România se află în urna a doua a tragerii la sorți pentru Campionatul European. Patru naționale sunt deja fixe în cele patru grupe. Cum ar putea arăta o grupă accesibilă pentru tricolore, dar și o grupă de evitat

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

La nici 24 de ore după ce s-au încheiat calificările pentru Campionatul European de handbal feminin, forul de decizie – EHF – a anunțat urnele valorice pentru tragerea la sorți din 12 iunie (ora 13:00), care va avea loc la Paris. România, câștigătoare a Grupei 4, a fost distribuită în urna a 2-a, alături de Spania, Serbia și Muntenegru.

Cele patru urne valorice:

  • Urna 1: Norvegia, Ungaria, Franța, Danemarca
  • Urna 2: România, Spania, Serbia, Muntenegru
  • Urna 3: Olanda, Germania, Rusia, Suedia
  • Urna 4: Cehia, Polonia, Croația, Slovenia

Înaintea tragerii la sorți de la Paris se știu deja câteva lucruri stabilite înainte ca această fază a calificărilor să fie încheiată. Franța va juca în Grupa B și va disputa meciurile în primă fază la Nancy. Dacă se va califica, Franța va continua competiția în Grupa principală de la Nantes, unde se va împerechea cu grupa Danemarcei! Selecționata nordică va porni în Grupa A, tot la Nantes.

Olanda, vicecampioana europeană, știe încă de acum că va evolua în Grupa C, la Montbéliard, chiar dacă face parte din urna a treia valorică. În fine, Norvegia va fi repartizată în Grupa D și va juca la Brest. Grupele Olandei și Norvegiei vor forma grupa principală 2, iar jocurile se vor desfășura la Nancy. Semifinalele și finalele se vor desfășura la Paris.

După această „distribuire” a primelor patru echipe clasate la Euro 2016, corelată cu faptul că Ungaria a învins Olanda în grupa de calificare, știm sigur că cele două naționale vor fi adversare și la turneul final din Franța. Olanda nu poate întâlni Norvegia, Franța și Danemarca.

În aceste condiții, o gtrupă accesibilă pentru România ar fi cea de la Nantes, cu Danemarca, Germania și Croația. Un grupă de evitat ar fi cu Norvegia și Rusia.

Turneul final va debuta în 29 noiemrie, cu meciul naționalei țării gazde. Marea finală este programată în 16 decembrie.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a văzut părinții
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…