Start pentru CM din Brazilia!** INTERVIU cu Oana Chirilă, „rotița” echipei României

Redactor:
Marius Hutu
Start pentru CM din Brazilia!** INTERVIU cu Oana Chirilă,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oana Chirilă spune pentru ProSport că ar fi cea mai mândră jucătoare dacă la sfârșitul Campionatului Mondial poate să spună că a ajutat și ea la obținerea unei medalii

Oana Chirilă este una dintre cele cinci jucătoare ale României care a participat la ambele performanțe răsunătoare ale handbalului feminin din ultimul deceniu, argintul mondial de la St. Petersburg (2005) și bronzul european de la Herning (2010). Văzută în acest moment ca jucătoare de bază în „7”‑le de start al României, interul dreapta așteaptă cu mult interes debutul Mondialului din Brazilia.

Oana, care sunt primele impresii după aproape o săptămână de ședere în Brazilia?
Drumul a fost foarte obositor, așa că nu prea am avut timp să ieșim, să vizităm Sao Paulo. Încet, încet intrăm în atmosfera de competiție, au ajuns și celelalte echipe și suntem nerăbdătoare să vină ziua de sâmbătă. Condițiile sunt bune, nu ne putem plânge.

Ți-a atras ceva atenția în mod deosebit?
Ce mi-a atras atenția aici este contrastul între clădiri. Unele sunt foarte vechi și sărăcăcioase, iar în imediata apropiere vezi blocuri noi și foarte frumoase.

Cum se prezintă sala de joc?
Încă nu ne-am antrenat în sala în care o să jucăm, dar din câte am auzit are o capacitate destul de mare, așa că speram că vom avea mulți spectatori și chiar susținători.

„Va trebui să transpirăm mult pentru victorii”
Care este sentimentul pe care îl simți înaintea unui Campionat Mondial?
Pot să spun că pentru mine este o mândrie să ajungi să-ți reprezinți țara la o competiție așa de importantă. Din atâtea handbaliste câte are România, doar 18 au acest privilegiu.

Ce îți propui tu personal pentru acest Mondial?
Tot ce fac vreau să fie în beneficiul echipei. Aș fi cea mai mândră să spun la sfârșit că și eu am ajutat echipa să câștige o medalie. Ar fi situația ideală.

Cum ți se par Franța și Brazilia în acest moment?
Sunt două echipe foarte agresive în apărare, rapide pe contraatac, nu cedează până în minutul 60. Deci vom avea niște meciuri foarte grele și va trebui să transpirăm mult dacă vrem victorii.

În ce ar trebui să creadă suporterii?
În forța noastră ca și grup, să creadă în dorința noastră de a ajunge cât mai sus.

5 handbaliste din actualul lot al României au câte două medalii la națională, argint la CM 2005 și bronz la CE 2010. Acestea sunt Oana Chirilă, Aurelia Brădeanu, Cristina Vărzaru, Valentina Ardean și Mihaela Tivadar

Programul României
mâine, ora 19:00, România – Tunisia
5.12, ora 19:00, România – Cuba
6.12, ora 21:15, România – Japonia
8.12, ora 23:45, România – Brazilia
9.12, ora 21:15, România – Franța
Campionatul Mondial de handbal feminin este transmis în România de Dolce Sport

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri