S-a terminat derby-ul Steaua – Dinamo la handbal: „câinii” au câștigat la trei goluri! GALERIE FOTO | Fanii celor două echipe au provocat haos în Sala Polivalentă

S-a terminat derby-ul Steaua - Dinamo la handbal:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Dinamo a învins Steaua, scor 22-19 (11-9), în ultima etapă a turului Ligii Zimbrilor și s-a apropiat, astfel, la un punct de lider.

Jucat într-o atmosferă superbă creată de cele două galerii, meciul din Sala Polivalentă a fost echilibrat în prima parte, dinamoviștii reușind, apoi, să se desprindă treptat, în principal grație lui Ionuț Irimuș. Portarul „câinilor” a terminat meciul cu 11 intervenții și a scăpat neînvins la șase dintre cele șapte aruncări de la 7 metri ale adversarilor, primul gol al roș-albaștrilor din lovitură de pedeapsă venind abia în minutul 55.

În urma acestui rezultat, Dinamo strânge 29 de puncte și ajunge la un punct în spatele liderului Dobrogea Sud, care a pierdut în această etapă, 24-28 cu CSM București. De cealaltă parte, Steaua rămâne pe locul al șaptelea, cu 18 puncte.


Marele Derby al sportului românesc se joacă, miercuri, la handbal. De la ora 17:45, în Sala Polivalentă, Steaua și Dinamo se înfruntă în primul derby din ultimii 10 ani în care Jandarmeria a permis accesul ambelor galerii.

Iar decizia autorităților nu pare cea mai inspirată. Cu 400 de dinamoviști și peste 1.000 de suporteri ai Stelei, atmosfera a devenit tensionată cu puțin timp înaintea meciului. Cu 10 minute înaintea primului fluier al arbitrului, câteva zeci de suporteri au provocat un scandal în Sala Polivalentă, grupuri din cele două galerii încercând să ajungă unul la celălalt pentru a continua luptele începute pe stadioanele de fotbal.

Confruntarea dintre cele două părți a escaladat rapid, iar jandarmii au fost nevoiți să intervină cu gaze lacrimogene pentru a despărți cele două tabere, în ciuda faptului că în zona sălii se aflau și copii sau oameni în vârstă. Până la urmă, lucrurile s-au calmat, iar meciul a putut începe într-o atmosferă relativ liniștită.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…