Dincolo de meciurile de duzină din Liga 1 de fotbal, „Moșii” aduc în decembrie, pentru România sportivă, în primul rând un turneu final de handbal feminin. În acest an este un Campionat Mondial, în Danemarca, iar toată distracția pentru români începe din 5 decembrie, cu un meci împotriva statului Puerto Rico (ora 17:00).
Din 1993, cu o singură excepție, în 2006, naționala evoluează constant la Campionatul Mondiale în anii impari și la Campionatul European în anii pari. Cu bune, cu rele, echipa României de handbal feminin reușește să trezească emoții, să creeze pasiuni și modele, să „dezghețe” suflete, să producă emulație printre suporteri.
De vreo câțiva ani buni, naționala de handbal feminin a stabilit și noi repere în istoria sportului românesc. În acest secol este singura reprezentativă din România (sporturi cu mingea), la nivel de seniori, care a reușit să urce și pe podium. Campionatul Mondial din 2005, când fetele conduse atunci de Gheorghe Tadici și Dumitru Muși au ajuns până în finala mare la St. Petersburg, nu se uită niciodată. Iar dacă astăzi sunt oameni, în special persoane mai tinere, care nu au urmărit la vremea respectivă turneul final dar totuși sunt pasionați de sport, cu siguranță că au auzit măcar câteva lucruri din isprăvile de pe meleagurile Rusiei.
Cum Luminița-Huțupan Dinu și Valentina Ardean-Elisei, una din supraviețuitoarele echipei de azi, au fost propulsate de propriile evoluții în echipa ideală a turneului final, cum Cristina Vărzaru a reușit să îngenuncheze Franța, pe atunci campioană mondială en-titre, cu ale ei sprinturi făcute în extrema dreaptă, cum Danemarca lui Pytlick, campioană olimpică en-titre, a „turbat” de furie pentru că nu a reușit să evite Rusia în semifinale după o partidă fără replică în fața României, joc în care a strălucit Steluța Luca, cum Tereza Pâslaru a făcut meciul vieții cu Ungaria, ajungând la un procentaj de 60%!
De ce aceste amintiri? Pentru că acel turneu final a avut ulterior o importanță deosebită în tot ce a urmat în handbalul feminin. Brădeanu, Ungureanu, Ardean, componente ale lotului național și la CM 2015, au continuat să joace la un nivel foarte ridicat și au avut partea lor de contribuție la menținerea României la un nivel foarte ridicat. Neagu, Vizitiu, Marin erau junioare și au aflat mai repede cam care ar fi drumul către înalta performanță. Prima chiar a prins repede din urmă marea echipă, la următorul Mondial când abia împlinise 19 ani. Tănăsie și Perianu au crescut având modele jucătoarele din 2005 și măcar pentru o clipă și-au imaginat că ar putea ajunge și ele într-o astfel de situație!
Campionatul Mondial din 2005 a ridicat sus ștacheta pentru handbalul feminin, într-un sport românesc tot mai slăbit, mai firav, mai jos în ierarhiile mondiale de la un ciclu olimpic la altul. Naționala de handbal feminin a creat așteptări, a sedus, a bucurat, a întristat, în funcție de rezultatele obținute ulterior. Cert este că timp de 10 ani, an de an în decembrie, când spui România la handbal, vorbești și despre posibilitatea câștigării unei medalii. Este adevărat, „problema” poate că a devenit uneori obsedantă, în special pentru jucătoare, care au ajuns chiar să se ferească să vorbească despre acest aspect înaintea turneelor finale, și pe fondul unor nerealizări în raport cu pretențiile suporterilor. Partea pozitivă este că putem încă vorbi de medalii! Inclusiv și la Campionatul Mondial din Danemarca, deși optimismul de altă dată parcă a mai fost temperat.
