Naționala de junioare joacă azi cu Ungaria finala Festivalului Olimpic al Tineretului European. Tineretul a ajuns la un meci distanță de calificarea în turneul 1-8 la Euro

Redactor:
Marius Hutu
Naționala de junioare joacă azi cu Ungaria finala Festivalului Olimpic al Tineretului European. Tineretul a ajuns la un meci distanță de calificarea în turneul 1-8 la Euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalul juvenil feminin a avut vineri o zi perfectă. Naționala de tineret (U19) a obținut prima victorie la Campionatul European din Slovenia, dar și mai important a fost succesul naționalei de junioare (U17), care la prima ei competiție oficială – Festivalul Olimpic al Tineretului European din Unagria (FOTE) – s-a calificat în finala competiției.

Generația 2000-2001 a ieșit pentru prima dată „în lume” la o competiție oficială, iar rezultatele sunt mai mult decât promițătoare, chiar dacă la FOTE nu s-a ajuns pe baza unor calificări. Participă însă, probabil, cele mai bune școli de handbal din Europa la acest nivel, minus Germania, Spania, Suedia, iar parcursul a fost la superlativ, în ciuda unor tensiuni la echipă.

Junioarele au arătat însă că au calitate, au învățat „Abecedarul” handbalului și au acces până în finala mare, asigurându-și cel puțin medaliile de argint. România a debutat cu o înfrângere la Gyor, 18-19 cu Norvegia, a învins apoi Olanda, tot la limită, cu 33-32, iar după acest rezultat a prins foarte mult curaj și a învins două naționale cu pretenții la titlu la FOTE, adică Ungaria (23-20 în grupă) și Rusia (30-26 în semifinale).

În această ultimă partidă, Andreea Popa a făcut o partidă extraordinară, reușind să marcheze nu mai puțin de 9 goluri. Jocurile susținute la nivel de senioare, la Dinamo (chiar dacă a fost vorba de liga a 2-a), de câteva ori chiar din postura de titulară, au ajutat-o pe Popa să se maturizeze deja destul de mult. Ea ar fi putut evolua deja la un nivel mai sus, alături de generația 98-99, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, cu rusoaica Skorobogatchenko în urmă cu 2 ani, când a jucat două Campionate Europene (și la U 17 și la U19, ambele terminate pe podium), dar asta este o altă problemă.

  • Astfel, România U17 va juca pentru medalia de aur la FOTE tot cu Ungaria (azi, ora 16:45), care își va dori cu siguranță revanșa. Țara gazdă a câștigat toate meciurile la cel puțin 8 goluri diferență, mai puțin cel cu România din grupă. Indiferent de rezultat, naționala condusă de Steluța Luca, Ion Ivan și Marius Dănuleț a stabilit cea mai bună performanță a României la FOTE, competiție ajunsă la ediția a 3-a. Generația 98-99 a ocupat locul 5 la ediția precedentă desfășurată în Georgia.

Apropo de generația 98-99, echipa lui Ion Crăciun a spart gheața la Campionatul European din Slovenia, după ce a învins Suedia cu 26-23. Nu a fost cel mai bun joc al echipei nici de această dată, dar a avut tărie de caracter, iar pe final a obținut victoria mare în condiții foarte grele, una care ar trebui să conteze mult, măcar din punct de vedere al moralului. În minutul 57, la scorul de 24-23, România U19 a rămas în patru jucătoare de câmp, după o schimbare greșită, dar portarul Daciana Hosu a făcut adevărate minuni, apărând inclusiv o aruncare de la 7 metri. Astfel, naționala de tineret a ajuns la un meci distanță de calificarea în turneul 1-8. Ungaria a obținut deja calificarea din Grupa A, în timp ce locul 2 din grupă este disputat de România și Olanda, duminică, într-un joc care va începe la ora 16:00.  

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu…
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al FCSB-ului
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al…
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de la Poliție
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de la Poliție
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…