„Mi-a plăcut la nebunie Levina, dar și noi am jucat bine!** Suntem foarte fericiți pentru calificare!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltchim a reușit un rezultat de egalitate la Volgograd, în
disputa cu Dinamo, ceea ce i-a asigurat, matematic, calificarea în
semifinalele Ligii Campionilor. Cu 7 puncte după patru etape,
vâlcencele mai au un singur dubiu: vor termina pe locul 1 sau pe 2
grupa a II-a principală.

Președintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a declarat, imediat după
meci că remiza de la Dinamo Volgograd e una echitabilă, în
condițiile în care rusoiaca Levina a fost de neoprit. Oficialul
vâlcean este extrem de bucuros că echipa pe care o conduce este,
pentru al doilea an consecutiv, în careul de ași al celei mai
importante competiții inter-cluburi din lume.

A fost un joc tipic de Liga Campionilor, cu miză, în care
Dinamo a jucat la disperare, având ultima șansă de a mai spera la
semifinale. Noi am intrat pe alocuri în jocul lor, ne-au obligat să
greșim, dar am și revenit rapid, egalând la timp. Mi-a plăcut la
nebunie rusoaica Levina, dar trebuie să recunosc că și noi am jucat
bine și obținând egalul, care este un rezultat echitabil, suntem
mulțumiți și fericiți pentru calificarea în semifinale
„, a
declarat Ioan Gavrilescu.

Fără
presiune cu Hypo

Conducătorul CS Oltchim consideră că presiunea în ultimele două
meciuri din grupă nu va mai exista asupra jucătoarelor, astfel că
vor putea pregăti cât mai bine meciurile din semifinale.
Normal că dorim victoria cu Hypo Viena, de pe teren
propriu, e o revanșă mai veche, dar totodată nu mai există
presiunea, fiind deja calificați, astfel că va conta mai mult
calitatea jocului. La fel, în ultimul meci, în deplasarea de la
Viborg, avem calificarea în buzunar și putem juca fără
teamă
„, a precizat Gavrilescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…