Dacă ținem cont de câteva aspecte, nimic nu pare totuși imposibil:
România nu a mai obținut un rezultat mare, o prezență într-o semifinală de turneu final, de 5 ani, de la Campionatul European desfășurat, coincidență sau nu, tot în Danemarca (meciurile României). Dar la mai toate turneele ce au urmat de atunci nu a fost departe de top. În 2012, la CE a fost la un meci distanță de calificarea în semifinale, dar a fost învinsă de Ungaria într-un joc decisiv (19-25). În 2013 a fost acel coșmar cu Polonia din optimi, jocul fiind scăpat din mână de la 26-22 în minutul 47. Pur și simplu nu a fost atunci ziua fetelor, iar dacă acel joc s-ar fi repetat cu siguranță că l-ar fi câștigat de 10 ori din tot atâtea posibilități. În 2014, la Debrecen, alt ghinion: pentru un gol primit în ultima secundă cu Danemarca (scor 29-29) sau după o înfrângere dureroasă cu Ungaria (19-20), deși 55 de minute a jucat fabulos în fața unei atmosfere ostile, România a irosit o altă șansă imensă de a fi în față. Au fost mici detalii care au contat într-un final, ceva care a lipsit de fiecare dată, ceva după care echipa s-a prăbușit.
Dar în toți acești ani, diferența dintre România și echipele care au fost pe podium nu a fost mare, cel puțin valoric, individual, aspecte care încurajează și înaintea debutului de la Frederikshaven că există șanse pentru o evidențiere ca pe „vremuri”. Cei 10 ani trecuți de la St. Petersburg înseamnă deja alte vremuri.
Când o ai în echipă pe Cristina Neagu, poate cea mai bună handbalistă din lume, ar fi și „păcat” să nu te gândești măcar pentru o clipă că nu poți ajunge sus. Dar România mai are câțiva ași la dispoziție. O echipă mai experimentată, mai stabilă emoțional, mai cumpătată. Tricolorele au trecut în toți acești ani prin multe încercări grele, iar jocuri precum cele cu Norvegia, Rusia și Spania, care le așteaptă la Frederekshaven sunt doar un alt capitol din poveștile de neuitat ale naționalei. O jucătoare precum Aurelia Brădeanu, care este artistă la angajarea pivotului, cu o viziune foarte bună a jocului, dar și om de bază în apărare. O poartă care te scoate la greu dacă e să fie acea zi magică, așa cum Paula Ungureanu a prins de atâtea ori, cu Ionica Munteanu care a progresat enorm la 36 de ani! O handbalistă care-i „clocotește” sângele atunci când intră în teren, Valentina Ardean. Prin spiritul ei de luptă și echipa capătă o agresivitate specifică marilor bătălii. Handbaliste precum Melinda Geiger, Luciana Marin, Oana Manea, Adriana Nechita, care au ajuns la o maturitate deplină și care au capacitatea de a rezolva situații dificile într-o partidă. În spatele tuturor acestor fete menționate există și valul tânăr, Gabriela Perianu, Ana Maria Tănăsie, Eliza Buceschi, care pot aduce elemente „nonconformiste”, elementele surpriză cu care ar putea fi clătinate sisteme ce par indestructibile, așa cum arată la prima vedere Norvegia, Spania și Rusia.
România nu mai pleacă cu prima șansă ca pe vremuri, dar nici la Campionatul Mondial din 2005 nu a fost într-o postură de favorită. Pe 16 decembrie 2005, naționala juca finala cu Rusia (23-28). Pe 16 decembrie 2015 se vor juca sferturile de finală din Danemarca. Cine va fi acolo, va avea și șanse mari să ajungă la Rio, la Jocurile Olimpice din 2016. Acesta este și obiectivul principal al tricolorelor. Ca și timp, drumul până în acest punct nu mai este lung, doar 11 zile! Bătăliile vor fi însă cu siguranță de „durată”. România „are cu ce”, dar reușește să rămână în picioare până atunci?
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER