Reacția lui Vladimir Putin după ce a TAS a decis să mențină suspendarea atleților ruși

Redactor:
Mediafax
Reacția lui Vladimir Putin după ce a TAS a decis să mențină suspendarea atleților ruși
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Vladimir Putin a comentat și el decizia TAS, care n-a ridicat suspendarea primită de atleții ruși pentru dopaj. Președintele Rusiei este de părere că substanțele dopante nu au ce căuta în sport:

„Sportul trebuie să fie curat și sănătatea sportivilor trebuie protejată. Vreau să subliniez încă o dată: poziția autorităților din Rusia, a Guvernului, a președintelui și a tuturor este că nu e loc pentru doping în sport. Nu există loc pentru așa ceva”, a declarat Vladimir Putin, potrivit BBC.


Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat după decizia de menținere a suspendării pentru cei 68 de atleți ruși de a nu participa la Jocurile Olimpice de la Rio, că nu poate fi acceptată o vină colectivă.

„Principiul responsabilității colective nu poate fi acceptat. Veștile nu sunt foarte bune”, a declarat Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins, joi, apelul comun formulat de Comitetul Olimpic din Rusia și 68 de atleți ruși împotriva unei decizii de suspendare a participării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Brazilia, care se vor desfășura în perioada 5-21 august.

De asemenea, campioana olimpică la săritua cu prăjina, Elena Isinbayeva, consideră că decizia luată de TAS înseamnă „funeraliile atletismului” din Rusia.

„Totul este lipsit de orice logică”, a declarat Igor Kazikov, șeful delegației olimpice a Rusiei. Mai mult, acesta crede că interzicerea participării a 68 de atleți ruși la Jocurile Olimpice de la Rio este inacceptabilă.

Ministrul Sportului din Rusia, Vitaly Mutko și șeful Comitetului Olimpic Rus, Alexander Zhukov, sunt principalii vinovați pentru excluderea atleților din Rusia de la Rio, a spus președintele de onoare al Comitetului Olimpic Rus, Leonid Tyagachev: „Mutko trebuie să se gândească foarte bine pentru că este imposibil să dezvolți sportul în asemenea fel. El și Zhukov sunt principall responsabili pentru toate aceste cazuri de dopaj.”

Dmitry Shlyakhtin, președintele Federației de Atletism din Rusia a declarat după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv că organizația pe care o conduce a făcut tot posibilul pentru ca atleții ruși să participe la Jocurile Olimpice de la Rio.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…