„Parcă ne-am aruncat din avion fără parașute”** Cum explică Ana Maria Brânză eșecul de la JO

  • Publicat:
  • Actualizat:

La o masă din fața blocului tricolor a Satului Olimpic, Ana Maria Brânză soarbe dintr-o cafea puțin mai dulce ca de obicei. Nu mai poartă nicio mască de data asta, deși are chipul îndurerat și privirea resemnată. La început, pare că nu vrea să istorisească filmul groaznicului meci, de teamă să nu mai zvârcolească o durere sfâșietoare. Dar gândurile îi fug la orice minut tot spre ExCel Arena.

Ana, încă sunteți sub influența eșecului cu Coreea de Sud…
Imediat după concurs, toate am avut senzația că ne-am aruncat din avion fără parașute. Încă ne simțim zdrobite, dar trebuie să trecem la un moment dat peste acest eșec. Când vom ajunge acasă și vom da ochii cu cei care și-au pus atâtea speranțe în noi, nu știu ce se va întâmpla. Probabil va trece timp pentru a digera eșecul.

Ați ajuns totuși la o concluzie în privința cauzelor înfrângerii?
N-am putut să dorm și încă nu mă pot liniști, pentru că încă mai am pe retină faze din acel meci de groază. Nu știu când voi putea să vizionez acel meci, pentru că nici nu știu dacă mă voi recunoaște pe mine sau pe fete. Efectiv ne doream să facem totul, dar se pare că nu a ieșit, așteptam doar o întindere de braț a adversarei, dar n-am avut reacție! Reacția noastră a fost zero!

Ce n-a mers?

Ne-am dorit atât de mult să luăm medalie și n-am mai avut relaxarea noastră pe care o afișam la fiecare meci. Regretul nostru rămâne că n-am pierdut demn și că nu ne-am făcut acțiunile. Aveam tactica bine pusă la punct în cameră, dar nu ne-a ieșit și ne-am blocat și mai mult. Și a mai fost ceva. Aproape de fiecare dată în echipă nu putem prinde toate trei o formă extraordinară, ci doar două dintre noi. Se întâmplă să mai pice câte una, dar celelalte două o trag după ele pe a treia. Acum nu s-a mai putut face nimic.

Tu ce-ți reproșezi?
Nu-mi pot reproșa decât faptul că n-am fost în stare să mobilizez echipa. N-am fost în stare să mă mobilizez nici pe mine! Presiunea pusă de mine, toate lucrurile care s-au întâmplat anul ăsta, deși am vrut să le neg față de mine, m-au marcat și și-au pus amprenta mai mult decât aș fi vrut eu să cred. Ipoteza conform căreia ei au venit în cantonament la noi și astfel ne‑au furat tactica nu stă în picioare. Asiaticele au venit în ianuarie, iar noi ne aflam într-o altă fază a pregătirii – una axată pe partea fizică. Apoi le-am bătut în etapa de Cupă Mondială de la Doha. Acolo cum de n-au putut să aplice tactica furată de la noi?

Citiți în ediția de mâine a doua parte a interviului cu vicecampioana olimpică din 2008

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen