Bolt, omul-rachetă

Bolt, omul-rachetă
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Această medalie de aur mă aduce la un singur pas de statutul de legendă”. O declarație surprinzător de modestă din partea lui Usain Bolt (25 de ani), venită după victoria clară din finala de 100 de metri, care i-a adus al patrulea titlu olimpic din carieră și al doilea consecutiv la „sută”. Contrar spuselor sale, jamaicanul este deja o legendă. Nu numai în țara sa, acolo unde suporterii săi îl divinizează, ci și în întreaga lume, unde presa îl elogiază și îl numește „cel mai bun sprinter din toate timpurile”. Însă Bolt, celebru pentru declarațiile bombastice și pentru mișcările exagerate pe care le realizează înainatea curselor, nu a părut deloc mișcat de insistența jurnaliștilor: „Legendă este Phelps, el a bătut aproape tot timp de zece ani. Are 22 de medalii câștigate!”.

Deși succesul său a fost impresionant, atât în semifinalele competiției, cât și în finală, puțini știu că „Fulgerul” jamaican a avut mari probleme în acest sezon. După o cursă dezamăgitoare la Ostrava, în luna mai, câștigată cu 10.04s, Bolt a luat o pauză și a mers în Germania, la un celebru doctor, pentru a-și trata problemele lombare de care a suferit în 2012. Învins de Yohan Blake în trialurile jamaicane, Bolt părea că nu va fi la potențial maxim la Londra. „Foarte multă lume s-a îndoit că voi câștiga. Însă am arătat că sunt cel mai bun”, a spus Bolt. Acesta a dedicat victoria tuturor jamaicanilor, care au sărbătorit ieri a 50-a zi națională din istoria țării.

Mic dejunul campionului

Postul englez BBC a aflat meniul pe care Bolt l-a avut înainte în dimineața zilei în care a reușit să devină din nou campion olimpic în proba de 100 de metri. Conform britanicilor, Bolt a servit un mic-dejun care a conținut banane, hashbrowns (cartofi prăjiți în aluat), fructe și un sandwich preparat de un popular lanț de fast-fooduri, care a conținut carne de pui învelită într-o tortilla.

6,13 secunde este timpul în care un ghepard (cel mai rapid animal de pe planetă) parcurge 100 de metri. O Dacia Logan parcurge distanța în 9,34 secunde

Adrian Costeiu / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…