Tarca: „Rulmentul poate lua Cupa!”
Mergeţi din victorie în victorie. Care este secretul ultimelor rezultate?
Am învăţat din greşeli. De când am venit la Braşov am avut momente bune, dar şi eşecuri care m-au durut. Anul acesta sunt convinsă că avem o echipă care într-adevăr poate să emită pretenţii, bineînţeles, păstrându-ne echilibrul. Am ajuns până aici, dar suntem abia la jumătatea drumului. Fără nicio reţinere, spun că este ambientul ideal pentru a obţine rezultate foarte bune.
Aţi bătut Oltchim, Debrecen, iar acum Krim. Mai poate fi invocată doar întâmplarea?
Rămâne la latitudinea fiecăruia să spună ce vrea. Doar în momentul în care vom reuşi să ne îndeplinim obiectivele, probabil că nu va mai avea nimeni ce să spună. Dar până acolo mai este drum lung. Chiar şi “dubla” cu Krim încă se mai joacă. Aşa cum au spus-o gazdele la banchet, vor veni la Braşov să câştige.
Are puterea Rulmentul să câştige Cupa Cupelor?
Dacă echipa e sănătoasă, fetele îşi vor păstra linia, în sensul dorinţei, seriozităţii în pregătire, eu zic că avem puterea să câştigăm trofeul. Trebuie să drămuim foarte bine ultimele două luni, când se va juca din trei în trei zile.
Bodnieva a spus că Rulmentul are faţă de Liga Campionilor. Îi împărtăşiţi părerea?
E uşor să faci afirmaţii din afară, dar mă bucur că suntem apreciaţi. Trebuie însă să şi demonstrăm acest lucru.
Rulmentul Brasov a inregistrat in Slovenia a 19-a partida consecutiva fara infrangere.

Mariana Târcă evită să-şi laude echipa, important pentru ea fiind ca Rulmentul să-şi atingă obiectivele



















bravo tirca
bravo fetelor
BRAVO!!!!!! !!!!!!!!!!