Dacă Neagu nu e, nimic nu e! România a arătat ca o echipă modestă în fața Franței, în primul meci amical din cadrul turneului Golden League

Redactor:
Marius Hutu
Dacă Neagu nu e, nimic nu e! România a arătat ca o echipă modestă în fața Franței, în primul meci amical din cadrul turneului Golden League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină de handbal a debutat cu o înfrângere severă în turneul Golden League din Franța, 18-28 în fața naționalei țării gazde. România a fost fără mai multe jucătoare de bază, în frunte cu Cristina Neagu, dar chiar și așa ar fi trebuit să arate măcar mai mult tupeu, pentru că nu avea nimic de pierdut. Dar s-a mulțumit cu puțin și a obținut și mai puțin, arătând per-total ca o națională de pluton.

Cristina Neagu lipsește pentru câteva luni, astfel că România încearcă să se descurce și fără liderul echipei naționale din ultimii ani. Prima „lecție” a fost însă foarte dificilă pentru tricolore și nu prea s-au descurcat când au fost „scoase la tablă”.

După 7-8 minute de echilibru, Franța a dominat copios această întâlnire, reușind încă de la pauză să facă o diferență de șapte goluri (15-8). Crina Pintea a părut că este singura jucătoare din tabăra naționalei care se ridică la nivelul adversarei, în rest, au fost multe așteptări și realizări destul de puține. Principala problemă a fost în jocul pozițional, unde nu numai că România nu a reușit să marcheze, dar nici măcar nu a tras de la distanță. S-au marcat două goluri de la 9 metri în primele 30 de minute, prin Perianu și Bucur. Mingea a ajuns destul de greu și pe extreme, astfel că tot jocul de atac a stat în angajarea pivotului Crina Pintea.

Franța a avut o formulă de echipă mai aproape de cea ideală, iar în prima parte a profitat în câteva rânduri de cadourile primite, aproape jumătate din goluri fiind realizate pe faza a doua și contraatac.

Lucrurile nu s-au reglat foarte mult nici în partea secundă. Poate apărarea s-a închis ceva mai bine în anumite momente, dar și Franța a lăsat-o mai moale, nu a făcut un scop în sine de a câștiga la o anumită diferență. Astfel, România a beneficiat de 2-3 contraatacuri, realizând astfel și niște goluri mai ușoare, pentru că în pozițional jocul a fost la fel de static, fără multe soluții, fără o jucătoare care să preia inițiativa și să-și pună amprenta pe joc. La final, gazdele s-au impus logic cu 28-18.

Pentru România urmează meciul cu Norvegia, programat sâmbătă, de la ora 17:30.

EVOLUȚIA SCORULUI

â–ºChiar în utimele secvențe, Franța realizează o diferență de 10 goluri, 28-18. România a arătat ca o echipă modestă în această seară

â–ºDupă alte minute de secetă, Nicoleta Dincă este prima pe contraatac și înscrie pentru 18-26.

â–º Raluca Băcăoanu scoate o eliminare de 2 minute la Kanor, apoi și o aruncare de la 7 metri, a 11-a a echipei. Laslo înscrie pentru 17-24.

â–º Claudia Constantinescu se remarcă printr-o aruncare de la distanță, 16-22. Tricolorele au avut câteva minune mai bune de joc, dar și Franța a ridicat piciorul de pe accelerație.

â–º România leagă pentru prima dată trei goluri, după o reușită marca Mădălina Zamfirescu, 15-21

â–º Franța ratează o aruncare de la 7 metri și o șansă de a crea o diferență formată din două cifre. Marchează, în schimb, Laslo, tot de la 7 metri. La câteva secunde distanță apare la finalizare și Boian, care reduce din diferență pe contraatac.

â–º O acțiune ceva mai rapidă a tricolorelor în atac se termină cu un gol marcat de Mădălina Zamfirescu, de pe linia de 6 metri, 12-20. Laura Pristaviță este eliminată 2 minute.

â–º Andreea Popa prinde curaj, marchează al treilea gol de la 7 metri. Diferența de la pauză se reface, după un ajutor și din partea gazdelor, care au deviat o minge în propria poartă, 11-18.

â–º România continuă să aibă un joc lipsit de consistență, evoluează static, comite erori, iar Franța își arată clasa, 9-18 (min. 36). Ambros Martin se vede nevoit să solicite time-out.

â–º Dumanska începe repriza cu o paradă. Crina Pintea continuă să-și facă treaba pe semicerc și obține încă o aruncare de la 7 metri, transformată de Andreea Popa, 9-15.

â–º Tricolorele intră la cabine cu un handicap de șapte goluri, 8-15, după ce Houette a marcat de la 7 metri.

â–º Jocul României devine tot mai modest, iar campioana Europei înscrie nestingherită pe contraatac prin Dembele, 7-14. Daria Bucur marchează apoi golul opt pentru prima reprezentativă, reprezentând a doua reușită a echipei de la distanță în această repriză.

â–º La scorul de 6-12, tricolorele obțin a șaptea aruncare de la 7 metri, prin Crina Pintea. Înscrie de această dată Andreea Popa.

â–º România – Glauser 2-4, la aruncările de la 7 metri până în minutul 26. Laslo irosește o nouă execuție de la 7 metri. Franța profită și se desprinde la cinci goluri, 6-11.

â–º Crina Pintea își face din nou numărul pe semicercul advers și face ca tabala să arate 6-9.

â–º După debutul plin de elan din primele minute, România nu prea contează prin aruncările de la distanță. În schimb, obține aruncări de la 7 metri destul de frecvent. Cristina Laslo reduce din diferență, 5-8.

â–º Jucăm 4 contra 6 în apărare, după ce a fost eliminată și Claudia Constantinescu. Franța greșeste însă pasa, astfel că România menține pentru moment un handicap de patru goluri.

â–º Glauser o citește și pe Crina Pintea la 7 metri și are a treia paradă în mai puțin de 18 minute la acest capitol. Mai mult, pivotul român este eliminat pentru 2 minute. Între timp, Franța s-a desprins din nou la patru lungimi: 4-8.

â–º Crina Pintea pune capăt unei perioade mai slabe a României, cu un gol marcat de la linia de 7 metri. Tricolorele au întrerupt, așadar, o serie de cinci goluri a gazdelor, multe înscrise pe faza a doua și contraatac. Scor 4-7

â–º România a ratat a doua arucare de la 7 metri, prin Mădălina Zamfirescu. Franța ia avans, scor 3-6.

â–º În absența Cristinei Neagu, Crina Pintea este liderul echipei României, cel puțin până în acest moment. Pivotul naționalei este destul de prezentă în atac, dar nu reușește să o învingă pe Glauser. Franța a preluat inițiativa, 3-5. Ambros Martin a cerut time-out.

â–º România are o circulație bună a mingii la linia de 9 metri, iar Perianu a readus echipa națională în avantaj, 3-2. Apoi, Cristina Laslo a avut șansa de a desprinde România, dar a fost ghicită de Glauser la 7 metri.

â–º Debutul partidei îi aparține franțuzoaicei Nze Minko. Prin pătrunderile ei, gazdele au preluat conducerea, 1-2.

â–º Crina Pintea domină sermicercul la prima acțiune ofensivă, obține prim-planul și reușește să deschidă scorul, 1-0.

â–º România a început partida în atac, în formula Dedu – Florică, Perianu, Zamfirescu, Laslo, Seraficeanu, Pintea.


Naționala feminină de handbal susține în Franța, în cadrul turneului Golden League, primele teste din 2019. România debutează în această seară (ora 21:30) în fața țării gazde, campioană mondială și europeană en-titre. În primul joc al zilei, Norvegia a învins categoric echipa Danemarcei, scor 31-20.

Ambros Martin are un lot cu multe noutăți, având în vedere absența unor jucătoare importante, în frunte cu Cristina Neagu.

Lotul României pentru Golden League

  • Portari: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska
  • Extreme stânga: Cristina Florica, Nicoleta Dincă
  • Interi stânga: Gabriela Perianu, Claudia Constantinescu, Anca Polocoșer
  • Centri: Cristina Laslo, Mădălina Zamfirescu, Andreea Popa, Laura Pristăviță
  • Interi dreapta: Daria Bucur, Diana Munteanu
  • Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu, Cristina Boian
  • Pivoți: Crina Pintea, Lorena Ostase, Raluca Băcăoanu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×