Dragoste de mamă la JO!** Patru sportivi vor avea la Londra o susținere specială

Dragoste de mamă la JO!** Patru sportivi vor avea la Londra o susținere specială
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jocurile Olimpice de la Londra au intrat în linie dreaptă. Doar patru zile până la deschiderea oficială a competiției și emoțiile se adună ca înaintea unui adevărat start olimpic. Patru dintre sportivii care vor încerca să urce România pe podiumul de la Londra trebuie să facă față nu doar emoțiilor concursului, ci și acelora de a avea în tribune pe cineva drag, persoana care le-a ghidat pașii și i-a însoțit, din umbră, în drumul spre performanță. Alina Dumitru (judo), Ana Maria Brânză (scrimă), Cristina Bujin (atletism) și Horia Tecău (tenis) vor fi susținuți de către mamele lor, incluse în programul „Mulțumesc, mamă!” a celor de la Procter&Gamble. Dacă pentru unii, prezența persoanei de suflet va fi un lucru obișnuit, pentru alții aceasta reprezintă o premieră.

Dumitru, dublu pe tatami

Alina și Mariana Dumitru seamănă ca două picături de apă. Mignone, cu aceeași mimică, un zâmbet copiat parcă la indigo și un păr lung, blond închis ce aproape trece de mijloc. Comunică din priviri, își anticipează una alteia cuvintele și se îmbrățisează cu drag, ascunzându-și cu greu emoțiile revederii. Alina e în cantonament la Cluj, cu gândul deja la Londra, unde vrea să își apere titlul olimpic, iar doamna Mariana e în București, cu gândul la fiica sa și la primul mare concurs la care o va încuraja în afara țării. A mai făcut asta o singură dată, în 2004, la Europenele de la București, însă nu a avut puterea să privească, motiv pentru care Alina se amuză neîncetat. „Nici la Londra nu știu dacă se va uita, pentru că nu se putea uita nici măcar acasă, își făcea de lucru în bucătărie sau ieșea cu cățelușa afară, darmite acolo… Probabil va sta afară, o să așteapte răspunsul de la tata, să vadă dacă am câștigat, și apoi intră în sală, se bucură, apoi iese și tot așa”, explică Alina. Prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc speră ca prezența mamei să îi dea o motivație și mai mare: „Eu sper să nu am emoții mai mari știind-o pe mama în tribună, sper să mă gândesc la ceea ce am de făcut și să recuceresc din nou titlul olimpic sau, dacă nu, o medalie. Gândul că mama va fi acolo mă va ajuta enorm”.

Brânză: „Mama e omul care te sprijină”

Maria Brânză este mama vicecampioanei olimpice Ana Maria Brânză. Singurul concurs la care și-a încurajat fiica a fost la Naționale, în 1998, anul în care Ana pleca la Craiova, la lotul național. De atunci urmărește concursurile la televizor și pe internet, vorbește permanent cu Ana, o încurajează și o susține în toate hotărârile pe care le ia și își dorește tot ce e mai bun pentru ea. „Am încredere în deciziile ei și încerc să îi arăt asta tot timpul. Sunt mândră de ce a realizat, de cum a luptat pentru a-și împlini visul. Ce își poate dori mai mult o mamă când își vede copilul fericit?”, spune doamna Brânză. O tipă cerebrală, Ana mărturisește că va avea totuși emoții la gândul că mama sa o va urmări în competiția olimpică: „Va fi o emoție în plus știind-o pe mama în tribune, însă ea e acolo tot timpul. Chiar dacă nu e fizic lângă mine. Mama este persoana aceea care te ajută să mergi mai departe. Indiferent dacă ai făcut bine sau rău, ea este omul care te sprijină”.

Bujin, triplusalt cu emoțiile

Cristina Bujin face parte din categoria sportivilor care îi au pe părinți în tribună aproape la toate concursurile. O legătură puternică, din care specialista la triplusalt își trage puterea de a face noi performanțe. Prezența lor în tribuna Stadionului Olimpic va fi o motivație în plus pentru Cristina, care vizează întâi calificarea în finală, după care totul devine posibil. „Cele mai mari emoții le vom avea în calificări, știm că este foarte greu, dar avem încredere în ea. Va fi prima participare olimpică a Cristinei, iar faptul că vom fi acolo să o susținem înseamnă enorm pentru noi”, spune Cornelia Bujin.
Cristina va lupta întâi cu emoțiile și apoi cu adversarele. „Va fi un concurs și mai emoționant pentru mine, pentru că părinții sunt cel mai important lucru din viața oricărui sportiv. Ei tot timpul sunt prezenți la concursurile mele în România, nu cred că voi simți o presiune suplimentară cu ei în tribună”, punctează atleta de la CS Farul.

Tecău și familia fac pressing la fileu

Portdrapelul României la Jocurile Olimpice, Horia Tecău, va fi susținut pe iarba verde de la All England Club de către mama lui, Dorinela Tecău. Triplu finalist la Wimbledon și câștigător în acest an la Melbourne, la dublu mixt, constănțeanul a înregistrat cele mai importante rezultate din tenisul masculin românesc din ultimii ani. Multe dintre aceste rezultate le-a obținut cu părinții și fratele lui în tribună, de aceea prezența lor la Londra nu este o noutate. „Va fi emoționant să o am pe mama în tribună, ea m-a susținut încă de la începutul carierei mele și îmi va da putere și încredere în mine. Sper să evoluez bine, să se simtă și ea bine la Londra și să fie o competiție plăcută pentru toată lumea. M-am obișnuit să fie alături de mine la meciurile importante, emoții vor fi, pentru că este prima olimpiadă și pentru mine, și pentru ea, dar sper să le depășim și chiar să mă ajute să joc mai bine”, spune constănțeanul.

Emoționanta poveste a globetrotterilor

Familiile Dumitru, Brânză și Tecău vor ajunge la Londra cu avionul, după o călătorie de aproape trei ore. în schimb, familia Bujin a optat pentru un mijloc de transport mai inedit: trenul. „De când s-a stins Claudiu (foto mic, n.r. – fiul lor mai mare care a decedat la doar 24 de ani din cauza unei boli incurabile), soțul meu a rămas cu sechele în privința zborului cu avionul în urma numeroaselor drumuri făcute cu băiatul la clinicile din Germania. Le-am spus celor de la Procter & Gamble de problema noastră de a zbura și au fost de acord să ne ajute să mergem cu trenul”, povestește Cornelia Bujin. Regretatul Claudiu a fost campion național la lungime în anii 2000 și s-a stins la doar 24 de ani.

Călătoria va dura în jur de 48 de ore și vor face două escale până la destinația finală, la Viena și Bruxelles. „Mi-am luat un ghid de conversație, ca să îmi mai îmbunătățesc nivelul limbii engleze, o carte cu principalele obiective la Londra, ceva de citit, vom asculta și muzică, am organizat totul”, explică mama Cristinei.

Mai mult, Cornelia și Nicu se vor transforma în adevărați ambasadori ai sportului în cele două orașe în care vor face escală. „Sperăm să vizităm și Viena, și Bruxellesul, unde vom purta niște tricouri speciale cu cercurile olimpice, pe care va scrie România, iar reacțiile sper să fie unele pozitive. Oricum, toate gândurile noastre se îndreaptă spre Londra”, conchide Cornelia Bujin.

Patru sportivi și patru familii care se vor reîntregi la Londra. O ultimă îmbrățisare înainte de plecarea spre Jocurile Olimpice și o promisiune: „sub ochii mamei să mă autodepășesc”.

Înseamnă foarte mult să o am pe mama lângă mine, pentru că, probabil, va fi ultima mea competiție. va fi Olimpiada, și cu atât bucuria e mai mare
Alina Dumitru, campioană olimpică judo

Mă dor mai mult pe mine loviturile pe care le primește decât pe ea. Ea simte că-i sunt alături, chiar dacă nu stau în tribună
Mariana Dumitru, mama Alinei

Regretatul Claudiu Bujin a fost campion național la lungime în 2006 și 2007. El s-a stins la doar 24 de ani

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani