Ozel: „Sunt ca Ozil”

Redactor:
Andru Nenciu
Ozel:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai bună coordonatoare de joc a lumii, turcoaica Yeliz Özel,
a sosit ieri pe Aeroportul „Henri Coandă”, iar în cursul serii și-a
cunoscut noile colege, pe „alchimistele” de la Vâlcea. Özel s-a
consacrat la marea echipă a lui Kometal Skopje, fiind trei ani una
dintre vedetele Champions League, iar în ultimul sezon a evoluat la
Ankara.

Aerul condiționat din interiorul terminalului sosiri maschează
sauna din exterior, dar pe vicele Petre Berbecaru îl trec deja
toate transpirațiile în așteptarea nestematei, venită cu aeronava
de Istanbul. Răsucește tulburat buchetul de trandafiri destinat
noii flori din grădina Oltchimului și ne relevă aspecte
necunoscute. „De peste doi ani îi facem marcaj lui Özel, dar ea e
naționalistă. Cu greu o desprinzi de Turcia! Marele ei atu este că
marchează foarte multe goluri, având o medie de peste zece pe meci!
Antrenorul Kovacs zice că e în primele trei jucătoare ale lumii și
exact așa și e”, ne zugrăvește oficialul vâlcean portretul
centrului care face perfect și faza de apărare.

Are 30 de
ani, dar zici că are 20

La 12:05, announcerul de pe „Henri Coandă” silabisește clișeul cu
„aeronava de la… a aterizat”, iar la puțin timp o zărim pe Yeliz
printre numeroșii pasageri. „Nu ne cunoaște, dar o cunoaștem noi pe
ea”, glumește Berbecaru, mândru că Özel s-a apropiat acum la doar
două ore de Vâlcea.

Îmbrăcată sport, cu un fizic robust și tunsă băiețește, tonica
jucătoare împinge căruciorul cu bagaje 3D precum rugbiștii jugul
impasibil de la antrenamente. Are 30 de ani, un piercing în
sprânceană, doi maimuțoi agățați de rucsacul Hummel și un aer de
școlăriță. E nemăritată, n-are copii și întâmpină presa cu o
engleză OK.

Cine n-ar
vrea la Oltchim!?

„Am mai fost, mai demult, în România cu naționala. Orice jucătoare
și-ar dori să evolueze la Oltchim pentru că e un club important pe
harta handbalului european”, sună propozițiile rostite cu zâmbetul
pe buze. Bineînțeles că nu ratăm în drumul spre parcare să ne
chestionăm simptatica interlocutoare și pe teme de fotbal. Că de,
provine din țara în care sportul-rege n-are adversar pentru
coroană, iar numele său parcă îl confundăm cu al vedetei naționalei
de fotbal a Germaniei Mesut Ozil.

Vrăjitorii sunt din
Oz

„Știu la ce te referi, l-am și urmărit, e foarte tehnic! Ne
asemănam, dar pe suprafețe diferite. Și eu sunt ca Özil!”, se
prinde-n horă dezinvolta turcoaică. O declarație ca o promisiune ce
parcă te poartă cu gândul la o altă horă a bucuriei. Poate plasată
după o finală Champions League. Până atunci viitorul sună extrem de
tehnic la Vâlcea.

Noi o dorim de peste doi
ani pe Yeliz, dar abia acum ne-am îndeplinit visul. E o jucătoare
completă, cu depășiri individuale
devastatoare
, Petre Berbecaru,
vicepresedinte Oltchim


Sunt fan Beșiktaș și îl admir pe Mircea Lucescu. Păcat că nu mai e
la noi! Cel mai cunoscut român în Turcia e Hagi! Până și copiii îl
știu

Yeliz Özel, centru

Ce a
cerut turcoaica?

Oficialii Oltchimului i-au închiriat un apartament de lux cu două
camere și două plasme imense în blocul în care locuiește și Ionela
Stanca. Având la activ o experiență nefastă – pe vremea când juca
la Skopje a stat într-un apartament cu igrasie -, Yeliz l-a rugat
chiar pe antrenorul Kovacs să facă o vizită de lucru în viitoarea
locuință pentru a-i transmite detaliile prin telefon.

SALARIU CONSISTENT
Nu va fi lider în topul banilor, dar e plasată, se spune, printre
jucătoarele cel mai bine remunerate la acest capitol. La fel ca și
celorlalte straniere, clubul îi va plăti facturile de întreținere,
telefon etc.

55 de kg au cântărit bagajele cu care
Yeliz a sosit în România. „Pentru că nu mai știu când mă întorc în
Turcia”, a explicat ea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…