Cea mai bună „alpină” a lumii a ajuns să câștige 573.000 de euro numai din premii

Redactor:
Marius Hutu
Cea mai bună
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Fiecare stațiune care organizează o etapă de Cupă Mondială la schi alpin trebuie să asigure un buget de cel puțin 100.000 de franci elvețieni pentru fiecare probă

Vizibilitate bună, mediatizare pe măsură , investiții majore. Sunt doar câteva din caracteristicile schiului alpin la nivel mondial, atât cât se pot bucura sporturile de iarnă de o răspândire globală. De câțiva ani, disciplina generează câștiguri importante și pentru sportivii care reușesc să se facă remarcați. Ponderea cea mai mare a veniturilor pe care le obțin schiorii este asigurată de contractele de publicitate cu diferite firme de echipament sportiv, însă nici premiile obținute din concursuri nu sunt de neglijat.

Lindsey Vonn câștigă peste 90 la sută din bani din contracte de publicitate

Jocurile Olimpice de la Soci s-au transformat într-o adevărată frustrare pentru Lindsey Vonn, rămasă acasă din cauza unei accidentări. Țelul americancei, de a deveni cea mai faimoasă schioare din toate timpurile în Statele Unite, s-a transformat într-o mare supărare. Eventualele medalii i-ar fi adus, probabil, celebritate, dar și mai mulți bani. Schiul alpin a devenit la rândul lui un sport profesionist, iar fiecare rezultat se contabilizează acum în venituri. Chiar dacă nu este prezentă la Soci și, cu una-două excepții, absentează de aproximativ un an din concursuri, Lindsey Vonn continuă să fie sportiva care câștigă cei mai mulți bani de pe urma schiului, aproximativ trei milioane de euro. În ultimul sezon, americanca a încasat însă mai puțin de 10 la sută din premii, conform cifrelor furnizate de FIS. Majoritatea veniturilor au fost asigurate din contractele de publicitate.  

Tina Maze a bătut un record de 13 ani

În ultimul sezon al Cupei Mondiale de schi alpin, cei mai mulți bani au fost obținuți de Tina Maze, campioană olimpică în proba de coborâre. Sportiva din Slovenia a adunat 701.000 franci elvețieni din premii, adică aproximativ 573.000 de euro. Suma a fost strânsă după 11 victorii și 24 de podiumuri și reprezintă practic un nou record în Cupa Mondială. Maze l-a depășit pe Hermann Maier, austriacul care adunase  660.000 de franci elvețieni în 2002, din 22 de podiumuri. La masculin, liderul câștigurilor a fost austriacul Marcel Hirscher, cu 437.610 de euro.

Bătălia stațiunilor pentru organizarea etapelor de Cupă Mondială

Dacă la Jocurile Olimpice eventualele rezultatele sunt răsplătite financiar de către Comitetele Naționale din care provin sportivii, la nivelul Cupei Mondiale premiile sunt asigurate de stațiunile care obțin dreptul de organizare al unei etape. De câțiva ani, între stațiunile celebre din lume se duce o luptă accerbă pentru a intra în circuitul Cupei Mondiale. Efortul financiar al organizatorilor este considerabil în condițiile în care cota limită a premiilor impusă de Federația Internațională de Schi este de 100.000 de franci elvețieni (n.r. aproximativ 80.000 de euro) pentru fiecare probă. În plus, fiecare gazdă se obligă să asigure casă, masă, plus că pârtiile și instalații sunt blocate în perioada evenimentului. Și totuși, bătălia este vie întrucât pare a fi cel mai bun mod de a-și promova stațiunea în fața întregii lumi.

Kitzbuhel, stațiunea cu cei mai mulți bani

Cea mai scumpă etapă de Cupă Mondială este cea de la Kitzbuhel (Austria). În acest sezon, austriecii au pus la bătaie premii în valoare de 590.000 de euro, cele mai consistente curse în bani fiind cele de la slalom și coborâre. Câștigătorii sunt răsplătiți cu câte 70.000 de euro, în timp ce locul 30 ajunge să câștige 600 de euro.

În Cupa Mondială primesc bani toți sportivii care se clasează pe locurile 1-30, adică toți cei care și punctează.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…