa națională se impune de două ori la rând în cea mai puternică competiție interțări din Europa, prima dublă reușind-o în 1948 -1949.

 


Etapă de final incredibilă în Turneul celor 6 Națiuni. Aflate la egalitate de puncte, 6, înaintea ultimei etape, Anglia, Irlanda și Țara Galilor au intrat sâmbătă pe teren cu gândul de a marca cât mai multe puncte pentru a-și adjudeca trofeul. Astfel, în prima partidă, Țara Galilor a defilat la Roma, în fața Italiei, pe care a învins-o cu 61-20 (14-13), într-un meci în care a marcat nu mai puțin de 8 eseuri. A urmat apoi partida Irlanda – Scoția de la Edinburg. Reprezentativa „Trifoiului” s-a impus cu 40-10, și a trecut astfel pe primul loc al clasamentului provizoriu, cu un punctaveraj mai bun, de +63. Ultimul meci al etapei, de la Londra, a oferit și cea mai spectaculoasă întâlnire, Anglia – Franța, un meci în care ambele echipe au atacat continuu și în care s-au marcat 12 eseuri, 7 reușite de gazde. Echipa „Trandafirului” s-a impus cu 55-35, însă nu a fost suficient pentru a câștiga competiția.

Irlanda câștigă competiția din 2015, în timp ce Scoția, primește „Lingura de Lemn”, trofeul ce „răsplătește” contraperformanța și se atribuie ultimei clasate.
 

Rezultate ultima etapă din Turneul celor 6 Națiuni:
Italia – Țara Galilor 20-61
Scoția – Irlanda 10-40
Anglia – Franța 55-35

 

Clasament final Turneul celor 6 Națiuni, ediția 2015:

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele