INTERVIU cu fostul internațional care vrea să revigoreze poloul românesc. Bogdan Giambașu, golgheterul României la Euro ’94: „Sportul trebuie să redevină un formator de caractere”. Alegerile la FRP au loc pe 20 februarie

Redactor:
Dan Mirea
INTERVIU cu fostul internațional care vrea să revigoreze poloul românesc. Bogdan Giambașu, golgheterul României la Euro '94:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Polo își alege, pe 20 februarie, noul șef, care va avea o misiune destul de dificilă în anii următori ținând cont de situația prin care trece poloul românesc, în ultima perioadă. Bogdan Giambașu este unul dintre foștii sportivi care și-au depus candidatura la șefia federației. Fostul jucător de la Steaua, cu ani buni în care a evoluat în afara țării, la Rari Nantes Savona, și-a expus în interviul realizat de ProSport programul pe care este pregătit să-l implementeze, în cazul unei victorii, pe 2o februarie. 

Fostul poloist a punctat de mai multe ori importanța pe care dorește să le-o acorde centrelor de copii și juniori, din țară, și promite că în următorul deceniu poloul românesc va progresa, deși e nevoie de răbdare, pentru a pune, din nou, bazele acestui sport. Bogdan Giambașu deține în acest moment , împreună cu doi parteneri, o firmă de construcții, iar experiența managerială căpătată în bussiness consideră că îl va ajuta să reclădească și destinele poloului românesc. 

Bogdan Giambașu a jucat centru în naționala României și a fost golgheterul naționalei la Europeanul de la Sheffield, din 1994, loc 4 pentru echipa antrenată de Cornel Rusu, cel mai bun la acest nivel, la egalitate cu performanța de la Belgrad 2006, când elevii lui Vlad Hagiu au terminat tot pe 4. La Sheffield, Giambașu s-a clasat pe locul secund în clasamentul golgheterilor turneului britanic, după celebrul spaniol Manuel Estiarte, considerat cel mai bun jucător din istoria poloului mondial. Estiarte e în prezent asistentul lui Pep Guardiola, la Manchester City.


„La noi, sportivul e văzut ca un pierde – vară. Trebuie schimbată percepția”

Care este stategia pentru a ajunge la șefia federației? Cu ce propuneri veniți?
În primul rând trebuie să schimbăm mentalitatea antrenorilor de copii și juniori cât și a părinților. Trebuie să facem ce făceau antrenorii noștri când eram mici. Veneau la școli, vorbeau cu profesorii și cu directorii să trimită copiii să facă sport. Și părinții trebuie să înțeleagă că a face sport nu e numai să-și ducă al său copil să slăbească sau să-și modifice corpul. Sportul e un formator de caracter, pentru că un sportiv când ajunge la un nivel înalt trebuie să aibă un caracter puternic. Trebuie schimbată percepția părinților cât și a societății. Pentru că la noi sportivul e perceput ca un pierde-vară. Sportivii au impresia că trebuie să facă ori sport, ori școală, niciodată pe amândouă. Eu am absolvit Facultatea de Instalații pentru Construcții București, în timp ce eram sportiv la Steaua și la echipa națională. Se poate face și sport și școală. Nu le poți face pe ambele la cel mai înalt nivel. Sportul e o lecție de viață. Asta trebuie să înțeleagă părinții atunci când își trimit copiii să facă sport.

17 este locul ocupat de România, în clasamentul mondial. 

Asta la nivel de copii și juniori. Dar cu sportivii deja formați ce se întâmplă?
E dificil. Pentru că sportivii deja formați au caracterele lor. Și aici nu putem face decât să căutăm o cale să îmbunătățim componenta umana, să-i facem să înțeleagă că prin muncă  își pot crește nivelul și, în paralel cu asta, se crește tineretul. Trebuie să vedem ce putem alege dintre copiii de 16-21 de ani, cărora le putem modela caracterul și să investim in ei. Acum ne mulțumim cu ce avem și să încercăm să-i convingem că trebuie să muncească mult mai mult pentru a obține ceva.

Cat de mult conteaza latura financiara?
E adevărat că nivelul de plată e jos. Fiecare club trebuie să lucreze pentru sponsorizări. Noi trebuie să aducem sponsori la federație pentru a putea să ne permitem să mergem la cât mai multe turnee internaționale și de a găsi o cale să stimulăm o bază de copii și juniori. Trebuie să creem o școală de centri (n.r. post esential in polo, pivotul din handbal). De-a lungul anilor, fiecare generație a avut 1-2 centri. Centrul e rolul cel mai important într-o echipă și noi nu avem școală pentru formarea acestui post. Noi nu avem poloisti capabili sa ne asigure in viitor acest rol la nivelul nationalei de seniori.

Din ce am înțeles până acum, vă axați foarte mult pe revigorarea poloului prin tineri. În cam câți ani credeți că această strategie va da roade?
Asta e o strategie care dă roade undeva între 4 – 10 ani. Pentru că trebuie s-o iei de jos și trebuie să încerci să crești. Trebuie să dăm roade cu tinerii care au performanțe, de la echipele de tineret. Să vedem ce putem alege pentru viitor. Un alt target pe care-l vom avea: sprijinirea poloului feminin. Pentru că sunt câteva echipe care au făcut miracole. Să ai un campionat cu 5 echipe de juniori și 5 echipe de seniori prin implicarea unor persoane cu mare pasiune e un lucru foarte important și trebuie sprijinit pentru că poloul feminin, la nivel mondial, a căpătat o amploare ca cea a poloului masculin.


„Președintele trebuie să aducă în federație, nu să ia”

Ne puteți spune care e componența echipei cu care veți candida la federație?
De-a lungul anilor tot am fost rugat să mă implic în problema asta. Fiind implicat în business m-am ținut departe de subiectul ăsta, dar în uiltimul timp echipa care m-a sprijinit m-a convins că trebuie să intru în această cursă, să strângem în jurul acestei federații cât mai mulți fosti jucători de valoare, care vor să se implice direct în staff-ul meu și aici o să-l vreau secretar general pe Florin Ardeleanu, un fost jucător la Dinamo. Pe Aurelian Georgescu, selectioner la U21. Trebuie văzut ce vom face la echipa mare, pentru  că în ultimul timp rezultatele au lipsit și trebuie făcută o schimbare. În jurul nostru trebuie să vină cât mai mulți oameni de afaceri, care să ne stea alături prin sponsorizări, prin lobby-uri. Orice ajutor e necesar. Și la nivel de 1000 de euro. Orice ban care vine în sport e binevenit. Putem să avem 100 de sponsori care să ne dea bani puțini, decât 2-3 care să ne dea bani mulți. Orice sponsor e bun. O să discut cu parteneri de-ai mei și să vedem dacă vor să se alăture. Președintele federației trebuie să fie o persoană care trebuie să aducă în federație, nu care ia din federație. Sunt roluri care trebuie să ajute sportul, cum au facut-o in trecut George Gaita si Vladimir Cohn.

Ce v-a determinat sa luati aceasta decizie? Și care a fost punctul în care ați considerat că trebuie să oferiți poloului inapoi din poziția de președinte al federaței?
Mă simt dator să dau ceva sportului. Când am văzut nivelul la care a început să cadă poloul românesc, în utlimii ani, am zis că trebuie făcut ceva. La insistențele și rugămințile pe care le-am primit de la mai multe persoane, jucători. Sper să pot să aduc ceva cu experiența mea din bussiness si cu experienta acumulata ca fost jucător la cel mai inalt nivel.


„Copiii care fac înot și nu le mai place pot veni la polo”

Câte bazine sunt în țară și care e situația lor?
În România, în ultimii ani, s-au construit bazine. Iar acum trebuie să le umplem cu copii. Un lucru foarte bun pe care l-am văzut în Oradea, care aduce foarte mulți copii la acest sport in care am performat in ultimii 12 ani. Steaua si Dinamo dezvolta, de asemenea, sectorul de tineret. Corona Brașov are un bazin în Brasov, iar faptul că au 100 de sportivi care fac polo e un lucru extraordinar.

Avem bazine în orașele importante ale țării, dar cu celelalte orașe ce se intampla?
În celelalte orașe trebuie văzut. Trebuie discutat cu antrenorii de copii și juniori, care să se deplaseze acolo, să stea acolo și să vadă care e situația din acele orase.

Veți colabora cu Consiliile Locale din acele orașe?
Momentan, cu ceea ce avem, trebuie școliți antrenori care să înceapă să dezvolte activitatea de polo in orice bazin, fie el in paragina sau nu. Și trebuie făcut un parteneriat cu federația de natatie si pentatlon modern. Copiii care fac înot și nu le mai place să stie ca pot veni la polo, care e un sport mai interactiv. Și eu am făcut înot. Nu mi-a plăcut doar să înot în apă și am trecut la jocul cu mingea. Trebuie colaborat cu Federația de Natație, pentru ca acești copii să nu se lase de sport. 

Cat de multa atentie veti acorda marketingului, o componenta esentiala in dezvoltarea federatiilor?
Pentru ca mesajele echipei mele să fie mai bine transmise, am făcut o platformă pe facebook, care se numeste Bogdan Giambașu – candidat la președinție la Federația de Polo -, în care ne-am prezentat platforma program și pe care am primit mesaje de susținere de la foști campioni mondiali si europeni. 

România a ratat ultima ediție a JO. Ce veți face pentru ca naționala prezentă la Londra 2012 să revină după opt ani la cea mai importantă competiție?
În cazul în care voi câștiga alegerile, trebuie construit un program pentru viitorul apropiat în care să mixăm experiența unor jucători maturi cu dorința de afirmare și talentul de la U21. 

Vă gândiți la un selecționer anume?
Deocamdata, nu vă pot răspunde la această întrebare. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…