Jucătoarea care „duce toată Cehia după ea” este antrenată de un român! „Cristina Neagu este o jucătoare incredibil de complexă, pentru că are un șut și de la 10 metri”

Redactor:
Marius Hutu
Jucătoarea care
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au rămas mai puțin de 2 zile până la cel mai important meci al anului pentru naționala de handbal feminin, cel cu Cehia (luni, ora 18:30, Telekom Sport1), din cadrul optimilor de finală ale Campionatului Mondial din Germania. Pe hârtie, România pornește ca favorită, mai ales după ce a câștigat Grupa A de la Trier. Cehia a prins locul 4 la Bietigheim, după ce a învins Argentina și Polonia, dar a pierdut ultimele trei partide.

România și Cehia prezintă cam aceleași caracteristici din multe puncte de vedere. Fiecare națională au câte 5 jucătoare care au jucat peste 3 ore la Campionatul Mondial, având câte o formulă de echipă tip plus mai multe handbaliste tinere care sunt la prima mare competiție la care participă. Apoi, atât România, cât și Cehia au câte un lider veritabil în lot, este vorba despre Cristina Neagu, respectiv Iveta Luzumova.

Vedeta Cehiei joacă la rândul ei în Liga Campionilor, chiar în Germania, la Thuringer, echipa pregătită de Herbert Muller. De altfel, Iveta Luzumova va evolua împotriva României la o distanță de aproximativ 140 de kilometri de localitatea unde joacă de regulă în Bundesliga, fiind, așadar, simțindu-se într-o orecare măsură ca acasă. Ea joacă la Thuringer pentru al 5-lea sezon consecutiv, iar în acest sezon este cea mai bună marcatoare în Liga Campionilor.

„Luzumova? Este o fată excepțională din toate punctele de vedere, o jucătoare valoroasă, cu un caracter frumos, care duce toată Cehia după ea. Este inima echipei, clar!”, a caracterizat-o Herbert Muller pe eleva lui. Antrenorul a continuat: „Duce și echipa mea în spate. Este o fată de nota de 20, se antrenează în fiecare zi sută la sută, ar merita să joace și ea odată într-o echipă mare”.

  • „Iveta Luzumova este jucătoarea mea de bază la echipă, ea duce ritmul și la fel se întâmplă și la echipa Cehiei. Fără ea, Cehia ar fi numai pe jumătate la ce este azi”, Herbert Muller

Herbert Muller și-a anunțat pentru luni prezența la meci și așteaptă să vadă cu ma decurge disputa de la distanță dintre Cristina Neagu și Iveta Luzumova. Toată lumea știe ce înseamnă Cristina pentru echipa națională. Același lucru înseamnă și jucătoarea de 28 de ani pentru Thuringer.

„Ambele jucătoare înseamnă foarte mult pentru echipele lor naționale. Se poate face o comparație, deși Neagu este o jucătoare incredibil de complexă, pentru că are un șut și de la 10 metri. Iveta nu are acest șut pe care îl are Neagu. Iveta este mai mult un centru de joc, pe când Neagu este mai mult un inter stânga, dar amândouă pot juca pe toate pozițiile în linia de 9 metri. Dar ca prioritate aș spune Neagu inter stânga și după aceea centru, în timp ce la Iveta prioritate centru și după aceea inter stânga”, a comentat Herbert Muller.

Antrenorul româno-german de la Thuringer a luat pusul pulsul ambelor reprezentative, în calitate de adversar pe banca națională a Austriei. În toamnă, România a învins Austria cu 36-25 în preliminariile Campionatului European din 2018. Cu câteva zile înaintea Campionatului Mondial, Cehia a pierdut într-un meci amical cu Austria, chiar pe teren propriu, cu scorul de 28-27.

„Va câștiga România, nu cred că are Cehia forță să o bată. Eu spun că jocul Cehiei este ușor de ghicit, iar Ambros Martin va face exact acest lucru”, a fost concluzia trasă de Herbert Muller înaintea partidei din optimi.

Jocul România – Cehia se va desfășura luni la Leipzig, iar în tribune ar putea fi și foarte mulți suporteri ai adversarei, având în vedere că Praga se află la aproximativ 260 de kilometri de localitatea germană.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele