„Colegele mele au vrut să se lase!”** Brânză dezvăluie că Gherman și Măroiu intenționau să se retragă în cazul unei medalii! Eșecul le-a întors din drum

Ana Maria Brânză s-a erijat prin atitudine într-un soi de lider al echipei feminine de spadă. Tot ea a fost cea care a vorbit, pentru prima oară de la durerosul eșec de sâmbătă, în numele grupului și a explicat motivele care au dus la înfrângerea din fața Coreei de Sud. ProSport a publicat ieri prima parte a interviului, iar astăzi vă oferă continuarea discuției cu vicecampioana olimpică de la Beijing.

Ana, până la urmă, cine-i vinovat de ratarea medaliei?
Singurele vinovate suntem noi, pentru că n-am putut gestiona această situație. Dar să știți că nu ne-am crezut niciodată cu medaliile puse pe gât. Noi nici nu știam că suntem favorite la pariuri, ne mai explicau prietenii, dar știam, în schimb, că echipa Coreeei de Sud are o șansă mai mare decât cea scrisă pe foaie. Și frustarea lui Shin de la individual, faptul că ea chiar a fost furată a înrâit și mai mult întreaga echipă a lor. Nu vreau să dau vina pe ghinion, nu fac asta niciodată, a fost vorba doar de psihicul nostru… Am avut un psiholog la lot, am lucrat cu o doamnă, dar nu acum, în ultimul an. Noi am ales asta! Antrenorii au fost și părinți, și frați, și psihologi, iar în perioada junioratului erau și medici. Ne cunoaștem foarte bine între noi și știm să ne scoatem una pe cealaltă. Căderea a fost aici. Cine a spus că e greu să ajungi sus, dar e și mai greu să te menții a avut perfectă dreptate.

Și…
La un moment dat știam că n-o să putem rămâne acolo veșnic, dar Olimpiada e cel mai prost moment pe care ni l-am ales să cădem de sus. Alt regret e că SUA a ajuns în vârf. E o performață de nedescris, nu-mi imaginez nici acum cum au putut să învingă Italia, apoi, pentru locul trei, să treacă de Rusia, Ne-am întâlnit cu rusoaicele prin satul olimpic și erau mult mai umflate de plâns decât noi. Nu le venea să creadă! Echipa Americii de sâmbătă mi-a adus aminte de echipa noastră de la Paris, de acum doi ani.

E mai bine să nu fii favorit în concursurile de scrimă?
Dacă la alte sporturi valorile sunt foarte bine definite, la noi globalizarea asta se vede clar, iar Olimpiada e singura competiție la care niciodată favoriții nu câștigă. Ni s-a reproșat și faptul că am vorbit atât de mult înainte de JO și că am fost foarte mediatizate. Faptul că eu am ieșit să vorbesc la toate televiziunile și în toate ziarele… nu-mi pot asuma eu asta, pentru că asta mi-aduce aminte de o secvență petrecută la întoarcerea de la Mondialul din Paris.

„Nu o să mai facem atâtea promisiuni”

Ce s-a întâmplat?
La Salonul prezidențial, părinții erau pe de o parte, iar ziariștii pe cealaltă. Eu am vrut să-mi îmbrățișez părinții, dar am fost îndemnată să mă duc mai întâi să vorbesc cu presa. Nu spun de cine. Și noi ne-am gândit că procedând așa, vom face un bine scrimei, asta ne interesa pe noi. Copiii de la scrimă pot să aibă modele și mă bucur că băieții le pot da în continuare acest exemplu. Am primit mesaje de la copii, ne scriau că noi suntem în continuare campioanele lor.

După ce ați clacat aici, de unde vă veți găsi puterea să o luați de la capăt cu concursurile de un nivel inferior Jocurilor Olimpice?
Simt că nu ne-am făcut datoria față de România. Am primit totul, dar n-am dat nimic înapoi. Cu siguranță ne vom lua revanșa, noi am fost cele care am facut să se audă de spada feminină a României și nu putem lăsa oamenii să rămână cu imaginea asta: înecate în amărăciune și cu ochii în pământ. Va conta orice concurs și Cupa României din octombrie. Suntem atât de rănite și vom dori să demonstrăm că aici n-a fost decât un moment în care am fost blocate și o să fim mult mai rele. Probabil că acel blocaj a fost din cauza supramotivației.

Ce traiectorie anticipezi că va lua cariera voastră?
Cred că avem nevoie de o pauză, am dat mai mult decât am avut în ultimul an, ne-am sacrificat familiile. Nu neapărat eu, cât colegele mele, dar, dacă e să luăm și partea plină a paharului, ele sunt conștiente și motivate acum… pentru că voiau să se retragă în cazul unui succes. Aveau acest gând, dar acum vor să meargă mai departe. Acum știu ce înseamnă o Olimpiadă și poate că vom zâmbi noi data viitoare. N-o să mai facem atâtea promisiuni, în schimb.

Domnul Podeanu mi-a fost și părinte, și confident, m-a crescut de la 13 ani. Tot ce am făcut i se datorează. Voiam să ne despărțim cu zâmbetul pe buze, nu cu ochii în pământ
Ana BRÂNZĂ‚