„Cu banii pe o medalie olimpică poate ne-am lua un metru pătrat de pământ la Snagov” Iarna, Liviu și Victor aleargă prin pădure printre căprioare
Campionii mondiali și europeni Victor Mihalachi (23 de ani) și Liviu Dumitrescu (24 de ani) trăiesc departe de vânzoleala cotidiană, în Complexul „Nicolae Navasart” din Snagov. La dreapta kilometrului 35 de pe DN 1, după OZN-ul Sydney 2000, puțin mai înainte de Castel Film. Aici e leagănul kaiacului și al canoei românești, imperiul care din 1956 scoate la suprafața apei legende precum Ivan Patzaichin, Leon Rotman sau Aurel Vernescu. Asemenea predecesorilor lor, Mihalachi și Dumitrescu par nu numai prizonierii lacului, ci și ai visului olimpic ce le hrănește moralul zi de zi.
Doar duminica e liberă. Uneori
Antrenamentele debutează în întunericul de dinainte de crăpatul zilei și se pot întinde până spre lăsatul serii. Pentru că în sportul cu pagaie ședințele nu seamănă ca două picături de apă. „Doar duminica e liberă! Când avem concurs, cu o săptămână sau două înainte mai ieșim la un antrenament chiar și duminica! În timpul săptămânii, avem trei zile cu câte trei ședințe de pregătire și trei cu câte două. În afara specificului pe apă, mai facem forță, alergare – o tură de 5 km, prin pădure”, ne conduce Liviu în largul poveștirilor din Snagov. Iar firul istorisilor e preluat de Victor: „În pădure nu ne e frică, ne mai întâlnim iarna cu căprioarele când mai alergăm sau când mai schiem”.
De zece ori o mie de metri
Dar dimineața e dedicată unui antrenament de mare intensitate și nu-i timp de prea multe povești. Programul strict anunță că dinamoviștii vor încerca lacul cu degetul în zece serii a câte 1.000 de metri (proba olimpică de la JO) cu pauze cât mai mici sub privirea proprietarilor vilelor ridicate pe malul opus. „Glumind puțin, dacă vom lua medalie la Londra, vom avea bani să ne luăm și noi câte un metru pătrat de pământ pe aici. Dar până acolo, avem încărcături mari și multe intensități pentru a prinde viteza dorită în vederea Europenelor, în vederea Jocurilor Olimpice”, ne explică băieții. Pe lac și în jur e o agitație totală pentru că ambarcațiunile calificate la Londra iau valurile în piept.
Igor Lipalit, antrenorul coordonator, stă în dreptul pontonului, la finiș. Strânge în mână cu putere un cronometru minuscul și din când în când mai deapănă povești de apă ca și cum ar istorisi un film. Anii 60, anii 70, anii 80, pe toți îi cuprinde în câteva propoziții. Pe lac, în depărtare, la bordul unei șalupe de mare viteză, plutește secundul Florin Popescu, un tip care se ferește să dea pronosticuri pentru Londra. Campionul olimpic din 2000 are roluri multiple. Își cravașează elevii cu glasul transformat de o portavoce albă, dă startul celor zece curse succesive și le explică unde au greșit. Cu fețele schimonsite de efort, musculatura decupată din manualele de anatomie și cu nelipsitele bandane cu frunze de canabis pe creștetul capului, Victor și Liviu beneficiază cam de 7 minute de recuperare între serii.
„Ne completăm perfect”
Își lipesc canoea de ponton, își odihnesc privirea în oglida apei și subliniază avantajele pregătirii pe Snagov: „E un loc bun pentru pregătire din toate punctele de vedere. Anul acesta nu prea ne-au deranjat șalupele vecinilor, a fost mai rece, mai frig, probabil că vor ieși când va fi mai cald. Dar pentru noi să știi că a fost benefică această vreme pentru că a semănat cu frigul din Londra. Contează foarte mult pentru noi că a fost fost o umiditate ca în Londra”, spune Victor. Nu-i blocăm prea mult și cei doi ridică ancora pentru încă o serie trasă cu cea mai mare forță. Se întorc spre linia de start cu o viteză de croazieră, pentru a nu stârni valurile care ar putea răsturna ambarcațiunile aflate pe culoarul principal și pornesc într-o altă serie conștienți de principiul pe care se ghidează: „Trebuie să fim unul și același, ne completăm perfect, ne zicem greșelile unul altuia. Încercăm să facem totul perfect, să facem barca perfectă”.
Sunt niște băieți care combină talentul cu munca draconică. Am mari speranțe că vor lua o medalie strălucitoare la Londra Ivan Patzaichin
Mihalachi și Dumitrescu iau azi startul la Europenele de la Zagreb în serii și semifinale la 500 m și 1000 m. Sâmbătă e finala la 1.000 m și duminică la 500 m
Victor și Liviu sunt dubli campioni mondiali în 2010 (500 m și 1000 m) și medaliați cu aur la CM în 2011 (500 m) și bronz (1.000 m)
N-am mai concurat în Zagreb. Va fi ultimul mare test înainte de Londra Liviu dumitrescu
Doi trifoi cu patru foi
Mihalachi și Dumitrescu s-au remarcat în canoea mondială nu numai datorită rezultatelor senzaționale obținute, ci și din punct de vedere estetic. Pictate cu frunze de canabis, bandanele roșii pe care le poartă în timpul curselor au devenit ca un semn distinctiv pentru ei. „De când facem sport, am avut mereu bandane roșii pe cap ca să nu facem insolație. Pe acestea le-am primit cadou și pentru prima dată le-am purtat la Mondiale în 2010. Atunci au devenit ca o emblemă. Mulți ne întreabă «ce e cu marijuana asta pe cap?». Nu le zicem nimic… Noi le considerăm un trifoi cu patru foi. Uite, avem pe aici prin curte trifoi cu patru foi și câte ori le găsesc le luam în barcă pentru a ne purta noroc. Odată, am găsit unul și cu cinci foi, pe care l-am păstrat în portofel. Am o superstiție”, explică Liviu Dumitrescu.
Antrenorul nostru, Florin Popescu, e un mare campion și e un model pentru noi. Ne-a dat mereu sfaturi foarte bune, ne-a susținut, ne pregătește de când am venit de la juniori. E și antrenorul nostru de la Dinamo și din mai 2010, cu Igor Lipalit, ne-a format ca echipă Victor Mihalachi
„Dacă exagerăm cu hrana în ziua concursului, vomităm sau ne dă sângele pe nas”
Din cauza programului de pregătire, Victor și Liviu nu vor prinde ceremonia de deschidere Odată încheiată sesiunea de antrenament, Liviu și Victor urmează același ritual de ani de zile. Cară canoea de aproximativ 4.000 de euro în fața hambarului care adăpostește ambarcațiunile, o fixează într-un postament, îi fac luciul cu o cârpă specială timp de cinci minute și o „garează” până la următoarea ieșire pe lac. Aceleași proceduri se vor succeda cu repeziciune până la debutul Jocurilor Olimpice.
Întrecerile de la kaiac canoe sunt programate în a doua parte a Jocurilor Olimpice, iar antrenorii voștri au decis că lotul va pleca spre Londra după debut, astfel că veți pierde festivitatea de deschidere.
Cât de mare e regretul? Victor: Da, mi-am dorit foarte mult să văd și eu cum arată o deschidere a Jocurilor Olimpice. De fiecare dată se face un show grandios, e un eveniment unic în viață, ne-am fi dorit și noi, asta e singura chestie pe care o simți. E lucrul care face diferența între un concurs normal și unul special, pentru că valoarea competitorilor nu diferă față de un campionat mondial sau european. Liviu: Tragem cu aceiași concurenți, doar că suntem cei mai buni dintre cei buni și tragem mai puțini sportivi. Noi nici nu vom sta probabil în Satul Olimpic și fără ceremonia de deschidere ni se va părea că suntem la un European.
N-ați putut să-i convingeți pe antrenori să plecați înainte? Victor: Asta au stabilit antrenorii noștri, ei au hotărât să stăm în pregătire la munte, unde vom avea condiții asemănătoare ca la Londra, cu umiditate. Ne vom pregăti la Voina din Câmpulung Muscel, unde am fost în 2009 și vom trage pe Râușor. Vântul se schimbă frecvent pe pista de la Londra Se transformă în atu faptul că nu veți fi din prima săptămână în Londra? Liviu: Nu știm, partea bună e că împreună cu antrenorul nostru, Forin Popescu, am fost la un concurs preolimpic în toamna anului trecut. Am testat canalul olimpic și ne-am făcut o idee despre locul unde vom concura la Olimpiadă. E o pistă în afara orașului, cam departe, cu avantaje și dezavantaje. Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru că pista se află într-un câmp deschis și vântul se schimbă frecvent, bate din diferite direcții, se spune că sunt patru zile și patru vânturi diferite.
Și cum vă veți adapta? Victor: Trebuie să ne antrenăm în tot felul de condiții, trebuie să avem parte și de noroc, orice detaliu contează. Dar avem și un avantaj. Fiind mai mici de statură, ar fi bine să avem un vânt din spate și ne-am descurca foarte bine. Fiind mai ușori, avem un avantaj față de adversarii noștri care sunt mai înalți, mai masivi. Nefiind o disciplină cu categorie de greutate, ca la canotaj, uneori e un pic mai dificil. Încercați să vă mențineți într-o anumită „categorie”? Liviu: Avem o greutate optimă pe care trebuie să ne-o menținem pentru a fi în echilibru. Trebuie să avem grijă să nu cădem în extreme sau să pierdem din masa musculară. Eu am 79 de kilograme, iar Liviu – 75 de kilograme.
Ce presupune alimentația unui canoist? Victor: Ne străduim să consumăm cât mai puțin carbohidrați și să mâncăm cât mai sănătos pentru că de la efort foarte mare îți vine să vomiți și poate să-ți dea și sângele pe nas. E mai bine să tragi pe stomacul gol sau mâncăm ceva ușor: cereale, ceai, orez, care se asimilează foarte rapid. În timpul zilei, dacă avem mai multe serii nu trebuie să fim balonați sau să avem alte probleme digestive. Și după ce terminați o zi de concurs? Liviu: După curse ne hidratăm mai întâi și mai stăm ceva timp liniștiți. Mai durează să-ți revii, mâncăm mai pe seară, în timpul concursului nici nu prea ne e foame. Între probe stăm întinși la umbră sau în camera de hotel, nu prea putem dormi. E starea de concurs, devii mai agitat, ești în stare de alertă non-stop. Noi spunem că suntem ca niște soldați pregătiți oricând de atac.
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER