Dinamo, surpriza Cupei României. „Buldogii” au eliminat în sferturi vicecampioana Farul Constanța. CSM București a trecut de Steaua, iar Baia Mare și Timișoara s-au calificat lejer în semifinale

Redactor:
Marius Hutu
Dinamo, surpriza Cupei României.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo – Farul Constanța a fost capul de afiș al sferturilor de finală din cadrul Cupei României la rugby. Cele două vechi rivale s-au întâlnit miercuri pe teren neutru, stadionul Steaua, și au ținut să confirme statutul meciului. „Buldogii”, cum sunt cunoscuți roș-albii în rugby, s-au impus cu 30-18 (8-8), la capătul unui meci extrem de spectaculos. Constănțenii au ajuns la stadion in extremis, declarând că au avut unele probleme pe drum cu autocarul. Din câte se pare, alta a fost cauza sosirii lor cu întârziere: clubul constănțean are restanțe financiare către vicecampioni, iar aceștia au fost pe punctul de nu mai pleca spre București. Chiar și așa, dobrogenii nu au făcut figurație, ci au jucat pentru blazonul lor. Dinamo a condus 8-0 (drop – Siotame Manu, eseu – Simi Kata), dar până la pauză Farul e egalat (eseu – Taljard, l.p. – Vlaicu). Vlaicu a dus vicecampioana în avantaj la reluare, printr-o nouă lovitură de pedeapsă (11-8), dar în minutul 64 Dinamo a reușit eseul la o fază prelungită de atac, prin Fili Lomani. Căplescu a transformat, iar „Buldogii” conduceau cu 15-11. Imediat după repunerea mingii în joc, două greșeli succesive în apărare ale dinamoviștilor au făcut ca Farul să marcheze la rându-i un eseu prin Apostol, transformat de Vlaicu: 18-15. Din acel moment, Dinamo a preluat inițiativa și a marcat 15 puncte în fața unei formații parcă anesteziate. Căplescu – o lovitură de pedeapsă și o transformare, Simi Kata – eseu și Silviu Tănase – eseu au dus Dinamo în semifinale.

CSM București renaște cu Danie de Villiers

Dacă stadionul Steaua le-a purtat noroc „roș-albilor”, nu același lucru li s-a întâmplat steliștilor pe arena Florea Dumitrache din Parcul Dinamo. Miercuri, Steaua a fost învinsă de CSM București, scor 18-19, la finele unui joc în care „militarii” au avut șansa victoriei în ultimul minut. CSM a deschis scorul și a condus până pe final, când, la scorul de 19-13, Steaua a marcat un eseu. Dacă ar fi reușit transformarea, roș-albaștrii s-ar fi calificat în semifinale, însă n-au avut această șansă. CSM București a arătat mult mai bine decât în campionat, semn că se cunoaște mâna noului antrenor Danie de Villiers.

În celelalte două „sferturi”, disputate la Cluj Napoca, RCM Timișoara a învins pe Poli Agro Iași cu 123-0, iar Știința Baia Mare a trecut de Universitatea Cluj cu 29-7.

Tragerea la sorți a meciurilor semifinale are loc joi, la sediul FRR. Cele două dueluri din penultimul act vor avea loc duminică, în București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×