Stângă a demisionat, intră în joc Voica!** „Nu o să-i fixăm obiective imposibile”

Redactor:
Marius Hutu
Stângă a demisionat, intră în joc Voica!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasile Stângă și-a prezentat ieri, în cadrul Comisiei Tehnice, demisia de onoare de la naționala masculină de handbal după ratarea calificării în barajul pentru Mondiale. Antrenorii din România au decis ca Eliodor Voica (38 ani), actualul tehncian al Științei Bacău, să-i fie succesor pentru următorii patru ani. Validarea va fi efectuată la prima ședință a Consiuliului de Administrație.

Fostul inter stânga al echipei naționale a primit cele mai multe voturi la desemnarea noului selecționer, pe lista propunerilor figurând alți trei candidați, Constantin Ștefan, Vlad Caba și Leonard Bibirig. „Propunerea mă onorează, dar mă și obligă. Handbalul masculin nu este într-o poziție favorabilă la nivel de echipe naționale, dar avem obligația pentru a reveni în elită având în vedere istoria. Totul se face însă cu răbdare, avem mult de lucru pentru a construi o echipă competitivă”, ne-a declarat Eliodor Voica.

Buligan, posibil secund
Ca prim obiectiv, selecționerul și-a propus să rezolve problema inapetenței jucătorilor de a veni la națională. „În primul rând, handbaliștii trebuie să-și dorească să vină la lot, prima reprezentativă să nu mai fie încă o acțiune care trebuie bifată”, a punctat Voica. El va avea un mandat pe un ciclu olimpic, de patru ani, în aceste zile urmând să-și definitiveze și echipa cu care va colabora. Alexandru Buligan, campion mondial cu Spania, are șanse reale de a fi numit antrenor secund. „Nu o să-i fixăm obiective imposibile, însă va trebui să formeze o echipă cu care să se califice la turneele finale”, ne-a declarat Cristian Gațu.


867 de goluri a marcat Eliodor Voica pentru națională, fiind pe locul patru într-un clasament all-time

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…