Prima reacție a Crinei Pintea după ce transferul ei la CSM București a devenit oficial și perioada pe care se va întinde contractul

Redactor:
Marius Hutu
Prima reacție a Crinei Pintea după ce transferul ei la CSM București a devenit oficial și perioada pe care se va întinde contractul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Crina Pintea (28 ani) este unul din marile transferuri efectuate de CSM București pentru sezonul următor, chiar dacă acesta și-a pierdut puțin din importanță prin faptul că a fost anunțat la grămadă cu toate celelalte șapte achiziții. Este și cazul altor fete precum Carmen Marin, Linnea Torstensson, de fapt al tuturor celor care vor veni din vară la campioana României sau care și-au prelungit contractele, dar asta ține exclusiv de strategia clubului.

Transferul celui mai bun pivot la Campionatul European din 2018 este vehiculat de o bună perioadă de timp, ProSport l-a anunțat – neoficial – încă de la începutul lunii februarie, când cele două părți au și ajuns la un numitor comun.

Odată ce a devenit oficial, Crina Pintea a avut și prima reacție pe această temă: „Sunt foarte încântată să vă anunț că am semntat un contract pe o perioadă de 2 ani cu CSM București, sunt fericită că după 4 ani mă întorc în țară, îmi doresc din suflet să fim sănătoase și împreună să ne îndeplinim toate obiectivele. Pînă atunci, eu voi da până și ultima picătură de energie pentru echipa mea, Gyor. Va mulțumesc din suflet pentru susținere, vă doresc sănătate și să auzim numai de bine”.

Crina Pintea își dorește să câștige în premieră cel mai important trofeu la nivel de cluburi, Liga Campionilor, și are o șansă foarte bună în acest sezon, având în vedere că Gyor este văzută în acest moment o formație imbatabilă.

Înainte de a ajunge la Gyor, Crina a mai avut două experiențe în străinătate, la Thuringer și Issy Paris. Înainte de a pleca în strănătate, pivotul naționalei a jucat la o singură echipă în România, HC Zalău.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×