Prezentarea Campionatului Mondial de handbal feminin. România a ajuns în Germania poate cu cea mai tânără poartă din istorie, dar și cu 12 fete care au jucat și la Campionatul European din 2016. Marea absență, marea dilemă, obiectivul, recordul și jucătoarele cheie ale naționalei

Redactor:
Marius Hutu
Prezentarea Campionatului Mondial de handbal feminin. România a ajuns în Germania poate cu cea mai tânără poartă din istorie, dar și cu 12 fete care au jucat și la Campionatul European din 2016. Marea absență, marea dilemă, obiectivul, recordul și jucătoarele cheie ale naționalei
  • Publicat:
  • Actualizat:

A 23-a ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin debutează vineri seara, de la ora 20:00, cu partida dintre Germania și Camerun, care va avea loc în grupa de la Leipzig. Tot interesul nostru este setat însă spre Vestul Germaniei, la Trier, acolo unde se află deja cantonată naționala României. Prima reprezentativă, condusă la al doilea Mondial consecutiv de un selecționer străin, este singura națiune din lume care a participat la toate edițiile de până acum. Ne așteaptă 17 zile de adrenalină totală, sperăm noi și cu România prezentă la Hamburg, acolo unde vor avea loc finalele.

Grupele Campionatului Mondial

  • Grupa A: Franța, România, Spania, Slovenia, Angola, Paraguay
  • Grupa B: Norvegia, Suedia, Cehia, Ungaria, Argentina, Polonia
  • Grupa C: Danemarca, Rusia, Brazilia, Muntenegru, Japonia, Tunisia
  • Grupa D: Olanda, Germania, Serbia, Coreea de Sud, China, Camerun
  • Primele patru din fiecare grupă se califică în faza optimilor de finală

România pleacă la Campionatul Mondial de pe locul 3, poziție ocupată la ediția din 2015. Acum, turneul final se află însă în prima jumătate a ciclului olimpic, iar naționala și-a schimbat între timp semnificativ rândurile. Bineînțeles, speranțele pentru un Campionat Mondial bun sunt alimentate de prezența Cristinei Neagu, care alături de Valentina Ardean și Melinda Geiger asigură legătura între trecutul primei reprezentative și viitor.

Obiectiv locurile 1-6

Campionatul Mondial din Germania nu se joacă având presiunea calificării la Jocurilor Olimpice, este abia primul din cele două programate într-un ciclu olimpic, nu se joacă nici cu presiunea publicului, care în cea mai mare parte a înțeles că naționala României este într-o reconstrucție. Într-o grupă cu două forțe mondiale, Franța și Spania, dar și cu alte adversare care nu pot fi subestimate, Angola și Slovenia, tricolorele au ca obiectiv o prezență în sferturile de finală, obiectiv stabilit de FRH.

Reconstrucția a început de la Euro 2016

Ambros Martin a început reconstrucția echipei încă de la Campionatul European din 2016, unde România a intrat în ciclul olimpic încurajator, cu o clasare pe locul 5. Din acea echipă au dispărut totuși două jucătoare exponențiale, Paula Ungureanu și Oana Manea, ambele încă în plină putere la CSM București. Iulia Curea, o altă handbalistă în mare formă, nu a fost luată în calcul pentru Mondialul din Germania. A revenit, în schimb, Valentina Ardean-Elisei, absentă de la Euro 2016.

O echipă tip a fost deja creionată

Toate cele 10 jocuri susținute de România în 2017 l-au ajutat pe Ambros Martin să-și facă o idee și să-și creioneze un tip de echipă pentru Campionatul Mondial: Dedu – Ardean, Neagu, Buceschi, Geiger (Dragut), Udriștioiu, Pintea

Gabriela Perianu, marea absență

Nici înaintea acestui Campionat Mondial, România nu a fost ferită de probleme. Gabriela Perianu și Alina Ilie s-au accidentat în preajma turneului final, astfel că ratează întrecerea din Germania. Pentru Gabriela Perianu este și a doua absență consecutivă, dar și una foarte importantă pentru echipă. Ea a fost la toate acțiunile naționalei din 2017 și era o jucătoare care putea face ambele faze ale jocului.

Poarta, medie de vârstă de 22 de ani

Pentru prima dată în ultimii ani, România merge cu o poartă a cărui medie de vârstă are numai 22 de ani! Dacă ne referim la ultimii 15 ani, naționala s-a bazat la multe turnee finale pe experiența Luminiței Huțupan-Dinu, apoi ștafeta fiind preluată de Paula Ungureanu și / sau Talida Tolnai. Paula s-a retras după Euro 2016, astfel că Denisa Dedu și Yulia Dumanska, în vârstă de 23, respectiv 21 de ani, au de dus în spate o „moștenire” destul de grea, având în vedere că poarta a fost mai mereu unul din punctele forte ale României.

Marele semn de întrebare, extrema dreaptă

Cum se va descurca Româuia pe partea dreaptă, este marea dilemă înaintea acestui Campionat Mondial. Ambros Martin și staff-ul tehnic au selectat doar două extreme dreapta de meserie în lotul de 28 plus Alina Ilie, inter dreapta care putea fi reprofilat. Jucătoarea de la Slobozia s-a accidentat, astfel că România a plecat la Campionatul Mondial cu Aneta Udriștioiu și Ana Maria Berbece, ultima în vârstă de numai 18 ani

Lotul pentru Campionatul Mondial

  • Portari: Denisa Dedu (Siofok), Yulia Dumanska (SCM Craiova
  • Extreme stânga: Valentina Ardean Elisei (SCM Craiova), Ana Maria Popa (HCM Roman)
  • Interi stânga: Cristina Florianu (SCM Craiova), Cristina Neagu (CSM București), Gabriella Szucs (Dunărea Brăila)
  • Centri: Eliza Buceschi (Corona), Cristina Laslo (Buducnost), Maria Zamfirescu (Debrecen)
  • Interi dreapta: Ana Maria Dragut (HC Zalău), Melinda Geiger (Brest)
  • Extreme dreapta: Ana Maria Berbece (U Cluj), Aneta Udriștioiu (CSM București)
  • Pivoți: Crina Pintea (Issy Paris), Cynthia Tomescu (Corona), Timeea Tătar (Corona)

23 de prezențe adună România prin participarea la Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania, fiind singura națiune care s-a calificat la toate edițiile de până acum

4 medalii a cucerit România de-a lungul timpului, una de aur în 1962, două de argint în 1973 și 2005 și una de bronz în 2015. La alte 5 turnee finale, prima reprezentativă a ajuns în semifinale, dar a terminat pe locul 4: 1971, 1975, 1993, 1999 și 2007

12 jucătoare care au participat cu naționala la Campionatul European din 2016, unde România a ocupat locul 5, au fost reținute în lotul pentru Campionatul Mondial din Germania

Jucătoarele cheie ale naționalei României

Cristina Neagu (29 ani)

Post: inter stânga; Club: CSM București

Palmares: două medalii cu naționala la senioare, bronz la Mondialul din 2015 și bronz la Campionatul European din 2010; desemnată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015, 2016; MVP-ul ultimului Campionat Mondial; inclusă în cea mai bună echipă la mai multe turnee finale

Are deja 5 prezențe la Campionatele Mondiale

Valentina Ardean-Elisei (35 ani)

Post: extremă stânga; Club: SCM Craiova

Palmares: trei medalii cu naționala de senioare, argint la Mondialul din 2005 și bronz la Mondialul din 2015, bronz la Euro 2010; cea mai bună extremă stânga la Mondialele din 2005 și 2015

Are deja 5 prezențe la Campionatele Mondiale

Crina Pintea (27 ani)

Post: pivot; Club: Issy Paris

Palmares: medaliată cu bronz la ultimul Campionat Mondial

Are deja 2 prezențe la Campionatele Mondiale

Denisa Dedu (23 ani)

Post: portar; Club: Siofok

Are deja 2 prezențe la Campionatele Mondiale

DESPRE CAMPIONATUL MONDIAL

1957 a fost anul în care s-a desfășurat prima ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin, găzduită de fosta Iugoslavia. La start au fost 9 echipe naționale, iar titlul a fost cucerit de Cehoslovacia, după 7-1 în finala cu Ungaria. A doua ediție, desfășurată 5 ani mai târziu, a avut loc în România

18 națiuni au cucerit cel puțin o medalie la cele 23 de ediții ale Campionatelor Mondiale, în această statistică palmaresul Germaniei de Vest fiind trecut în dreptul Germaniei, iar URSS figurând separat de Rusia.

9 medalii au câștigat Norvegia și Ungaria de-a lungul istoriei, fiind naționalele cel mai des prezente pe podium. Într-un clasament pe medalii, locul 1 este ocupat însă de Rusia, cu patru titluri mondiale, singura care a ajuns la această cifră. Norvegia este suingura națiune care o poate detrona după Mondialul din Germnania, având un bilanț cu 3 medalii de aur, 3 de argint și 3 de bronz.

20 de ani au trecut de la ultimul Campionat Mondial găzduit de Germania. Podiumul a fost ocupat atunci de Danemarca, Norvegia și Germania. România a ocupat doar locul 12, după ce a fost învinsă în optimi de Macedonia cu 37-33. Indira Kastratovic (Macedonia) a fost golgheterul turneului final. Sistemul de atunci se va juca și la ediția din acest an, adică la început patru grupe formate din câte 6 echipe, apoi faze eliminatorii cu optimi, sferturi, semifinale și finale. În 1997 s-a jucat pentru prima dată cu 24 de naționale la start

2005 este anul în care o țară organizatoare (Rusia) a câștigat pentru ultima dată și titlul mondial, după o finală cu România (28-23). Din echipa respectivă, Valentina Ardean-Elisei mai face parte și azi din lot.

Programul României la Campionatul Mondial de handbal feminin:

România – Paraguay     2 decembrie, ora 15:00 

România – Slovenia      3 decembrie, ora 15:00 

România – Spania         5 decembrie, ora 21:30 

România – Angola        7 decembrie, ora 19:00 

România – Franța         8 decembrie, ora 19:00 

Meciurile se văd în România la TelekomSport

Unde se joacă Campionatul Mondial

Bietigheim-Bissingen: Arenă de 4.500 de locuri; va găzdui meciuri din Grupa B

Hamburg: Arenă de 12.500 de locuri; va găzdui semifinalele și finalele

Magdeburg: Arenă de 6.200 de locuri; va găzdui meciuri din optimi, sferturi de finală și din Cupa Președintelui (turneul pentru locurile 17-24)

Oldenburg: Arenă de 5.250 de locuri; va găzdui meciuri din Grupa C

Leipzig: Arenă de 6.250 de locuri; va găzdui meciuri din Grupa D, oprimi de finală, sferturi de finală și Cupa Președintelui

Trier: Arenă de 4.100 de locuri; va găzdui meciuri din Grupa A, în cadrul căreia va evolua și România

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri