Mamă, ce emoții!

Alina Dumitru, vicecampioană olimpică la Londra, a avut parte de o galerie de suflet în drumul spre finala olimpică: părinții ei, Mariana și Ion. Dacă mama Alinei nu a putut să se uite la meci și a făcut permanent naveta între sala de concurs și holurile Arenei, tatăl a fost cel mai înfocat susținător. Cei doi, veniți la Londra cu ajutorul campaniei „Mulțumesc, mamă!” a celor de la Procter & Gamble, au fost bulversați de surpriza pe care le-a oferit‑o Alina: și-a invitat și frații la Jocurile Olimpice.

Drum în tăcere până la sală

„Nu cred că am puterea să mă uit la meciuri”, spune Mariana Dumitru în loc de bună-dimineața. Este tăcută și gânditoare, iar drumul până la sala de concurs îl parcurgem în tăcere. Nici soțul nu este mai vorbăreț, pe fața lui se citesc emoțiile, însă mărturisește că are încredere în fata lui și stă liniștit. Odată cu intrarea în sala de concurs, mama Alinei nu are stare. Românca are liber în primul tur, sunt întâi meciurile de băieți și abia apoi urmează și stelista să intre pe tatami.

„Ies un pic pe afară, nu mă simt prea bine, nu pot să stau aici”, ne strigă deja de pe scări. Are ochii în lacrimi, vocea tremurată și mâinile și le frământă într-o stare de agitație continuă. „Așa e ea, nu se poate uita. Îi trasmite Alinei toate emoțiile și atunci mai bine stă departe”, ne explică Ion Dumitru. El urmărește meciurile în picioare, atent la ambele saltele pe care se luptă. Tresare. Pe culoarul de intrare se vede cocul Alinei. „Urmează ea, gata, să vezi acum”, ne atenționează, după care strigă de câteva ori „Hai România!”, „Hai Alina!”. Tatălui i se alătură încă două grupuri de români și toată lumea strigă la unison, „Alina, Alina!”.

Supriza din Canada

Prima victorie și, după câteva secunde, apare surâzătoare și doamna: „Uff, greu a fost. M-am uitat un pic, însă când am văzut că a lovit-o și jos, am ieșit repede din sală”. Se liniștește câteva minute, după care, o dată cu apropierea meciului secund, dispare iarăși. Reapare lângă culoarul de intrare în momentul în care Alina intră în sală. Își aruncă o privire și fiecare își urmează calea: fiica pe tatami, iar mama în afara sălii. Victorie și acum. Ion Dumitru a rămas fără voce de la atâtea încurajări, în timp ce soția e surăzâtoare. „Să îl sunăm și pe Laur (n.r. – băiatul din România) să îi spunem că a fost bine până aici”, își îndeamnă soțul. Nu-și termină bine cuvintele că ambii băieți îi apar în față. „Surpriză! Am venit și noi de ieri, voiam să vă luăm prin suprindere, să reunim aici familia”, spune Gabi, cel care locuiește în Canada.

Toți pentru Alina

Doamna Dumitru este intrigată de această apariție bruscă și nu-i vine să creadă, în timp ce soțul își strânge copiii în brațe și lăcrimează. Pentru ultimele două meciuri se face galerie la unison. Cei trei bărbați ai familiei, susținuți de suporteri, o poartă parcă pe Alina până în finală. Doamna a fugit iarăși din sală și promite că va încerca să stea la lupta pentru aur. Pleacă totuși când sunt anunțate numele finalistelor, însă din când în când mai strecoară câte o privire prin grilajul de la scară. „Ah, a penalizat-o acolo”, strigă tatăl. Minute lungi de emoții, în care cei trei membri ai familiei și-au sincronizat parcă și respirațiile.
„E argint!”, se prăbușește domnul Dumitru. Se iau în brațe ca o familie și o aplaudă pe Alina. Mama acesteia este și ea jos, cu ochii în lacrimi. Ridică mâinile a victorie și începe să plângă. Primul concurs ca suporter în tribună a trecut. Primul și probabil ultimul…