McGregor și Khabib, pedepsiți „la pachet”! Prima decizie importantă luată de Comisia Atletică din Nevada, după haosul de la UFC 229

McGregor și Khabib, pedepsiți
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia Atletică din Nevada, forul indicat de șeful UFC Dana White drept principalul factor de decizie după scandalul de la UFC 229, a luat, vineri, prima decizie în cazurile lui Conor McGregor și Khabib Nurmagomedov. Astfel, ambii vor fi suspendați până la finalul lunii octombrie, când Comisia va lua măsurile finale după haosul creat săptămâna trecută.

Membrii Comisiei se vor întâlni la finalul acestei luni și vor analiza toate evenimentele întâmplate în Las Vegas, iar presa americană vorbește, deja, despre sancțiuni importante împotriva celor doi luptători. Ambii riscă să se aleagă cu o suspendare de lungă durată și cu o amendă uriașă pentru haosul provocat la UFC 229, iar pericolul mai mare îl pândește pe Khabib. Dacă se va dicta împotriva sa o suspendare mai mare, de câteva luni, rusul ar putea rămâne fără titlu, care va fi pus din nou n joc într-un meci între cei mai bine cotați atletți din divizie.

Sâmbătă spre duminică, haosul a început în Vegas imediat după ce Khabib l-a făcut pe McGregor să cedeze la mijlocul reprizei a doua. Provocat de Dillon Danis, partenerul de antrenament al irlandezului, Nurmagomedov a sărit în public pentru a se răfui cu acesta, în timp ce oamenii din staff-ul său l-au atacat chiar în cușcă pe McGregor. Imediat, trei prieteni de-ai lui Khabib au fost arestați, iar UFC a decis să rețină bursa de două milioane de dolari a rusului. Ulterior, Dana White a anunțat că McGregor e suspendat o lună de UFC, dar și că Nurmagomedov va rămâne în posesia titlului apărat în meciul care i-a dus palmaresul la un incredibil 27-0.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele