Chinuite și la Podgorica!** Buducnost – Oltchim Râmnicu Vâlcea 31-25

Redactor:
Adina Oșan
Redactor:
Marius Hutu
Chinuite și la Podgorica!** Buducnost - Oltchim Râmnicu Vâlcea 31-25
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă duminică, în deplasare, de formația muntenegreană Buducnost Podgorica, scor 31-25 (17-15), în ultimul meci din grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor.

Portarul de la Buducnost, Clara Woltering le-a făcut „zile fripte” vâlcencelor în primele minute ale partidei, având șase intervenții consecutive, în timp ce echipa sa a marcat de trei ori (min. 6). La fel ca în tur, Woltering le-a dat moral coechipierelor, care au jucat cu dezinvoltură, având și ascendentul rezultatului din tur, de pe terenul Oltchimului (34-24). Băbeanu a spart gheața, de la 7 metri, 3-1 (min. 7), iar după alte două minute, scorul era egal, 3-3, replica venind rapid din partea campioanei României. Fără presiunea calificării în semifinale, obținută de ambele echipe înaintea ultimei etape, meciul a continuat și cu accent pe spectacol, 8-8 (min. 18), Bulatovici și Managarova fiind principalele protagoniste. Ardean Elisei a adus Oltchim pentru prima dată în avantaj, 8-9, exemplul ei fiind urmat și de Brădeanu, 9-10 (min. 20). Buducnost a revenit spre pauză, 14-12 (min. 26), pentru ca după 30 de minute, tabela să arate 17-15.

La reluare, gazdele au apăsat treptat pe accelerație și s-au detașat, 22-17 (min. 38), pe fondul unor atacuri ratate cu ușurință de Oltchim. Portarul Woltering a continuat să apere cu nonșalanță (17 intervenții în total), dar jucătoarele lui Radu Voina nu au renunțat, 23-22 (min. 47). Totuși, în ultimele 10 minute nu au mai găsit resurse, pentru a întoarce soarta partidei, cedând a doua oară în fața liderului grupei. Scor final: 31-25.

Marcatoarele Oltchimului au fost Managarova 6 goluri, Băbeanu 4, Jovanovici 4, Manea 3, Ardean Elisei 3, Vizitiu 2, Ozel 1, Brădeanu 1, Chrilă 1, în timp ce de la Buducnost s-au remarcat K. Bulatovici 11 goluri și Popovici 8.

Rezultatele complete din ultima etapă a fazei grupelor principale sunt următoarele:

Grupa 1 – Larvik HK-Gyor ETO 32-25, Itxako Navarra-FCM 24-21.

Clasamentul final: 1. Gyor 9 puncte, 2. Larvik HK 6, 3. Itxako 5 și 4. FCM 4.

Grupa 2 – Krim-Metz Handball 28-24 și Buducnost-Oltchim 31-25.

Clasamentul final: Buducnost 12 puncte, 2. Oltchim 7, 3. Krim 4, 4. Metz 1.

În semifinale se vor duela echipele Oltchim-Gyor ETO și Larvik HK-Buducnost, în 31 martie sau 1 aprilie, turul, respectiv 7 sau 8 aprilie, returul.

La ultima semifinală jucată de Oltchim, în 2010, echipa vâlceană a eliminat chiar echipa ungară Gyor ETO.

Obiectivul sezonului pentru formația antrenată de Radu Voina este jucarea finalei, fază pe care a atins-o acum două sezoane.

Trofeul este deținut de Larvik HK (Norvegia).

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×