Mădălina Zamfirescu: „Nu vă imaginați cât mă bucur că am câștigat acest meci. Fericirea este însă scurtă”. Cristina Florianu? „Își va reveni sută la sută, este o luptătoare”

Redactor:
Marius Hutu
Mădălina Zamfirescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal feminin este acum, la câteva zeci de minute de la terminarea partidei cu Spania (scor 19-17) în cadrul Grupei A a Campionatului Mondial, o stare de spirit. După atâtea momente de concentrare maximă și o luptă fantastică, aceste fete au reușit să-și manifeste pentru câteva minute și bucuria pură.

„Am trăit la maximum acest meci, mă bucur enorm că am reușit să câștigăm. Încă o dată am demonstrat că nu renunțăm. Am fost conduse cu două goluri și am reușit să trecem de acest prag. Mă bucur enorm de mult, nu vă imaginați cât mă bucur că am câștigat acest meci”, a declarat Mădălina Zamfirescu, care a intrat foarte bine în meci în partea secundă, pentru a duce greul în apărare.

Au fost doar câteva minute de bucurie pentru că „războiul” nu a ajuns încă nici la jumătate, cel puțin asta ne-am dori să credem. Fericirea este scurtă, nu avem timp să ne bucurăm, urmează un alt meci foarte greu. Nu avem decât o zi să pregătim meciul cu Angola”, a continuat Mădălina Zamfirescu.

Jucătoarea de la Debrecen a vorbit și despre punctul cheie al acestei victorii care a calificat România în optiomile de finală ale Campionatului Mondial: „Astăzi, apărarea a mers extraordinar, Yulia a mers extraordinar, nu am renunțat nicio secundă! Am luat 17 goluri, ceea ce este îmbucurător pentru noi, sper să meargă la fel lucrurile și de acum încolo”.

Accidentarea Cristinei Florianu a înghețat inimile celor prezenți la meci. „A fost o lovitură destul de urâtă, dar Cristina își va reveni sută la sută, este o luptătoare”, a precizat Mădălina Zamfirescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen