Minaur – Potaissa Turda se rejoacă în Cupa României. Derby-ul „optimilor” este Dinamo București – Știința Bacău

Redactor:
Marius Hutu
Minaur - Potaissa Turda se rejoacă în Cupa României. Derby-ul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Învinsă suprinzător pe teren propriu de Potaissa Turda, în ultima etapă disputată în Liga Națională de handbal masculin (scor 34-37), Minaur Baia Mare va avea șansa revanșei mult mai devreme decât s-ar fi așteptat. Cele două formații se vor întâlni pe 27 noiembrie în primul tur al Cupei României, conform tragerii la sorți.

La sediul Federației Române de Handbal s-a stabilit tot „țintarul” pentru primul tur al competiției. Derby-ul acestei runde va fi disputat de Dinamo București și Știința Bacău. „Puteam să jucăm mai târziu sau acum. Se putea un adversar și mai bun, dar vom încerca să ne calificăm. Cupa României este un obiectiv pentru Dinamo”, ne-a declarat Daniel Georgescu, președintele echipei din Ștefan cel Mare. De partea cealaltă, managerul Ioan Ciobanu este îngrijorat, mai degrabă, de programul extrem de încărcat din perioada în care Știința va înfrunta Dinamo: „Ori că jucăm acum, ori în semifinale, tot ne-am fi întâlnit pe traseu. Avem o misiune mai dificilă din punct de vedere al programului competițional. În 22 noiembrie vom juca în Danemarca manșa tur din turul 3 al Cupei EHF (n.r. cu Holstebro), ajungem o zi mai târziu în București, unde rămânem pentru jocul cu Dinamo, apoi plecăm acasă pentru returul în cupele europene. Vom avea trei jocuri într-o săptămână și puține zile de recuperare. Vom fi mai mult timp pe drumuri, în avioane și autocare”.

Știința Bacău este finalista ultimelor trei ediții ale Cupei României, trofeul pe care l-a pierdut de fiecare dată în fața echipei HCM Consstanța. Ultimul în mod dramatic, în urma executării aruncărilor de la 7 metri. Un al meci interesant al optimilor de finală este Steaua – CSM București, echipe care s-au înfruntat, de asemenea, în ultima etapă de campionat. Câștigătoare a ieșit CSM cu 25-23.

  • Tabloul complet al optimilor Cupei României (26-27 noiembrie)
  • „U” Cluj – HC Odorhei
  • HC Argeș Pitești – HC Vaslui
  • Minaur Baia Mare – Potaissa Turda
  • Steaua – CSM București
  • Dunărea Călărași – HCM Constanța
  • Poli Timișoara – ACS Handbal Adrian Petrea
  • Dinamo – Știința Bacău
  • Energia Tg. Jiu – CSU Suceava

Modul de desfășurare al Cupei României s-a modificat în acest sezon. Astfel, competiția nu se mai desfășoară într-o săptămână, sub forma unui turneu final, așa cum a avut loc în ultimii ani. Ca și în alte țări, Cupa se va juca în sistem eliminatoriu, la date diferite, până când vor rămâne în competiție patru echipe. În optimi se va juca o singură manșă, pe terenul primei formații extrase din urne. Sferturile de finală care se vor trage, de asemenea, la sorți, se vor disputa în dublă manșă. Cele patru echipe calificate vor merge la un Final 4, identic cu cel al Ligii Campionilor sau Cupei EHF.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen