PRELIMINARII CE 2018 | România a pierdut la un gol duelul cu Serbia: o cădere de tensiune a întrerupt partida, a scurtcircuitat și jocul tricolorilor, iar revenirea superbă din repriza a doua a fost anulată de oaspeți cu un gol în ultima secundă

Redactor:
Marius Hutu
PRELIMINARII CE 2018 | România a pierdut la un gol duelul cu Serbia: o cădere de tensiune a întrerupt partida, a scurtcircuitat și jocul tricolorilor, iar revenirea superbă din repriza a doua a fost anulată de oaspeți cu un gol în ultima secundă
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a pierdurt în ultima secundă partida cu Serbia, de la Baia Mare, contând pentru Grupa 2 preliminară de calificare la Campionatul European din Croația (2018), scor 22 – 23.

  • Partida retur are loc duminică, 7 mai, la Kragujevac, următoarele meciuri ale naționalei masculine fiind programate la jumătatea lunii iunie (14-18 iunie).
  • România a câștigat primele două partide cu Belarus (26-23, deplasare) și Polonia (28-23, acasă), în Grupa 2 preliminară de calificare la Campionatul European din Croația (2018).
  • Naționala masculină de handbal țintește calificarea la un Campionat European după o pauză de 22 de ani.
  • În acest moment, trei echipe au adunat 4 puncte la finalul turului în grupa noastră: Belarus, România și Serbia.

România a început solid meciul cu Serbia, valorificând elementul surpriză-pregătit de selecționerul iberic. Xavier Pascual a schimbat trei jucători în 7-le de start, iar titularizarea lui Dan Racoțea s-a materializat inspirat, interul de la Wisla aducând primele două goluri ale tricolorilor. Serbia a avut probleme în a desface defensiva așezată în teren de Pascual, oaspeții nereușind să înscrie din acțiune în primele șapte minute. Cu toate acestea, jucătorii lui Jovica Cvetkovic au condus cu 3-2 și 5-4. Tricolorii au pus două goluri diferență (7-5) , diferență anulată de oaspeți pe fondul unei duble eliminări a lui Racoțea și Sadoveac.

Jocul României s-a frânt însă în momentul în care și luminile din sală s-au stins, în spatele porții apărate de Serbia, în minutul 22. Oaspeții au cerut întreruperea meciului, s-au regrupat în cele 10 minute în care oficialii au căutat o soluție, fără să o găsească, iar la reluarea jocului au luat pe sus o defensivă mai visătoare a românilor, care au pierdut și eficiența în fața porții. Sârbii au intrat la cabine cu avantaj de patru goluri, evoluția de cinci stele a căpitanului Popescu, în poartă, fiind singura care a ținut vii șansele tricolorilor. Serbia a avut 20 de procente în plus eficiență la șuturile pe poartă (65% la 45%) și 11% în plus la eficiența atacului.

România și-a regăsit spiritul războinic de-abia după primul time-out solicitat în repriza  a doua de selecționerul iberic. Pascual a riscat, a scos portarul, iar Ghiones, Grigoraș și Mocanu au atacat mai inspirat poarta adversă. Finalul a fost incendiar. România a anulat ecartul de patru lungimi al sârbilor și a stat în coasta Serbiei în ultimele 20 de minute, egalând rând pe rând la 15, la 18, la 19, la 20 și la 22. La 22-21, pe atacul Serbiei, defensiva României a presat perfect, jucătorii lui Jovica Cvetkovic oferind fault în atac, sub amenințarea jocului pasiv. Ghionea a arestat mingea și a pornit pe un contraatac irezistibil, oferind, la 22-22, cu 15 secunde înainte de final, speranțele unei remize aducătoare de punct. Rămași fără posibilitatea unui time-out, sârbii au gestionat totuși perfect ultima fază a meciului, împingând până în ultima secundă șutul la poartă. Popescu nu a putut para, iar Serbia egalează la puncte echipa României, la fel ca și Belarusul.

În repriza a doua, românii au refăcut aspectul statisticii: au încheiat cu același procentaj de reușită la aruncările la poartă (56%) ca și Serbia.

Pentru România au înscris: Valentin Marian Ghionea – 8 goluri, Marius Iulian Mocanu – 3, Demis Cosmin Grigoraș – 3, Chike Osita Onyejekwe – 3, Dan Emil Racoțea – 2, Marius Sadoveac – 2, Radu Alexandru Lazăr – 1.

Marcatorii Serbiei au fost: Petar Nenadic – 7 goluri, Darko Djukic – 4, Petar Djordjic – 4, Dobrivoje Markovic – 2, Nemanja Zelencovic – 2, Zarko Sesum – 1, Rastko Stojkovic – 1, Nemanja Ilic – 1, Marko Vujin – 1.


22:00 După două ore de la startul partidei, România pierde dramatic duelul cu Serbia, scor 22-23.

21:40 Minutul 50, egalitate 18-18. România este din nou egala Serbiei, în minutul 44, după golul lui Grigoraș, dar tactica riscantă a selecționerului este răsplătită. Sârbii revin la plus doi, dar Mocanu și Onyejekwe restabilesc egalitatea, la 18.

21:29 Minutul 40. România a redus diferența. Fenici îl găsește inspirat pe Sadovean, pentru golul 10 al României, însă Serbia înscrie de două ori, în inferioritate. Oaspeții refac cu ușurință diferența de patru puncte și după sclipirea lui Onyejekwe. Selecționerul României cere Time-Out în minutul 39 și riscă, prin înlocuirea portarului, iar Grigoraș forțează obținerea unei lovituri de la 7 m, transformată de

21:00 Pauză: Serbia intră la cabine cu avantaj de patru goluri (9-13). Întreruperea provocată de problemele tehnice din sala de la Baia Mare pare că a scos complet din ritm echipa României, care nu poate înscrie decât o singură dată, printr-o acțiune individuală a lui Grigoraș. Portarul lui Ademar Leon, Cupara, apără un șapte metri al României, în timp ce paradele căpitanului Popescu au salvat alte două goluri și o desprindere și mai netă a oaspeților.

20:48 Sârbii acceptă reluarea partidei, după aproape un sfert de oră de întrerupere, în care organizatorii nu au reușit totuși să remedieze problema cu luminile. Meciul se reia de la scorul de 8-8, în minutul 22.

20:35 Meciul este oprit din cauza unei probleme cu luminile, în spatele porții la care se apără Serbia.

20:30 Minutul 20 Deși la prima eliminare a partidei, dictată împotriva lui Stoikovic, Serbia reușește să înscrie în inferioritate, defensiva României este solidă. Tricolorii se desprind la două goluri pe tabelă (7-5), în minutul 18, dar principalul marcator al tricolorilor, Racoțea, și apoi Sadoveac pun presiune în plus pe portarul Popescu, lăsându-și echipa în dublă inferioritate. Serbia profită și recuperează cele două goluri, egalând pe tabelă, în minutul 20.

20:15 Primele 10 minute:  România deschide scorul prin Racoțea, iar în primele șapte minute, Serbia nu găsește golul din acțiune, Popescu fiind în mare formă. Cu toate acestea, oaspeții preiau conducerea după un gol al lui Georgic, 3-2.

20:00 Meciul se joacă cu o tribună arhi-plină la Baia Mare, iar România are prima posesie.


Despre importanța acestei partide am tot vorbit în ultimele zile, este jocul care poate readuce prima reprezentativă la cel mai înalt nivel după câțiva ani în care s-a zbătut în anonimat la nivel internațional. Serbia nu este nici de talia Franței, Spaniei, Danemarcei, dar nu este nici o echipă de neglijat, face parte dintr-un grup de elită al reprezentativelor din Europa (Top 15), care ratează foarte rar câte un turneu final. Este o națională numai bună pentru ca tricolorii să-și testeze forțele, pentru a-și evalua cu adevărat pontențialul după surprizele plăcute produse în toamna trecută, victorii cu Belarus și Polonia. În același timp, România – Serbia nu este o partidă decisivă, indiferent de rezultat, ambele naționale mai au de tras sau timp de recuperat pentru o calificare.

Naționala își încarcă bateriile de câteva zile sub comanda lui Xavier Pascual, antrenorul spaniol sosind în Baia Mare după o altă reușită la nivelul echipelor de club, calificare cu FC Barcelona în turneul Final 4. Banca tehnică este probabil și unul din puținele capitole la care România este peste naționala Serbiei, care vine cu Jovica Cvetkovic, fost în trecut pentru o scurtă perioadă antrenor și la HCM Constanța (2010). Omologul lui „Pasqui” a fost adus la națională, în toamna trecută, inițial pentru două jocuri, el fiind validat în continuare la lot abia la începutul lunii aprilie, după destule discuții pe această temă în Serbia.

Dar în teren nu vor evolua cei doi antrenori. Din punct de vedere al loturilor, Serbia este superioară pe hârtie.

  • Serbia și-a anunțat deja lotul de „16” care va evolua în Baia Mare, iar acesta este următorul:
  • Portari: Strahinja Milic (Vardar), Vladimir Cupara (Ademar Leon)
  • Extreme stânga: Nemanja Ilic (Toulouse), Dobrivoje Markovic (PPD Zagreb)
  • Extreme dreapta: Darko Djukic (Vive Kielce), Rajko Prodanovic (Brest Meshkov)
  • Interi stânga: Zarko Sesum (Goppingen), Petar Djordjic (Flensburg), Ilija Abutovic (Vardar Skopje), Drasko Nenadic (Fuchse Berlin)
  • Centri: Petar Nenadic (Fuchse Berlin), Dalibor Cutura (Constanța)
  • Interi dreapta: Marko Vujin (Kiel), Nemanja Zelenovic (Magdeburg)
  • Pivoți: Rastko Stojkovic (Brest Meshkov), Mijajlo Marsenic (Vardar Skopje)

Nouă jucători, adică mai bine de 50% din lot, au activat în acest sezon în grupele Ligii Campionilor. Alți patru handbaliști sunt calificați pentru turneul Final 4 al Cupei EHF. Ceilalți trei activează la Ademar Leon, Toulouse și Constanța, cazul lui Dalibor Cutura. Să nu mai punem la socoteală ce handbaliști au rămas acasă… Xavier Pascual știe toate aceste amănunte, i-a și văzut pe mulți evoluând în cupele europene.

„Sunt foarte mulțumit de ceea ce am făcut până acum. Cred că meciul de mâine este foarte important, vine după o munca depusă de jucători în ultimele luni. Muncim împreună deja de câteva luni, dar trebuie să continuăm pe aceeași linie, întrucât ne aflăm încă departe față de unde ne dorim noi să ajungem. Jucăm cu cea mai talentată echipă din grupă, cu niște jucători cu mare experiență pe fiecare post în parte. Trebuie să-i respectăm! Am lucrat în aceste zile ceea ce vom pune în practică mâine, dar în realitate ei sunt mai buni decât noi, vom încerca să contraacarăm acest lucru printr-un joc de echipă. Avem încredere că putem face un joc foarte bun, dar, repet, suntem consștienți de unde ne aflăm noi și unde se află echipa Serbiei”, a afișat o atitudine prudentă Xavi Pascual, cu o zi înaintea partidei.

Selecționerul României nu a anunțat încă lotul pentru partida de joi, având 18 jucători la dispoziție:

  • Cei 18 jucători români convocați pentru dubla cu Serbia sunt următorii:
  • Portari: Mihai Popescu (Saint Raphael Var Handball), Ionuț Iancu (CSM București)
  • Extreme stânga: Chike Onyejekwe (HC Odorhei), Răzvan Pavel (AHC Potaissa Turda)
  • Extreme dreapta: Valentin Ghionea (Orlen Wisla Plock), Andrei Mihalcea (HC Odorhei)
  • Pivoți: Dan Andrei Savenco (Dinamo București), Andras Szasz (HC Odorhei), Marius Mocanu (Dinamo București)
  • Interi stânga: Dan Racoțea (Orlen Wisla Plock), Ionuț Ramba (TBV Lemgo), Georgică Cîntec (AHC Potaissa Turda), Radu Lazăr (AHC Potaissa Turda)
  • Interi dreapta: Marius Sadoveac (Tremblay en France), Javier Humet (CSM București), Demis Grigoraș (Grundfos Tatabanya)
  • Centri: Alexandru Csepreghi (USC Handball), Cristian Fenici (SCM Politehnica Timișoara)

Mai mult, Xavier Pascual a anunțat că în echipă ar putea surveni și câteva modificări între partida tur și cea retur, care va avea loc duminică la Kragujevac: „Naționala este echipa tuturor jucătorilor, nu doar a 15 băieți. Poarta este dechisă pentru toată lumea, este închisă doar pentru cei care doresc să o închidă. Datoria mea este să aleg jucătorii care sunt în formă pentru fiecare joc. Când se câștigă un meci, asta nu înseamnă că victoria a fost a 14 jucători, ci se datorează întregului handbal românesc. De când am preluat echipa națională, cred că am avut în pregătire circa 55 de jucători. Au fost și jucători care nu au fost încă la lot, dar probabil că vor fi în viitorul apropiat. Ei trebuie să muncească la echipele de club, iar datoria mea este să-i urmăresc și să-i iau pe cei mai buni. De mâine și până sâmbătă este posibil să avem 2-3 schimbări. Iar în iunie, alți opt handbaliști. Joacă tot România!”

Analizați jucătorii individual, post cu post, între România și Serbia s-ar putea pune totuși cel puțin un semn de egalitate la nivelul porții. Mihai Popescu, căpitanul și liderul echipei, are un sezon de excepție cu echipa de club St. Raphael, reușind să se califice în turneul Final 4 al Cupei EHF, fază în care va lupta chiar cu patru sârbi.

„Dacă mă calific cu echipa României, probabil va fi cel mai frumos an al meu. Dar sunt convins că vor mai veni vor veni și alte momente de acest gen, eu încă sunt tânăr, pot să fac și mai multe. Îmi pun obiective în fiecare an și sper să mi le îndeplinesc. Îmi doresc să am rezultate și la națională, la fel ca și la echipele de club”, a declarat Mihai Popescu.

Când a venit vorba despre meciul în sine cu Serbia, portarul naționalei a fost categoric: „Sper din tot sufletul să uităm cele două meciuri care le-am câștigat cu Belarus și Polonia, au fost în trecut și trebuie să ne uităm în prezent. Trebuie să jucăm de două ori mai bine decât în celelalte meciuri ca să câștigăm în fața Serbiei. Am încredere în băieți, întotdeauna am fost optimist, mereu ne-am dorit victorii și asta încercăm să vă oferim”. Serbia vine cu vedete pe metru pătrat, România cu „o familie”, după cum a mărturisit Mihai Popescu. „Nu trebuie să ne gândim că avem jucători care poate să ne scoată într-un moment cheie”, a mai spus căpitanul naționalei.

După primele două etape din grupă, România este lider cu 4 puncte, fiind urmată de Belarus și Serbia cu câte 2 puncte și Polonia – 0 puncte.

„Calificarea este grea, nu se joacă acum, se joacă meci de meci. Vor mai fi încă 3 meciuri și oricine poate să câștige în această grupă, au fost rezultate întoarse în deplasare. Dar ne gândim doar la ce avem noi de făcut, iar la final când se trage linie sperăm să fim calificați la Campionatul European”, a comentat Mihai Popescu.

Naționala masculină a revenit în Baia Mare după aproximativ un an și 4 luni. În ianuarie 2016, România pierdea în fața Austriei calificarea pentru play-off-ul CM 2017, după un meci în care a avut o șansă imensă de a termina pe val. A avut practic calificarea în mână, dar a pierdut-o în ultimele 5 minute! „Am revenit la Baia Mare pentru că eu cred că suntem datori publicului cu o victorie”, a susșinut Sorin Toacsen, directorul tehnic al naționalei.

Partida România – Serbia se va juca mai mult ca sigur cu casa închisă. Biletele nevândute online vor fi scoase joi la casele de bilete. 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…